Un lucacist, membru al Academiei de Ştiinţe din New York

Darius Filip, elev în clasa în XI-a la Colegiul Naţional “Vasile Lucaciu” din Baia Mare, a fost acceptat, în premieră pentru judeţul Maramureş, ca membru al Academiei de Ştiinţe din New York, proiectul său fiind declarat câştigător în cadrul programului “The Junior Academy”. Alături de alţi cinci tineri din România, India, Nepal, Bangladeş şi Norvegia, Darius a gândit un proiect al cărui obiectiv a fost axat pe dezvoltarea unor tehnologii sustenabile pentru augmentarea clădirilor actuale şi construcţia clădirilor noi. Printre inovaţiile propuse de cei şase tineri, se numără: sisteme de reciclare a apei de uz casnic pentru toalete, suprafeţe de panouri solare montate pe exteriorul clădirilor, pereţi vii/verzi (cu plante), sisteme de colectare a apei de ploaie, dar şi un asistent virtual care automatizează şi monitorizează eficienţa energetică a unei clădiri. Pe lângă un premiu de 7.500 de dolari, echipa lui Darius a câştigat şi o călătorie la New York pentru a-şi prezenta ideile inovatoare în faţa mai multor oameni de ştiinţă ai Academiei. Mai mult, proiectul din care face parte lucacistul va fi expus şi la Centrul pentru clădiri inteligente al Corporaţiei “United Technologies” din West Palm, Florida.


Peste 11.000 de aplicanţi, 1.500 de membri acceptaţi din 78 de ţări


Reporter: Cum ai aflat de acest program, „The Junior Academy”, şi care au fost criteriile de înscriere? Ce tematici au fost propuse tinerilor?

Darius FILIP: Am aflat de programul “The Junior Academy” când, într-o seară, navigând pe platforma Twitter, am văzut o postare a Academiei de Ştiinţe din New York care încuraja tinerii cu vârste cuprinse între 13 şi 18 ani să se înscrie într-un grup de elită alcătuit din tineri talentaţi, experţi STEM (Science, Technology, Egineering and Mathematics) şi companii din întreaga lume, cu toţii dedicaţi să rezolve probleme globale. La vederea acelor rânduri, am ştiut că am în faţă o oportunitate pe care nu vreau să o ratez. Astfel, începând cu august 2017, am devenit membru al Academiei. Pentru înscriere, doritorii trebuie să completeze un formular prin care le sunt evaluate cunoştinţele şi abilităţile. De asemenea, candidaţii trebuie să scrie şi o serie de eseuri prin care să îşi descrie pasiunile, problemele pe care vor să le rezolve în comunitatea lor şi ce îi face unici. Rata de intrare în Academie este de 13%, cu peste 11.000 de aplicanţi, 1.500 de membri acceptaţi din 78 de ţări şi 362 de echipe formate în competiţii.

R.: În ce constă proiectul tău şi care sunt partenerii tăi?

D.F.: Alături de echipa formată din mentorul Patrick Dietz, inginer în industria aerospaţială la “United Technologies Corporation” şi cinci membri ai Academiei de Ştiinţe din New York, Ioana Tărăbăşanu (România), Arunima Sen (India), Sachin Dangi (Nepal), Irhum Shafkat (Bangladeş) şi Bani Singh (Norvegia), am câştigat competiţia al cărei obiectiv a fost dezvoltarea unor tehnologii sustenabile pentru augmentarea clădirilor actuale şi construcţia clădirilor noi. Proiectul nostru, “Homestead Green: Designing the Buildings of Tomorrow”, a fost selectat dintre câteva zeci de proiecte pentru a fi prezentat de către noi în cadrul summitului anual STEM care se va desfăşura între 25 şi 28 iulie, la New York, în incinta World Trade Center.


