Strada Valea Mare se asfaltează, la Cicîrlău

Drumul comunal cunoscut de localnicii din Cicîrlău ca “strada Valea Mare” va fi asfaltat în întregime, după o perioadă lungă în care gospodarii s-au tot plâns, inclusiv la ziar, că autocamioanele care transportă buşteni din pădure şi autobasculantele care cară piatră de la carieră produc mult praf… Toate aceste probleme vor dispărea după finalizarea lucrărilor.


Investiţia, în valoare de peste o jumătate de milion de lei, se va realiza integral din bugetul local. Ordinul de începere a lucrărilor va fi dat imediat ce vremea va permite, ne-a precizat Sorin Lupşe, primarul comunei Cicîrlău: „Am semnat proiectul pentru asfaltarea drumului Valea Mare şi, de cum se vor domoli temperaturile, va începe lucrarea. Investiţia se face cu bani de la bugetul local. Lumea aşteaptă asfaltarea Văii Mari de multă vreme, aşa că proiectul este mai mult decât necesar. Există o porţiune de asfalt turnat până mai sus de biserică, iar de acolo, pe o distanţă de aproximativ 1.300 m, este drum pietruit şi în momentul de faţă, tronsonul nu arată bine… Nu putem da ordinul de începere până când temperatura nu este optimă pentru asemenea lucrări. Cuantumul investiţiei este de 500.000 lei plus TVA”.

Localnicii din zonă se arată încântaţi că, în cele din urmă, doleanţele lor au fost ascultate şi drumul se reabilitează. „Era timpul să se asfalteze acest drum, că nu ştiţi cât praf se face, mai ales vara, de la maşinile ce coboară din carieră!”, ne-a spus o doamnă ce locuieşte exact unde se termină asfaltul şi începe drumul pietruit.


Post-ul Strada Valea Mare se asfaltează, la Cicîrlău apare prima dată în Graiul Maramuresului.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Maramures Alte stiri despre: Maramures
Liviu Marian Pop, pe Lista ruşinii Greenpeace România
Organizaţia Greenpeace România a publicat pe Facebook o Listă a ruşinii cu cei 81 de senatori PSD, PNL, PMP, UMDR şi ALDE care au votat miercuri, 21 februarie, propunerea legislativă pentru modificarea legii care va permite lucrări de utilitate publică în zone protejate precum pădurile vir [...]
Alte stiri despre: Maramures
Spectacol al trupei “Masca”
Trupa de teatru “Masca” a Liceului Teoretic “Emil Racoviţă” din Baia Mare va susţine sîmbătă, 3 martie, de la ora 13, la Teatrul de Păpuşi, un spectacol. Cu acest prilej, patru membri vor lua parte pentru ultima dată la un spectacol, urmând să părăsească trupa de teatru (sunt e [...]
Alte stiri despre: Maramures
Chinezii vor să asambleze maşini electrice la Tăuţi
O fabrică de asamblare a maşinilor electrice urmează să apară în oraşul Tăuţii Măgherăuş. Investiţia, însă, este strâns legată de deschiderea aeroportului, deoarece investitorii vor să-şi aducă toate componentele pe calea aerului, iar mai apoi să expedieze maşinile electrice as [...]
Alte stiri despre: Maramures
Procurorii să fie aleşi
Propunerea de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, este noul motiv de luptă politică. Preşedintele a reacţionat prudent, va analiza raportul ministrului Justiţiei, dar opoziţia şi strada protestează, cerînd demisia lui Tudorel Toader. Este un nou examen al democraţiei [...]
Alte stiri despre: Maramures
Lucrări de reabilitare termică a unui bloc din Baia Borşa
Un proiect de reabilitare termică a unui bloc din Baia Borşa este în plină desfăşurare. Lucrările au ca scop o mai bună performanţă energetică a imobilului. Conform informaţiilor furnizate de Primăria Borşa, investiţia este în valoare pe peste 250.000 lei, la care se adaugă TVA: „ [...]
Alte stiri despre: Maramures
Vis de iarnă la Palatul Copiilor
Copii din toate colţurile ţării şi-au demonstrat ieri, 23 februarie, talentul în diferite domenii artistice. Concursul împărţit în trei secţiuni face parte din proiectul educaţional „Vis de iarnă”, ajuns la ediţia a VIII-a. Lucrările micilor artişti au fost evaluate de un [...]
Alte stiri despre: Maramures
13 milioane de lei pentru asfaltarea străzilor din Cavnic
Administraţia locală din Cavnic a semnat contractul de finanţare pentru asfaltarea străzilor din oraş. Proiectul este în valoare de aproximativ 13 milioane de lei, iar banii vin de la Ministerul Dezvoltării: „Tocmai am semnat contractul de finanţare, în sumă de 12.782.662,00 lei. În scu [...]
Alte stiri despre: Maramures
Aniversare 75 • Horia Bădescu, omul de care lumea are atâta nevoie!
Spiritul meu liric a intrat în rezonanţă cu poezia lui Horia Bădescu, asumându-şi fiinţa şi rostirea şi substituind-o aproape total poeziei existenţiale. Biografia mitică a poetului, încă din vremea celebrei Arizona, ori a crâşmei lui Mongolu m-a fascinat. Cred că nu i-am spus niciod [...]
Alte stiri despre: Maramures
Şezătoare la Muzeul Judeţean de Etnografie
„Azi cu drag ne-am adunat/Am lucrat, am şi cântat/La şezătoare în sat”. Aceasta a fost atmosfera şezătorii organizate joi, 22 februarie, la Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş. Elevii de la Şcolile Gimnaziale din Preluca Veche şi Copalnic Mănăştur au a [...]
Alte stiri despre: Maramures
CFR Călători şi-a lansat noul site
CFR Călători a lansat, miercuri, noua variantă a site-ului oficial al companiei. Secţiunile principale precum modulul „Mersul Trenurilor” şi aplicaţia „Bilete de tren online” ocupă poziţii dominante în arhitectura vizuală a site-ului. Conţinutul site-ului a fost re [...]
Alte stiri despre: Maramures