ULTIMA ORA: Funcționarii publici nu mai pot fi suspendați, dacă sunt trimiși în judecată

ULTIMA ORA: Funcționarii publici nu mai pot fi suspendați, dacă sunt trimiși în judecată

Comisia juridică a Senatului a dat luni raport de admitere propunerii legislative de abrogare a prevederii din Statutul funcţionarilor publici referitoare la suspendarea de drept a raportului de serviciu pentru un funcţionar la trimiterea sa în judecată, scrie agerpres.ro.


Art. 94 alin. (1) lit. m) propus a fi abrogat prin propunerea legislativă prevede că "raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h)". Acest articol, la litera h), prevede că poate ocupa o funcţie publică persoana care nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.


Reprezentantul Executivului a explicat că Guvernul susţine această propunere legislativă pentru că prin Codul muncii (art. 50, lit. g)) se prevede că suspendarea de drept a raporturilor de muncă se face numai în cazul arestării preventive şi nu în cazul trimiterii în judecată, pentru "a nu fi discriminare între funcţionarii publici şi restul personalului contractual".

De asemenea, pentru corelare legislativă s-a propus şi abrogarea de la art. 86 a alin. (2) şi (3) care stipulează: "În cazul în care funcţionarul public este trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine. Dacă instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public respectiv îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare".


Senatorul PNL, Daniel Fenechiu, a subliniat că menţinerea prevederii respective (lit. m)) ar reprezenta "o garanţie de integritate pentru actul administrativ".

"Acum noi încercăm să creăm o egalitate perfectă între contractor şi funcţionarul public. Nu putem crea o egalitate pentru că acţiunea în funcţia publică este diferită de un contract individual de muncă. Sunt nişte condiţii diferite. Ori aici este vorba de integritate. Articolul stabileşte foarte clar care sunt infracţiunile respective şi stabileşte şi un motiv pentru care raportul de muncă se suspendă. (...) În momentul în care ai fost trimis în judecată trebuie să îţi iei şi garanţiile de integritate pentru actul administrativ", a explicat Fenechiu.


Senatorul PSD, Şerban Nicolae, şi-a exprimat dezacordul faţă de cele susţinute de colegul său liberal.


"Eu nu am crezut că o să aud asta de la un avocat cu peste 20 de ani vechime. Tocmai asta mă surprinde. Să presupunem că trebuie să luăm măsuri pentru că ăla sigur va avea tentaţia de a comite o nouă faptă, de a încerca să zădărnicească ancheta, că ar deteriora, ascunde sau distruge probe... atunci ar trebui să luăm măsuri. Păi iertaţi-mă, dacă o persoană este acuzată de viol, luăm măsuri eliminând partea anatomică, să fim siguri că nu mai comite? Iertaţi-mă!", a afirmat Şerban Nicolae.


Propunerea legislativă pentru abrogarea art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, iniţiată de senatorii Mircea Cazan şi Răducu-George Filipescu (PNL), Cseke Attila (UDMR), Eugen Teodorovici (PSD), va intra în dezbaterea plenului Senatului, primă Cameră sesizată în acest caz.


