TOLONTAN o distruge pe KOVESI. Șefa DNA a făcut publice probe dintr-un dosar de șantaj, împiedicând înfăptuirea justiției!

TOLONTAN o distruge pe KOVESI. Șefa DNA a făcut publice probe dintr-un dosar de șantaj, împiedicând înfăptuirea justiției!

Jurnalistul Cătălin Tolontan a avut aseară la TVR, în emisiunea lui Ionuț Cristache, o intervenție extrem de dură la adresa Laurei Codruța Kovesi, continuând dialogul de la conferința de presă din sediul DNA. Tolontan a subliniat faptul că șefa DNA a încălcat legea.



Tolontan: "Orice om poate ajunge într-o situație în care este acuzat, cu toată forța și competența presupusă și buna-credință a statului. Oricum procesul e inegal de la început. În momentul în care statul mai face și publice prin vocea procurorului-șef al DNA – că dânsa a venit astăzi și ne-a citat o probă din dosar, deci practic procesul se judecă înainte de proces.


Faptul că sunt secrete probele atât din perspectiva procurorilor cât și a avocaților pleacă de la ideea că un proces trebuie să fie egal, și abia în momentul în care ajungi în fața instanței el rămâne egal prin faptul că devine public.


Este infracțiune aplicabilă atât avocaților cât și procurorilor, cu închisoare de la o lună la un an, cazul în care se dezvăluie probele din dosar. Lăsând la o parte faptul următor: tu îți vulnerabilizezi un dosar când faci publică o probă pe care nici un judecător din lumea asta nu o va mai accepta în dosar. La camera preliminară aceste stenograme nici nu le vor mai depune, sunt absolut sigur, că se fac de râs dacă se duc cu ele la judecător.


Sunt foarte curios ce probe vor mai avea ei împotriva omului care a venit și a vorbit cu ofițerul judiciar, pentru că pică toată convorbirea nu doar fragmentele ăstea, că omul respectiv s-a dus cu gândul de a-i șantaja pe procurori.


[Doamna Kovesi] a decis ca aceste înregistrări să ajungă în public (…) Cred că are o problemă cu asta (…) Știți cum se numește în lege chestia asta? Împiedicarea înfăptuirii justiției. Publicul va spune că nu e mare lucru, dar din punctul de vedere al egalității șanselor și ale unui proces corect a atacat niște oameni care nu sunt trimiși în instanță și nu știu dacă vor fi trimiși vreodată.


Mai multe
Sursa ph-online.ro
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Prahova Alte stiri despre: Prahova
RAPORT DNA. Tudorel Toader, ANUNȚ revocare Kovesi - LIVE TEXT + VIDEO
Ministrul Tudorel Toader prezinta la ceasta ora, la Ministerul Justiţiei, conţinutul şi concluziile raportului cu privire la activitatea managerială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).   [...]
Alte stiri despre: Prahova
Balada unei "ZDRENTE" / Viralul anului
Balada unei „ZDRENȚE”:   Poet: Sub balcon acasă, undeva-n Ploiești,|Veni el în grabă, de la București.Plânge și suspină cu o voce amară,O “zdreanță” că doamna, l-a și dat afară. Poet:Orologiul suna 1 și jumate,În ușă cu lacrimi, oare cine bate?Mircea Negulescu – ali [...]
Alte stiri despre: Prahova
Petrolul revine pe sintetic
CS Blejoi în loc de FC Aninoasa pentru FC Petrolul. Gruparea ploiesteana va incheia, sambata, seria meciurilor de verificare din aceasta pauza  competitionala, insa nu o va mai intalni pe colega de esalon si serie FC Aninoasa, asa cum era stabilit initial, ci va juca cu liderul esalonului jude [...]
Alte stiri despre: Prahova
Elevii din Ploieşti învaţă să picteze icoane pe sticlă la Casa de Cultură
Casa de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti organizează, în perioada 27 februarie – 30 martie 2018, înaintea Sărbătorilor Pascale, proiectul educaţional “Ferestre deschise spre cer – Icoane pe sticlă”. Această acţiune culturală a devenit o tradiţie, fiind i [...]
Alte stiri despre: Prahova
Judecătoarea Dana Gîrbovan: Procurorul general are obligaţia de investiga fiecare dezvăluire, nu de a găsi scuze şi a emite slogane cu 'penali'
Judecătoarea Dana Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, intervine în scandalul public generat de dezvăluirile făcute de fostul deputat Vlad Cosma cu privire la practicile posibil ilegale ale DNA Ploieşti. Gîrbovan îi transmite un mesaj clar procurorului ge [...]
Alte stiri despre: Prahova
Inca un dosar marca "Portocala", desfiintat la ICCJ. Mircea Rosca, ACHITAT
Fostul deputat PNL Mircea Roşca a fost condamnat joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare cu suspendare. Instanţa a stabilit în cazul lui Mircea Roşca un termen de încercare de 5 ani, timp în care fostul deputat trebuie să se prezinte, o dată la două luni, l [...]
Alte stiri despre: Prahova
Un CONCURS FALS s-a VIRALIZAT pe Facebook în România. Orice ați face, NU VĂ DAȚI DATELE PERSONALE
Românii au fost în ultima perioadă victimele unei noi înșelătorii care s-a viralizat pe Facebook. Este vorba de un concurs unde oamenii ar trebui, teoretic să câștige un iPhone X în schimbul unor date personale. Evident, niciunul din cei care și-au divulgat datele nu au primit telefonul p [...]
Alte stiri despre: Prahova
INFORMAȚII-BOMBĂ înainte de MARELE ANUNȚ din JUSTIȚIE! Pasajele nefavorabile șefei DNA din raportul Inspecției Judiciare, ȘTERSE de procurorii din CSM
Ies la iveală noi dezvăluiri cu privire la activitatea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi! Mai exact, procurorii CSM au șters date importante din Raportul Inspecției Judiciare (n.r. - control făcut în vara anului 2017). Astfel, pasajele nefavorabile celei care conduce Direacţia Naţională Ant [...]
Alte stiri despre: Prahova
Femeie retinuta in Ploiesti. Politistii au gasit asupra ei 3000 de tigari netimbrate/ VIDEO
Polițiștii ploieșteni au depistat în flagrant o femeie cu dublă cetățenie, moldovenească și română, care îi oferea alteia 3000 de țigarete cu timbru de pentru articole de tutun eliberat de Republica Moldova. La data de 21 februarie a.c., în jurul orei 18.40, polițiști din cadrul Poli [...]
Alte stiri despre: Prahova
Incendiu puternic in Ploiesti/ Ard doua case, pe str. Motilor. Focul se extinde rapid. Intervin 6 autospeciale ISU
UPDATE: Incendiul a cuprins doua case si o anexa gospodareasca, focul manifestandu-se pe o suprafata de 400 mp. Nu exista victime.  38 de pompieri se lupta cu flacarile. Un incendiu a izbucnit in urma cu putin timp intr-o locuinta din Ploiesti, aflata pe strada Motilor. Potrivit ISU Prahova, ex [...]
Alte stiri despre: Prahova