Specialişti BNR, în conferinţă la Universitatea din Craiova

 


universitate craiova Specialişti BNR, în conferinţă la Universitatea din Craiova poze


În perioada 12 octombrie – 23 noiembrie 2017, Universitatea din Craiova prin Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor și Centrul de Cercetări Bancare și Financiare în parteneriat cu Banca Națională a României organizează, în cadrul proiectului „Academica BNR”, 7 seminare cu tematici legate de activităţile specifice Băncii centrale.


În această perioadă, cadre didactice şi doctoranzi din cadrul Universităţii dezbat alături de experți ai BNR și practicieni recunoscuți ai domeniului financiar-bancar, o suită de subiecte ce ating teme referitoare la modelare, operaţiuni de piaţă, politici macroprudenţiale, stabilitate financiară, statistică, trecerea la euro, garantare depozite bancare, rezoluţie bancară, monede virtuale, HR bănci centrale, sisteme de plăţi, comunicare.


Scopul proiectului este să permită participanților să se adreseze în mod direct, într-un cadru informal, specialiștilor BNR în vederea schimbului de bune practici în domeniul financiar bancar, să abordeze şi să dezbată teme de actualitate ale băncii centrale, de natură economică și financiară. Se vor putea obţine şi clarificări conceptuale ale fenomenelor bancare contemporane şi se va dezbate şi corelarea programelor şi proiectelor sistemului universitar economic cu cerințele actuale de pe piața muncii.





Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Dolj Alte stiri despre: Dolj
“Festivalul Voci de Aur”, concurs national, gazduit in Banie
Centrul Multifunctional Craiova va gazdui sambata, 25 noiembrie 2017, un eveniment de amploare, “Festivalul Voci de Aur”, festival national de muzica usoara, populara, instrumentala si dans, copii si adulti. Aflat la prima editie, concursul se anunta o intrecere inedita intre cei mai ta [...]
Alte stiri despre: Dolj
Festivalul Toamnei va asteapta la Centrul Multifunctional, in acest weekend
Primăria Municipiului Craiova organizează, în colaborare cu Centrul Multifuncțional Craiova, în perioada 20 – 22 octombrie 2017, Festivalul Toamnei, ediția I-a. Pe platoul din curtea Centrului Multifuncțional Craiova, se vor regăsi produse tradiționale agro-alimentare, dulciuri, semințe [...]
Alte stiri despre: Dolj
VINERI, 20 OCTOMBRIE 2017, ORA 19:00 Concert simfonic în cadrul Festivalului Internaţional “Elena Teodorini”, organizat de Opera Română Craiova
Muzica uneşte! 2017/2018 – Stagiune dedicată Marii Uniri VINERI, 20 OCTOMBRIE 2017, ORA 19:00 Concert simfonic în cadrul Festivalului Internaţional “Elena Teodorini”, organizat de Opera Română Craiova DIRIJOR THEO WOLTERS OLANDA SOLISTĂ SILVIA SBÂRCIU pian În program: Co [...]
Alte stiri despre: Dolj
ALDE DOLJ: FERMIERII DOLJENI AU DREPTUL LA BANI MAI MULȚI ÎN AVANS
  Victor Gogonea, secretar general ALDE Dolj:”Datorită condițiilor climatice dificile din Dolj,în primul rând a secetelor care pârjolesc sudul județului, autoritățile pot și trebuie să aloce sume mai mari în avans pentru fermierii afectați ”   Comisia Europeană a aprobat cere [...]
Alte stiri despre: Dolj
FNGCIMM sprijină AFIR pentru creșterea absorbţiei fondurilor europene
    Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a emis în ultimele trei luni un număr record de garanții în favoarea beneficiarilor Agenției pentru Finantarea Investițiilor Rurale (AFIR).   Potrivit datelor centralizate, de la începutul acestui an și până [...]
Alte stiri despre: Dolj
„Sărbătoarea Zaibărului şi a Prazului“, ediţia a X – a, 20 – 22 octombrie, Băilești 2017 cu o premieră: expoziție – concurs „Dolju-n bucate“
  „Sărbătoarea Zaibărului şi a Prazului“ aduce din nou Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj alături de Primăria Municipiului Băileşti, Consiliului Local Băileşti și Casa de Cultură „Amza Pellea“. Anul acesta, sărbătoarea băileș [...]
Alte stiri despre: Dolj
Stadion – extremă urgență
Ședință de îndată a consiliului local municipal pentru a da undă verde inaugurării stadionului. Consilierii locali craioveni sunt convocați de urgență în plen pentru a aproba planul municipal de inauguare a arenei de fotbal din Craiova. Edilii nu au idee   la această dată când [...]
Alte stiri despre: Dolj
Zona Imaginarium la Filarmonica “Oltenia” Craiova – Miercuri, 18 octombrie 2017, ora 19:00
În luna octombrie, vă invităm în Zona Imaginarium! The Zone of SoundFiction! Mihaela Anica, Horia Maxim, Laura Buruiană și Cătălin Creţu sunt artiștii care aduc conceptul de concert-instalație pe scenele filarmonicilor din țară. Concertele au loc în perioada 14 – 22 octombrie, în I [...]
Alte stiri despre: Dolj
Expoziția Români și Bulgari în războiul din 1877-1878 la Muzeul Olteniei
          Muzeul Olteniei Craiova, Secția de Istorie – Arheologie, și Arhivele Naționale ale României, în parteneriat cu Agenția de Stat a Arhivelor din Bulgaria, și cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, vernisează, miercuri 18 octombrie 2017, ora 11, expoziți [...]
Alte stiri despre: Dolj
PROGRAM S.C.M. CRAIOVA 16.10.2017 – 22.10.2017
    VOLEI MASCULIN VOLEI MASCULIN, DIVIZIA A1, ETAPA A III-A, CRAIOVA, SALA POLIVALENTĂ, 18.10.2017, 18:00 S.C.M. “U” CRAIOVA – C.S. DINAMO BUCUREŞTI   VOLEI MASCULIN VOLEI MASCULIN, DIVIZIA A1, ETAPA A IV-A, BAIA MARE, SALA SPORTURILOR, 21.10.2017, 18:00 EXPLORĂRI BAIA MARE – [...]
Alte stiri despre: Dolj