Mai multe
Sursa ph-online.ro
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Prahova Alte stiri despre: Prahova
Un ploiestean se afla pe locul 2 in topul comenzilor la eMag de Black Friday! Vezi cat a cheltuit
De Black Friday, toţi românii s-au îngrămădit pe site-urile celor mai mari magazine online pentru a prinde sutele de produse aflate la ofertă. Printre acestea au fost şi câteva produse mai speciale, la preţuri foarte mari, care au avut însă şi ele parte de doritori. eMAG vinde în a [...]
Alte stiri despre: Prahova
Petrolul a pierdut locul
Petrolul a pierdut șefia clasamentului din seria a 3-a a ligii a 3-a. Chiar sub privirile lui Cristi Vlad, Tavi Grigore, Georgian Păun, Edi Iordănescu și secunzii săi,a altor oameni de fotbal dar și a unor fani petroliști, veniți la jocul care a schimbat liderul. Formația petrolistă a făc [...]
Alte stiri despre: Prahova
PSD va organiza mitinguri în toată țara. Tema, „România”
CEx al PSD a decis că filialele județene sau locale care vor să organizeze mitinguri, o pot face, dar tema manifestărilor va fi „România”. Cu alte cuvinte, să nu fie explicit mitinguri de susținere a președintelui PSD, si nici mitinguri de susținere a programului de guvernare ori a Cabi [...]
Alte stiri despre: Prahova
Ai bijuterii din aur? După ce vei citi asta, NU le vei mai purta. Cum îţi pun sănătatea în pericol
Dacă eşti adeptul folosirii bijuteriilor din aur, va trebui acum să chibzuieşti mai mult, înainte de a le achiziţiona sau a le purta, întrucât avertismentul vine din partea Comisiei Europene şi atrage atenţia asupra bijuteriilor de aur care conţin în aliaj cadmiu. Experţii au descoperit [...]
Alte stiri despre: Prahova
O elevă de 12 ani a încercat să-şi otrăvească colegii de clasă şi părinţii
Caz şocant la o şcoală din Baia Mare. O elevă în clasa a VI-a a încercat să îşi otrăvească părinţii şi colegii de clasă din răzbunare. Fata a turnat glicerină boraxată peste tortul pe care l-a dus la şcoală de ziua ei. O fată din Baia Mare s-a gândit la o metodă năucitoa [...]
Alte stiri despre: Prahova
Bebeluş mort din cauza rujeolei. Numărul deceselor a ajuns la 36
Un copil de un an şi o lună din judeţul Ialomiţa a fost ucis de rujeolă, acesta fiind cel de-al 36-lea deces la nivel naţional, de la izbucnirea epidemiei. Copilul care a murit nu fusese vaccinat. Numarul total de cazuri confirmate cu rujeola in Romania raportate pana la data de 17.1 [...]
Alte stiri despre: Prahova
Anunţ important de la meteorologi. Ciclonul Olaf nu mai ajunge în România, locul său va fi luat de Ciclonul Peter
Vremea va fi închisă în acest sfârşit de săptămână, cu maxime cuprinse între 4 şi 13 grade Celsius, iar Ciclonul „Olaf” care ar fi trebuit să ajungă în România în cursul zilei de sâmbătă s-a stins şi un alt Ciclon, denumit „Peter”, îl va înlocui, potrivit meteorologilo [...]
Alte stiri despre: Prahova
Accident stupid, la Varbilau. Un biciclist A MURIT dupa ce a cazut si s-a lovit cu capul de o piatra
Un biciclist a murit, in urma cu putin timp, dupa ce a cazut de pe bicicleta si s-a lovit la cap de o piatra. Barbatul, in varsta de 49 de ani, se afla pe DJ 102B, in satul Cotofenesti, comuna Varbilau. UPDATE: Potrivit IJP Prahova, barbatul s-ar fi lovit de un canal colector al apelor pluviale. [...]
Alte stiri despre: Prahova
Cum plănuiește familia Denisei să marcheze Crăciunul? În memoria artistei vor face ceva ce nu s-a mai văzut
Durerea pierderii Denisei este, cel puțin pentru familia cântăreței, una greu de suportat, motiv pentru care, cu toții, ar face orice pentru a o avea, măcar câteva momente, aproape. Și, culmea, la ideea unui fan de-al artistei, cei din familie au decis să facă ceva incredibil, în memoria [...]
Alte stiri despre: Prahova
Trei persoane, în stare gravă la spital, după ce au consumat carne de porc mistreț
O familie din Noua Zeelandă a ajuns, în stare gravă, la spital, după ce ar fi mâncat carnea unui porc mistreț. Shibu Kochummen, soția sa Subi Babu și mama acestuia, Alekutty Daniel, au leșinat, după ce au consumat carnea animalului, au scris prietenii de familie pe Facebook, potrivit  [...]
Alte stiri despre: Prahova