Implementarea iniţială a sistemului de reciclare costă 350 de dolari


D.F.: Printre inovaţiile aduse de noi se numără sisteme de reciclare a apei de uz casnic pentru toalete, suprafeţe de panouri solare montate pe exteriorul clădirilor, pereţi vii/verzi (cu plante), sisteme de colectare a apei de ploaie, dar şi un asistent virtual care automatizează şi monitorizează eficienţa energetică a întregii clădiri. Performanţele energetice ale clădirii sunt următoarele: cantitatea de apă consumată este cu 32% mai mică, 65% din apa gri este reciclată, iar costul scade cu până la 42%. Implementarea iniţială a sistemului de reciclare costă 350 de dolari, însă suma salvată este de 280 de dolari/an, per locuinţă. Întreaga zonă rezidenţială a clădirii (208 apartamente) salvează 5 bazine olimpice şi reciclează 10 bazine olimpice de apă anual. În ipoteza amplasării clădirii în Bucureşti, sistemele de panouri solare ar produce destulă energie (202.000 kWh) în perioada lunilor iunie, iulie şi august pentru a alimenta 225 de aparate de aer condiţionat timp de 5 ore pe zi. Clădirea încorporează 2.420 mp de panouri solare şi 3.700 mp de pereţi verzi care absorb 8,5 tone de CO2 şi produc 6,3 tone de O2 anual. Nu în ultimul rând, clădirea are 105 metri înăl­ţime şi 30 de nivele destinate atât uzului rezidenţial, cât şi celui comercial.

R.: Care sunt etapele programului?

D.F.: Odată intraţi în Academie, tinerii trebuie să participe la cel puţin o competiţie în primul an pentru a rămâne membri. Competiţiile sunt lansate de două ori pe an, în septembrie şi ianuarie, iar îna­­inte de începerea acestora au loc tabere online în care participanţii pot învăţa cum să facă cercetare, cum să găsească soluţii eficiente sau cum să creeze şi să testeze un prototip.


“Plănuiesc să îmi continui studiile în SUA, la Universitatea Stanford”


R.: Aminteai faptul că, în luna iulie, vei participa, la New York, la un summit. Ce va presupune acesta? Care va fi agenda evenimentului?

D.F.: Da, în perioada 25-28 iulie, voi participa la un summit global pentru ştiinţă organizat în clădirea World Trade Center din New York, unde voi avea şansa să îmi întâlnesc echipa, dar şi alţi membri ai Academiei şi numeroşi oameni de ştiinţă, lideri din industrie sau laureaţi cu diferite premii pentru inovaţie ştiinţifică. De asemenea, echipa mea va avea şansa de a-şi prezenta soluţia în faţa invitaţilor.

Alături de această călătorie la New York, echipa mea a câştigat şi un premiu de 7.500 de dolari care va fi împărţit în mod egal între participanţi, şi a fost invitată, între 22 şi 24 iulie, la Centrul pentru clădiri inteligente al Corporaţiei “United Technologies” din West Palm, Florida.

R.: Oferă-ne câteva detalii despre tine.

D.F.: Luna aceasta am împlinit 18 ani, sunt elev în clasa a XI-a A, la Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” din Baia Mare, la profilul mate-info bilingv engleză şi sunt nespus de mulţumit de faptul că, până acum, am reuşit să îmi dedic timpul pentru a promova educaţia de calitate şi ştiinţă, lucru pe care îl voi continua cu siguranţă. Pe lângă activitatea academică şi cea din cadrul “The Junior Academy”, sunt preşedintele Asociaţiei Elevilor din Maramureş şi manager de relaţii cu publicul al unei platforme online care promovează arta literară în limba engleză, numită “ShareMyWrite”, platformă pe care am creat-o alături de un membru al echipei “Homestead Green”, Sachin Dangi, şi alţi 6 tineri din India, Bangladeş, Nepal şi Canada. De asemenea, fac parte din echipa de robotică a Colegiului Naţional „Vasile Lucaciu” – Cyber Minds, în care am rolul de coach. Plănuiesc să îmi continui studiile în SUA, la Universitatea Stanford, pe domeniul tehnologiei şi ingineriei. În timpul liber, îmi place să călătoresc, să cunosc oameni noi şi să încerc experienţe noi. Cei care doresc să treacă prin experienţa mea din “The Junior Academy” pot aplica până în 30 iunie.


Post-ul Un lucacist, membru al Academiei de Ştiinţe din New York apare prima dată în Graiul Maramuresului.



