SFANTA PARASCHEVA. Ce să NU faci sâmbătă, de Ziua Sfintei: aduce pagubă pe toate planurile!

SFANTA PARASCHEVA. Ce să NU faci sâmbătă, de Ziua Sfintei: aduce pagubă pe toate planurile!

SFANTA PARASCHEVA. Cunoscută popular și că Sfânta Paraschiva, Cuvioasa Parascheva s-a născut în apropiere de Constantinopol, din părinți bogați și credincioși. La vârsta de zece ani, a auzit în biserică vorbele ”Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34) şi se decide să urmeze calea celor sfinte.


 


SFANTA PARASCHEVA. La 25 de ani, un înger îi spune în vis să se întoarcă la locurile părintețti. Revine în Epivat, fără a spune cuiva cine este și de unde vine. După doi ani, trece la cele veșnice. Ziua Sfintei Parascheva este marcată de o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții:


SFANTA PARASCHEVA. În gospodăriile de la țară, se aprind focuri, oamenii dorind astfel să îndepărteze spiritele rele. Ciobanii consideră că iarnă care urmează va fi una grea dacă oile dorm îngrămădite și blândă dacă acestea stau răsfirate. În această zi se fac praznice pentru morți și se împart ofrande. Mai există tradiția că gospodarii să îți cumpere cojoace și să facă pregătirile pentru iarnă.


SFANTA PARASCHEVA. Se mai spune că așa cum este vremea de Sf. Parascheva, așa va fi până la Sfântul Dumitru. Totodată, o altă superstiție mai spune că așa cum va fi vremea în ziua Cuvioasei, așa va fi și în celelalte sărbători din acest an.


1. Nu ai voie să lucrezi în această zi sfântă. Cei care muncesc în această zi au parte de necazuri la serviciu, dar şi în familie. Sfânta Parascheva ocroteşte familia, iar de ziua ei trebuie să fim mai smeriţi, mai potoliţi în acţiuni, să medităm şi să ne rugăm pentru mântuirea noastră în faţa Domnului.
2. Nu ai voie să te zgârceşti de la bani şi alimente. Dacă cineva îţi cere ajutorul, nu te feri să îi întinzi mâna ta. Oamenii zgârciţi vor avea parte numai de pagube şi riscă să sărăceasca.
3. De Sfânta Parascheva, Sfânta Vineri de Toamna, e bine să împarţi covrigi, lipii, must nou şi vin roşu celor amărâţi. Cei care dau pomana vor avea sărbători îmbelşugate în tot restul anului.


Mai multe
Sursa ph-online.ro
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Prahova Alte stiri despre: Prahova
A crezut că are cancer și a decis să se sinucidă. Descoperirea inedită făcută de medici la autopsie
A crezut că are cancer, așa că bărbatul de 43 de ani, care suferea de depresie a decis să se sinucidă. Într-o zi, Paul Cuniff a dispărut de acasă, însă și-a anunțat familia că va recurge la acest gest fatal. Bărbatul a descoperit urme de sânge în urină și i-a spus mamei sale că [...]
Alte stiri despre: Prahova
Limbaj de doamna! Cosette Chichirău, despre Cătălin Rădulescu: „S-a îngrășat. A mai furat ceva. Râde ca porcul” - VIDEO
Deputatul USR Cosette Chichirău l-a numit „porc” pe deputatul PSD Cătălin Rădulescu. „Ia uitați-l! S-a mai îngrășat un pic. A mai furat ceva. Îi dau ăștia mancare pe unde se duce. Ce vesel e... Râde ca porcul”, a spus Cosette Chichirău. Deputatul USR Cosette Chichirău a filmat [...]
Alte stiri despre: Prahova
Noaptea protesteaza, ziua incaseaza bani grei din contracte pe bani publici! Cine este liderul USR care are afaceri prospere cu statul
Liderul USR Dan Barna este unul dintre cei mai vocali contestatari ai Guvernului şi ai coaliţiei PSD-PNL, însă acest lucru nu-l împiedică să aibă o relaţie bună de afaceri cu ministerele sau chiar cu un consiliu local controlat de PSD. O firmă administrată până de curând de soţia lu [...]
Alte stiri despre: Prahova
15 soferi au ramas fara permis, in weekend, pe drumurile din Prahova
În această perioadă, polițiștii Serviciului Rutier au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, îndeosebi pentru identificarea conducătorilor de autovehicule care încalcă regimul legal de viteză, a cazurilor de conducere sub influența băutu [...]
Alte stiri despre: Prahova
Primaria Ploiesti, despre trecerea 3D din Mihai Bravu: "A întrunit avizele necesare"
Primăria Municipiului Ploiești, la inițiativa viceprimarului Cristian Ganea,  a derulat un proiect pilot de modernizare a marcajului rutier stradal prin crearea unei treceri pietonale 3D pe  strada Mihai Bravu, în apropierea străzii Tabaci. Municipalitatea face precizarea că proiect [...]
Alte stiri despre: Prahova
S-a descoperit recent: aceste pastile declanseaza cancerul, se gasesc in toate farmaciile! Multe femei le folosesc
Foarte multe femei le folosesc, insa putine stiu la ce pericol urias se expun! Potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Copenhaga, la care au participat peste 1.8 milioane de reprezentante ale sexului frumos, contraceptivele cresc semnificativ riscul de aparitie al cancerului la san. Cerce [...]
Alte stiri despre: Prahova
PROGNOZA METEO PE DOUĂ SĂPTĂMÂNI. Temperaturi de 16 grade Celsius la mijloc de decembrie
PROGNOZA METEO. Meteorologii prognozează o vreme puţin anormală pentru această perioadă a anului, cu temperaturi ce pot urca până la 16 grade şi cu minime de doar -10 grade, şi asta în zonele de munte. Şi precipitaţiile vor fi slabe cantitativ, fiind slabe şanse să se transforme în ni [...]
Alte stiri despre: Prahova
"Am vazut cam tot in materie de cluburi, dar XS Lounge din Ploiesti m-a dat pe spate" - Mesajul unui clubber bucurestean
"Ma declar un impatimit al cluburilor de orice fel: de zi, de noapte, de weekend, lounge sau full services (dans, mancare, bautura artificii) si recunosc, am experimentat mai tot ce se putea, pe o raza de 100 de km. Mi-a placut LOFT la mare, NUBA in Bucuresti, iar La Brasserie intra si el in top 3 pe [...]
Alte stiri despre: Prahova
Înghesuială sub panou
Înghesuială de meciuri pentru baschetbaliștii Ploieștiului. Băieţii pregătiţi de Cătălin Burlacu şi Ionuţ Ivan vor avea de jucat patru meciuri în şapte zile!  Prima partidă, cea cu „satelitul” campioanei „U”-BT Cluj-Napoca, este programată mâine, la ora 13.00, fiind urm [...]
Alte stiri despre: Prahova
Derbiuri europene
Real-PSG și Chelsea-Barcelona sunt derbiurile optimilor de finală ale UEFA Champions League. Iată și celelalte confruntări stabilite, astăzi, cu ocazia tragerii la sorți, desfășurată la Nyon, în Elveția. Juventus - Tottenham FC Basel - Manchester City FC Porto - Liverpool Sevilla - Manch [...]
Alte stiri despre: Prahova