Toți tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani sunt vizați! Ce vor primi de la stat

Toți tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani sunt vizați! Ce vor primi de la stat

Vești bune pentru tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani. Potrivit legislației în vigoare, tinerii care îndeplinesc anumite condiții vor putea depune cereri pentru a primi de la stat un teren gratuit pe care își vor putea construi propria locuință.


Programul se adresează persoanelor care au între 18 și 35 de ani. Practic, terenul este acordat pentru folosință gratuită cât timp există casa de pe el, iar acesta poate fi cumpărat ulterior de la stat.


„Prezenta lege reglementează regimul atribuirii, la cerere, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani a unei suprafeţe de teren, din terenurile aflate în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.


Atribuirea terenului se face în folosinţă gratuită pe durata existenţei locuinţei proprietate personală, în limita suprafeţelor disponibile, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti în care este situat terenul”, prevede actul normativ.


E în vedere precizarea că atribuirea terenurilor este făcută într-o anumită ordine de prioritate, în funcţie de criteriile aprobate de fiecare consiliu local, scrie avocatnet.ro.


Suprafețele terenurilor solicitate vor fi acordate ținându-se cont de localitatea despre care este vorba.


Suprafața minimă ce poate fi atribuită este de 140 de metri pătrați, iar cea maximă de 300 de metri pătrați. În cazul orașelor, suprafețele variază între 250 și 400 de metri pătrați, iar în comune pot ajunge până la 1000 de metri pătrați.


Tinerii trebuie să depună o cerere pe care o găsesc în format tipizat la primăria localității unde vor să își construiască locuința.


Mai multe
Sursa ph-online.ro
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Prahova Alte stiri despre: Prahova
Viceprimarul Ganea anunta semnarea contractului de extindere a retelei de canalizare in 4 cartiere din Ploiesti
Veste buna din partea administratiei ploiestene. Viceprimarul Cristian Ganea a anuntat semnarea contractului pentru extinderea retelei de canalizare in cartierele Mimiu, Albert, Buna Vestire si Eroilor-Rudului. "Sunt bucuros să vă informez că astăzi, marţi, 23.01.2018, am semnat, în cadrul Aco [...]
Alte stiri despre: Prahova
Reîncepe RĂZBOIUL în Ucraina: Anunțul făcut de OSCE
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a avertizat marţi asupra riscului escaladării conflictului armat în estul Ucrainei, informează agenţia Xinhua. "Peste tot observăm că părţile se pregătesc sa continue conflictul sau chiar să-l escaladeze", a declarat prin legăt [...]
Alte stiri despre: Prahova
ROMÂNIA 100 | Spectacol inedit, pe 24 ianuarie, la Ploieşti
Centrul Judeţean de Cultură Prahova organizează la Ploieşti, în data de 24 ianuarie, un spectacol dedicat aniversării Unirii Principatelor Române din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. În acest an, evenimentul are o însemnătate aparte, în contextul în care în 2018 se sărbătoreşt [...]
Alte stiri despre: Prahova
O ploiesteanca a fost luata cu Ambulanta din statia "Pisica Alba" dupa ce i s-a facut rau in troleibuz
Unei femei în vârstă de 50 de ani i s-a făcut rău, marți dimineață, 23 ianuarie, în timp ce se afla în troleibuz! Incidentul a avut loc în zona Pisica Albă, unde a fost chemat un echipaj al Ambulanței. Femeia a fost preluată de medici și transportată la Spitalul Județean de Urgen [...]
Alte stiri despre: Prahova
Un nou caz de pedofilie în Prahova. Un bărbat în vârstă de 60 ani a plătit o minoră să îi privească penisul.
Bărbatul se afla în vizită la un prieten, tatăl unei minore în vârstă de 14 ani. Acesta a profitat de momentul în care gazda a ieșit din casă pentru a aduce lemne și i-a oferit minorei 10 lei pentru a îi privi penisul, informeaza www.ziarulincomod.ro. Când bătrânul a profitat de naivi [...]
Alte stiri despre: Prahova
Jandarmeria Română sărbătorește Centenarul Marii Uniri. O echipa de jandarmi a arborat drapelul pe Varful Omu
,,O echipă, un steag, un ideal'' Jandarmeria Română sărbătorește cu mândrie Centenarul Marii Uniri prin constituirea Echipei Naționale Montane, formată din jandarmi cu o bogată experiență în domeniul montan și escaladări notabile. Aceștia vor desfășura o serie de activități prin ca [...]
Alte stiri despre: Prahova
CCR a decis! Secția specială care anchetează magistrați, CONSTITUȚIONALĂ!
Curtea Constituțională a României a decis că organizarea la Parchet a unei secții pentru magistrați este constituțională și a decis, în urma ședinței de marți, să respingă obiecțiile extrinseci legate de Comisiile privind Legile Justiției, a anunțat președintele CCR, Valer Dornean [...]
Alte stiri despre: Prahova
SMV Ploiesti si Fundatia "Constantin Stere" au elaborat planul pentru "Centenar". Cinci noi monumente vor fi amplasate pe Aleea Unirii
Astazi, membri ai Fundatiei "Constantin Stere" si ai Societatii Cultural-Istorice "Mihai Viteazul" Ploiesti, precum si reprezentanti ai administratiilor locale din Bucov si Ploiesti, s-au intalnit pentru a stabili programul de realizare a calendarului de activități cuprinse in cadrul Centenarului [...]
Alte stiri despre: Prahova
Tricolorul, joacă de Mica Unire
Tricolorul LMV Ploiești vrea să cinstească Mica Unire - Unirea Principatelor Romăne printr-o victorie în campionat. Runda a XVI-a din voleiul masculin se va desfășura pe parcursul a trei zile. Tricolorul Ploiești va juca, măine, 24 ianuarie, de la ora 18, la Sala "Olimpia", cu CSS 2 CNE UKRO [...]
Alte stiri despre: Prahova
Tricolorul flutură de Mica Unire
Tricolorul LMV Ploiești vrea să cinstească Mica Unire - Unirea Principatelor Romăne printr-o victorie în campionat. Runda a XVI-a din voleiul masculin se va desfășura pe parcursul a trei zile. Tricolorul Ploiești va juca, măine, 24 ianuarie, de la ora 18, la Sala "Olimpia", cu CSS 2 CNE UKRO [...]
Alte stiri despre: Prahova