Mai multe
Categorie: Stiri locale din Maramures Alte stiri despre: Maramures
Programul Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin
25 Mai 2018 15:34
Duminică, 27 mai 2018 – Pogorârea Sfântului Duh – Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin liturghiseşte şi predică la Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din Baia Mare, cu ocazia hramului. – de la ora 17,00, Preasfinţia Sa va participa la Procesiunea de Rusalii cu preoţii [...]
Alte stiri despre: Maramures
Acţiune pentru siguranţa publică
25 Mai 2018 15:12
Peste 130 de sancţiuni contravenţionale în sumă de 30.000 lei Prezenţa, în spaţiul public, a unor manifestări care implică cerşetori, copii ai străzii, vânzători ambulanţi provoacă deseori indignarea şi disconfortul cetăţenilor. Poliţiştii maramureşeni au desfăşurat, joi, 24 m [...]
Alte stiri despre: Maramures
Misiune specială a poliţiştilor rutieri la Grădiniţa Nr. 20
25 Mai 2018 15:11
Chiar dacă sunt mici, pot învăţa lecţia siguranţei! Şi curioşi şi interesaţi, dar mai ales fascinaţi de uniforma poliţiştilor şi autospeciala din dotarea Biroului Rutier Baia Mare, copiii din cadrul Grădiniţei Nr. 20 au discutat cu poliţiştii rutieri despre cum să circule corect, [...]
Alte stiri despre: Maramures
Incendiu cu două victime în Borşa
25 Mai 2018 15:10
Pompierii maramureşeni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu, în Borşa, izbucnit la nişte magazii de lemne aflate între blocuri. Alarma s-a dat joi noaptea, puţin după ora 1, iar spre locul intervenţiei au pornit două echipaje ale pompierilor din cadrul Gărzii de Intervenţie Borş [...]
Alte stiri despre: Maramures
Autoturisme căutate în Marea Britanie şi Franţa, descoperite la frontieră
25 Mai 2018 15:09
Poliţiştii de frontieră au depistat în urma misiunilor desfăşurate în zona de competenţă patru autoturisme care figurau în bazele de date ca fiind căutate de către autorităţile din Marea Britanie sau Franţa. Cele patru vehicule, în valoare totală de aproximativ 216.000 lei, au fost [...]
Alte stiri despre: Maramures
Modernizare a căminului cultural din Fînaţe
25 Mai 2018 12:36
Căminul cultural din satul Fînaţe se modernizează. Lucrările se execută prin PNDR, cuantumul lor fiind de peste 1,6 milioane lei. În acest moment proiectul este în faza de evaluare a celor patru oferte depuse la licitaţia publică. După finalizarea acestei etape, autorităţile locale vor [...]
Alte stiri despre: Maramures
Pe locul 4 la vizitele printre tablourile de pictură
25 Mai 2018 12:35
Muzeul Judeţean de Artă “Centrul Artistic Baia Mare” vine în fiecare an cu noutăţi pentru vizitatori în Noaptea Muzeelor. Anul acesta, cei de la “Artă” au avut un program mai scurt, pentru că au dorit să atragă atenţia cu privire la faptul că “e noapte în muzee”. Cu toate ac [...]
Alte stiri despre: Maramures
Sute de vizitatori la Mineralogie în Noaptea Muzeelor
25 Mai 2018 12:34
În weekend-ul recent încheiat la Muzeul Judeţean de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare au fost celebrate două evenimente importante pentru muzeele din întreaga lume, respectiv Ziua Internaţională a Muzeelor în data de 18 mai şi Noaptea Europeană a Muzeelor în data de 19 mai. L [...]
Alte stiri despre: Maramures
Toţi K1 pentru România
25 Mai 2018 12:31
Nicolae Furdui Iancu, grupul Crai Nou, Paula Seling, Iuliana Tudor, Proiect K1 şi Tuan, violonistul Daniel Lazar şi actorii Vlad Rădescu şi Sorin Francu vă invită cu drag la un spectacol de suflet, în care va fi celebrat Centenarul Marii Uniri. Evenimentul are loc astăzi, 25 mai, de la ora 2 [...]
Alte stiri despre: Maramures
Edmond la Municipal
25 Mai 2018 12:29
Astăzi, 25 mai, de la ora 19, la Teatrul Municipal Baia Mare se joacă spectacolul „Edmond”, după David Mamet, regia Andrei Dinu, scenografia Mihai Vălu. ”Nemulţumit de ceea ce se întâmplă cu viaţa lui, Edmond decide să o ia de la capăt. La tentaţiile străzii, răspunde brutal, cu [...]
Alte stiri despre: Maramures