Ziua Internațională a Voluntariatului

În fiecare an, în ziua de 5 decembrie este marcată Ziua Internațională a Voluntariatului.


 


Ieri, începând cu ora 10.00, polițiștii  Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au marcat această zi împreună cu elevii Școlii Gimnaziale „Anghel Saligny” din municipiul Focșani, cadre didactice și reprezentanți ai Direcției Județene Pentru Sport și Tineret Vrancea. Pentru ca fiecare copil şi adolescent să se poată bucura de o vacanţă liniştită, lipsită de incidente care să afecteze sănătatea, securitatea, mai ales în această perioadă în care adolescenţii sunt tentaţi să achiziţioneze şi să folosească fără drept obiecte şi materiale pirotehnice,  în timpul discuţiilor cu cei aproximativ 50 de elevi, poliţiştii au insistat pe câteva aspecte care să îi ajute să evite situaţiile neplăcute. La final, cei mici s-au oferit voluntari pentru a transmite recomadările polițiștilor membrilor familiilor și prietenilor apropiați.


 


Polițiștii recomandă copiilor :


 


– când rămâneţi singuri acasă, este bine să încuiaţi uşa cu cheia şi să o asiguraţi cu lanţul de siguranţă;


 


– să verificaţi cine bate ori sună la uşă uitându-vă prin vizorul uşii, să nu deschideţi uşa necunoscuţilor, chiar dacă aceştia susţin că sunt trimişi de părinţii voştri sau de alte rude;


 


– când vă aflaţi singuri pe stradă, să nu purtaţi la vedere telefoane mobile, lănţişoare sau alte bijuterii, deoarece pot să vă fie furate;


 


– să nu lăsaţi nesupravegheate lucrurile voastre atunci când vă aflaţi în afara locuinţei, în mijloacele de transport în comun sau în timp ce vă jucaţi în aer liber;


 


– să aveţi curaj să spuneţi NU invitaţiilor ori rugăminţilor necunoscuţilor, deoarece nu puteţi cunoaşte intenţiile ascunse ale acestora.


 


– Postează cu mare grija fotografii cu tine sau cu familia ta! Atunci când dorești să încarci fotografii sau filme pe site-urile pe care trebuie să-ți creezi un profil sau cont, selectează fișierele împreună cu părinții. Învață să creezi o listă cu persoanele care îți pot vedea profilul.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Vrancea Alte stiri despre: Vrancea
3,5 TONE DE ARTICOLE PIROTEHNICE, CONFISCATE DE POLIȚIȘTII VRÂNCENI
      Polițiștii din Vrancea au confiscat peste 3.500 de kilograme de petarde și artificii, în urma a 5 percheziții domiciliare efectuate în Focșani și în comuna Țifești, la persoane bănuite de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.  La data de 15 decembrie a. [...]
Alte stiri despre: Vrancea
Polițiștii vrânceni au fost mesagerii lui Moș Crăciun
Și în acest an, în preajma sărbătorilor de iarnă, polițiștii vrânceni au răspuns apelului lui Moș Crăciun și i-au venit în ajutor pentru ca cei 100 de copii instituţionalizaţi ai Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Măicănești să primească darurile așteptate de Crăciu [...]
Alte stiri despre: Vrancea
Aparatură modernă pentru Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” Focșani
Blocul operator al Spitalului Județean a fost dotat cu aparatură modernă. Printr-un program al Ministerului Sănătății, aparatura de ultimă generație în valoare de 5 milioane de lei le va ușura cu mult munca chirurgilor. Înainte, aceștia trebuiau să opereze pe o masă ruginită și cu d [...]
Alte stiri despre: Vrancea
Însemnări din Afganistan
Despre ELE…   Nu putem noi opri un război, nu putem să-l judecăm, dar putem să-i limităm efectele, să-l facem să se ascundă în surdina vieţii şi să ajutăm la construirea unui nou orizont…unul al copiilor care se joacă zgomotos în jurul unei fântâni, la umbra unor co [...]
Alte stiri despre: Vrancea
Focșănenii invitați la dezbaterea proiectului de buget
Misăilă nu renunță la taxa de habitat! Veniți și spuneți-i că vreți un oraș ca afară, nu taxe care ne omoară!   Stimați cetățeni ai municipiului Focșani, ați reacționat prompt când colegii mei și cu mine v-am atenționat asupra jafului pe care administrația PSD și primarul Foc [...]
Alte stiri despre: Vrancea
Modificări la acordarea concediilor medicale și a indemnizațiilor pentru îngrijirea copilului
Părintele sau asiguratul care are legal în îngrijire un copil grav bolnav poate beneficia de concediu medical și de indemnizație pentru îngrijirea lui până la vârsta de 16 ani, în condițiile în care, până acum, limita de vârstă a copilului era de 7 ani, potrivit unei ordonanțe de ur [...]
Alte stiri despre: Vrancea
PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURT CALIFICAT
Două persoane au fost reținute de polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală  5 Cotești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.   Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea de 29/30 noiembrie a.c., persoane necunoscute ar fi pătruns prin escal [...]
Alte stiri despre: Vrancea
ACTIVITĂȚI PE LINIE SILVICĂ
În urma activităților desfășurate pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice privind exploatarea, transportul, deținerea și comercializarea materialelor lemnoase, în perioada  7 – 13 decembrie a.c., polițiștii vrânceni au efectuat 116 controale, din care 111 pe drumurile pub [...]
Alte stiri despre: Vrancea
Poliția vrânceană informează!
Cercetați pentru infracțiuni la regimul rutier   La data de 14 decembrie a.c., ora 12.25, polițiștii Secției 6 Nănești au depistat pe DJ 204 D, pe raza satului Vulturu, un bărbat, de 54 de ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea un autoturism iar în urma testării cu aparatul et [...]
Alte stiri despre: Vrancea
Concert Tradițional de Crăciun la Ateneu
Spectacol de excepție la Ateneul Popular ”Maior Gh. Pastia” din Focșani. Pe data de 18 decembrie va avea loc Concertul Tradiţional de Crăciun al Orchestrei de Cameră UNIREA, începând cu ora 19.00. Biletele se pot achiziționa de la Ateneu și pornesc de la 50 de lei.  „Avem bucuria de [...]
Alte stiri despre: Vrancea