Workshop despre terapia 3 C, la „Unirea”

Asociaţia „Prietenii lui Răzvan” din Târgu-Mureş, împreună cu echipa de proiect T3C for Desabled Children, organizează vineri, 17 noiembrie, ora 17:00,  la Colegiul Național „Unirea” din Târgu-Mureș, un workshop dedicat părinţilor copiilor cu dizabilităţi, terapeuţilor şi studenţilor de la facultatea de psihologie şi celor de la facultatea de balneokinetoterapie dar şi altor persoane interesate. Workshop-ul va fi susţinut de fondatorul terapiei 3C, prof. Paul Constantin Cojocaru, premiat de 3 ori la Festivalul Internaţional al Autismului din Canada.


„Terapia 3 C este o terapie complementară,  prima terapie psihomotorie pentru persoane cu autism, inventată de un român şi înregistrată ca atare, la nivel mondial. Prin intermediul terapiei 3C,  copiii devin conştienţi de propria corporalitate şi autonomi din punct de vedere psihomotor. Educaţia psihomotrică constituie o educaţie de bază în şcoala elementară întrucât ea condiționeză întregul proces de învăţare şcolară. Procesul de învăţare nu poate fi eficient în cazul în care copilul nu are conştiinţa corpului său, nu cunoaşte lateralitatea sa, nu se poate situa în spaţiu, nu este stăpân pe timp şi nu a câştigat o suficientă coordonare şi stabilitate a gesturilor şi mişcărilor sale”, a precizat Mirela Chiorean, președintele Asociatiei „Prietenii lui Razvan”.


În cadrul workshop-ului va fi prezentată această terapie, precum şi unele tehnici de lucru specifice acesteia. Implementarea terapiei la Târgu-Mureş este posibilă datorită echipei de proiect T3C for Desabled Children  formată din Carmen Munteanu,  primul terapeut 3C din județul Mureş, prof. Paul Constantin Cojocaru, fondatorul terapiei 3C , dr. Maria-Liliana Costin, management de proiect şi formare profesională, și nu în ultimul rând, Mirela Chiorean, preşedintele Asociaţiei ”Prietenii lui Răzvan”.


Post-ul Workshop despre terapia 3 C, la „Unirea” apare prima dată în Zi-de-zi.ro, Stiri din Mures, Stiri Targu mures - Liderul presei muresene.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Mures Alte stiri despre: Mures
FOTO: Competiţie sportivă organizată de Asociaţia Poliţiştilor Locali „Transilvania”, cu ocazia Zilei Naţionale a României
În cinstea zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, sub egida  Asociației Polițiștilor Locali „Transilvania”, s-a desfășurat la Târgu-Mureș sâmbătă, 18 noiembrie, o competiție sportivă la disciplinele șah și tenis de masă, gazda competiției fiind Asociația Sportivă [...]
Alte stiri despre: Mures
Comunicat de presă. Prof. univ. dr. ing. Vasile Boloş – 70
Prof. univ. dr. Vasile Boloş s-a confundat şi se confundă şi azi cu existenţa Universităţii „Petru Maior”, fapt atestat de patru decenii de muncă neîntreruptă în cadrul acestei universităţi, de cei 14 ani de rectorat și 8 ani de prorectorat la cârma Universității începând cu a [...]
Alte stiri despre: Mures
Mii de mureşeni cu acte de identitate expirate
Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Mureş aduce la cunoştinţa cetăţenilor faptul că nivelul judeţului Mureş, la data de 1 noiembrie sunt în evidenţe 17.349 de persoane care deţin acte de identitate expirate, din care 3.658 de persoane cărora le-a expirat actul de identitate [...]
Alte stiri despre: Mures
Camera K’ARTE prezintă un proiect-manifest feminist de excepție
„all the fridas” este un proiect-manifest semnat de artista și regizoarea Dana Tomoș, a cărui lansare va avea loc vineri, 24 noiembrie 2017, ora 19:00, la spațiul de artă contemporană Camera K’ARTE, se anunță într-un comunicat de presă emis de către Asociația K’ARTE. Seria de por [...]
Alte stiri despre: Mures
Lecţie despre securitatea în mediul online
Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş abordează subiectul securităţii în mediul online în cadrul unor întâlniri cu elevii. O asemenea întâlnire a fost organizată, zilele trecute, la invitaţia [...]
Alte stiri despre: Mures
Sâmbătă, Liga Campionilor la popice
Echipa feminină de popice Electromureș Romgaz Târgu-Mureș debutează la sfârșitul acestei săptămâni în prima rundă a Ligii Campionilor. Echipa antrenorilor Orosz István și Seres Jozsef și-a câștigat acest drept după ce a disputat la începutul lunii octombrie finala Cupei Europei di [...]
Alte stiri despre: Mures
UPM. Grant să nu-și bage studenții picioarele în ea de facultate
Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș, la fel ca majoritatea universităților din țară, reușește să-și păstreze abia în jur de 8 studenți din 10 după primul an de studiu, potrivit rectorului Călin Enăchescu. „Ultimele studii arată că 70% dintre elevii absolvenți nu ști [...]
Alte stiri despre: Mures
Razii pentru prevenirea faptelor antisociale
Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au desfăşurat, în noaptea de 18 spre 19 noiembrie, în intervalul orar 21.00 – 2.00, activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii pu [...]
Alte stiri despre: Mures
FOTO: Dublă lansare de carte și spectacol în premieră la deschiderea Festivalului Studio
A 3-a ediție a Festivalului Studio – întâlnirea școlilor de teatru a debutat luni, 20 noiembrie, în foaierul Universității de Arte din Târgu-Mureș. După alocuțiuni inaugurale susținute de Prof. univ. dr. habil. Sorin Crișan (Rector) și Prof. univ. dr. András Balási (Prorector), în [...]
Alte stiri despre: Mures
„Tigrișorii” Tiger Budo, 14 medalii la „Cupa Râșnov”
Clubul târgumureșean de arte marțiale „Tiger Budo” Târgu-Mureș, antrenor Sensei Traian Dumbrăvean 4 DAN, s-a prezentat cu 10 karateka la „Cupa Râșnov”, competiție care a reunit pe același tatami peste 100 de sportivi de la 8 cluburi de Karate Kyokushin din Cluj, Sibiu, București, [...]
Alte stiri despre: Mures