UCV: Mentorat şi trasee flexibile în educație

 


2018 afis ENG UCV: Mentorat şi trasee flexibile în educație poze


Universitatea din Craiova prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic şi Centrul de Cercetări PsihoPedagogice organizează Conferinţa internaţională „Educație Și Spiritualitate”, ediția a IV-a, cu tema „Mentorat şi trasee flexibile în educație”, în perioada 16-17 iunie 2018, la Casa Universitarilor și Sediul Central al Universității din Craiova.


Conferința își propune stimularea dezbaterilor legate de valoarea și utilitatea profesională a mentoratului în educație (de stagiatură sau de profesionalizare), de valențele formative ale reflexivității, ca practică în activitatea cadrelor didactice și ale practicii reflexive ca abordare în pregătirea studenților DPPD, de flexibilitatea traseelor de formare și dezvoltare profesională a cadrelor didactice, de eficientizarea managementului educațional din perspectiva formării profesionale și a dezvoltării resursei umane, de contextele structurate care definesc și în care se realizează didactica specializării.


Subiectele posibile includ, dar nu se limitează la rolurile  și competențele profesionale ale profesorului-mentor; practica reflexivă în activitatea cadrelor didactice debutante sau în pregătirea studenților DPPD – provocări și reconsiderări; dezvoltarea profesională a cadrelor didactice prin activități de mentorat – trasee flexibile; formarea continuă a cadrelor didactice – între experiența națională și standardele internaționale; politici eficiente și bune practici în managementul educațional; activitatea de mentorat din perspectiva dezvoltărilor recente în didactica specializării etc.


Conferința cuprinde 8 ateliere de lucru, moderate de cadre didactice universitare de la diferite universități din sistemul de învățământ universitar românesc și din străinătate.


 


 


 


 





Mai multe
Categorie: Stiri locale din Dolj Alte stiri despre: Dolj
ISJ Dolj: S-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională
    Astăzi, 23.06.2018, s-au afișat rezultatele finale la examenul de Evaluare Națională. În urma centralizării, s-au obținut următoarele rezultate: Contestații: Disciplina Admisă în minus Admisă în plus Nemodificată Total general Limba română 203 425 34 662 Matematică 18 [...]
Alte stiri despre: Dolj
ADMITERE LA FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ, UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
ADMITERE LA FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ, UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA Specializările Echipamente şi instalaţii de aviaţie (învăţământ la zi): 37 locuri la buget şi 3 locuri cu taxă Electromecanică (învăţământ la zi): 66 locuri la buget şi 3 locuri cu taxă Electromecanică (fr [...]
Alte stiri despre: Dolj
Primăria Municipiului Craiova anunţă că se va închide circulaţia rutieră pe pasajul suprateran „Nicolae Titulescu”, ca urmare a executării lucrărilor de reparaţii la calea de rulare a tramvaiului
Primăria Municipiului Craiova anunţă că se va închide circulaţia rutieră pe pasajul suprateran „Nicolae Titulescu”, ca urmare a executării lucrărilor de reparaţii la calea de rulare a tramvaiului. În acest sens este necesar să fie instituite restricţii temporare de circulaţie rutie [...]
Alte stiri despre: Dolj
ARC: Tur ghidat al Casei „Nicolae Romanescu” în cadrul proiectului „10 mari craioveni”
  Acțiunea pentru Renașterea Craiovei (ARC) și Asociația Monumente Oltenia organizează duminică, 1 iulie, ora 11:00, un tur ghidat al Casei Nicolae Romanescu din Craiova, Calea Unirii, nr. 57 (Casa Universitarilor). Vizita face parte din proiectul cultural „10 mari craioveni” și are [...]
Alte stiri despre: Dolj
Muzeul Olteniei Craiova: „Vestigii arheologice de la Desa (jud. Dolj)”
  Muzeul Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, vernisează marți, 26 iunie, ora 11.00, expoziţia temporară „Vestigii arheologice de la Desa (jud. Dolj)”,  dedicată obiectelor cu valoare arheologică deosebită descoperite de-a lungul anilor la Desa (jud. Dolj), af [...]
Alte stiri despre: Dolj
ARC: Vizita reprezentanților BERD la Craiova  în urma plângerii privind depozitul de la Kozlodui
    Vizita reprezentanților BERD la Craiova  în urma plângerii privind depozitul de la Kozlodui     Ca urmare a plângerii depuse de Platforma Civică anti Kozlodui la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), finanțatorul depozitului pentru deșeuri rad [...]
Alte stiri despre: Dolj
ALDE DOLJ: STABILITATEA POLITICĂ ESTE VITALĂ PENTRU ECONOMIE
    Deputat Ion Cupă, Vicepreședinte național ALDE: ”Justiţia trebuie să își urmeze cursul ei iar guvernarea PSD-ALDE să meargă mai departe”   Coaliția pentru Dezvoltare și Democrație are toată legitimitatea politică pentru a continua guvernarea în folosul românil [...]
Alte stiri despre: Dolj
Studenţii de la Muzică, în concert la final de an universitar
                           Pe 20 iunie 2018, studenţi ai Secției Interpretare Muzicală – Canto au susţinut un concert la Casa Universitarilor din Craiova.  Au oferit microrecitaluri studenţi de la clasa de Canto operetă-musical a conf. univ. dr. Elmira Sebat, [...]
Alte stiri despre: Dolj
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează sâmbătă, 23 iunie 2018, vernisajul expoziției de pictură, precum și lansarea volumului „Mozaic 2n@”, ce poartă semnătura artistului Tatiana Jilavu
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează sâmbătă, 23 iunie 2018, vernisajul expoziției de pictură, precum și lansarea volumului „Mozaic 2n@”, ce poartă semnătura artistului Tatiana Jilavu.              Evenimentul va avea loc începând cu ora 11.0 [...]
Alte stiri despre: Dolj
ISJ Dolj: Luni, 25 iunie 2018, vor începe probele scrise din cadrul examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2018
Luni, 25 iunie 2018, vor începe probele scrise din cadrul examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2018, după cum urmează: 25 iunie, proba la Limba și Literatura Română – Ea) 27 iunie, proba obligatorie a profilului – Ec) 28 iunie, proba la alegere a profilului și a s [...]
Alte stiri despre: Dolj