Săgeata Verde – 150 de călători, în prima lună

Analiza performanţei Săgeţii Verzi după prima lună de la relansare a determinat o concluzie fermă: Consiliul Judeţean a mizat corect pe punerea în valoare a acestui obiectiv turistic arădean.


Reprezentanți ai Consiliului Județean Arad, ai Companiei de Transport Public și ai Complexului Muzeal Arad s-au întâlnit astăzi pentru a evalua modul în care a funcționat proiectul de relansare a Săgeții Verzi la o lună de la ieșirea ei pe traseu.


La întâlnire au mai luat parte și reprezentanți ai Free Tours, asociație din Arad ai cărei membri au hotărât de curând să se alăture proiectului „Săgeata Verde”. Ghizii Arad Free Tours vor conduce grupurile de turiști pe traseul trenului electric.


Din statistici reiese că în prima lună peste 150 de turiști au călătorit cu Săgeata Verde, ceea ce înseamnă un grad de ocupare de 98%. Biletele puse în vânzare s-au epuizat la fiecare cursă.


În cadrul întâlnirii s-a hotărât ca pe viitor numărul de locuri disponibile să fie menținut la 35 de locuri pe fiecare cursă.


Rezervările se pot face pe site-ul www.sageataverde.ro sau telefonic la numărul 0721803763. În următoarea perioadă, CTP va face demersuri pentru ca plata rezervărilor să poată fi făcută online.


De asemenea, pentru cei care doresc să rezerve o cursă în regim privat (prieteni, familie, team – building etc.), CTP a pregătit o ofertă de preț: 178 de euro (contravaloarea în lei).


(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)


The post Săgeata Verde – 150 de călători, în prima lună appeared first on Actualitati-Arad.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Arad Alte stiri despre: Arad
Mii de oameni la Târgul de Fete de pe Muntele Găina
Câteva mii de persoane au participat la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare sărbătoare populară din România, atestată documentar în 1816. Manifestarea a cuprins ceremoniale solemne, religioase, târguri de meşteri populari, drumeţii montane şi educaţie culturală. Târgul d [...]
Alte stiri despre: Arad
Adam Muller Guttenbrunn va fi omagiat la Zăbrani, în cadrul proiectului „Galeria Scriitorilor Arădeni”
Adam Muller Guttenbrunn este scriitorul ce va fi omagiat în cadrul următorului  eveniment din cadrul proiectului „Galeria Scriitorilor Arădeni”, derulat de Biblioteca Județeană „Alexandu D. Xenopol” Arad. Manifestarea va avea loc la Zăbrani, locul nașterii scriitorului, la muzeul ce- [...]
Alte stiri despre: Arad
Ludovic Orban, la Arad: „PSD nu este altceva decât o gașcă de lupi care s-au jucat de-a oile”
Prezent într-o vizită de lucru la Arad, la invitația conducerii organizației locale PNL, Ludovic Orban a discutat în conferința de presă despre neajunsurile guvernului PSD și măsurile economico-fiscale pe care social-democrații continuă să le impună românilor. „Reprezentanții PSD a [...]
Alte stiri despre: Arad
Falcă: Aradul se confruntă cu un deficit foarte mare de forță de muncă
Primarul Gheorghe Falcă susține că Aradul se confruntă cu un deficit „foarte mare“ de forță de muncă, iar firmele sunt nevoite să aducă muncitori din alte judeșe sau din Ungaria, însă acest proces ar putea fi stopat din cauza unor măsuri fiscale anunţate de Guvern. Falcă a spus, s [...]
Alte stiri despre: Arad
„Singuri acasă“, la cinematograful din Grădiște
Redeschis de Primăria Arad în luna aprilie, cinematograful din Grădiște este gata să-i primească, din nou, pe spectactori la cea de-a patra proiecție din acest an: „Singuri acasă“ (The secret life of pets). Aceasta este programată să aibă loc în data de 29 iulie, ora 11.00. Așa dup [...]
Alte stiri despre: Arad
PNL Arad: „Din slugărnicie față Dragnea, PSD Arad se mulțumește cu resturi”
PSD Arad a emis astăzi un comunicat de presă în care acuză PNL-ul că si-ar fi dorit ca toate proiectele importante ale județului Arad să fi fost finanțate prin PNDL. Aradul este pe locul 35 din 41 la sumele alocate de Guvern, dar pe primele cinici locuri la banii trimiși la București, totu [...]
Alte stiri despre: Arad
VEZI propunerile pentru acordarea unor titluri și distincții
Mai multe persoane au fost propuse pentru acordarea unor titluri și distincţii „pentru merite profesionale remarcabile și pentru preocupările lor constante de promovare a imaginii Aradului“, acestea urmând să fie acordate în cadrul manifestărilor dedicate zilelor orașului. Acordarea ace [...]
Alte stiri despre: Arad
Monografii: Cultura viţei de vie la Păuliş
Înainte de toate, locuitorii comunei Păuliş au fost şi sunt renumiţi cultivatori ai viţei de vie. De aceea, viticultura a fost principala sursă de venit a ţăranilor. Date istorice precise despre Podgoria Aradului, din care face parte şi comuna Păuliş, găsim încă din secolul al XIV-lea [...]
Alte stiri despre: Arad
17 migranţi depistaţi la frontiera arădeană
Poliţiştii de frontieră de la Vărşand şi Curtici au depistat şaptesprezeze cetăţeni din Irak şi Pakistan, care încercau să ajungă ilegal într-un stat din Spațiul Schengen deplasându-se spre linia de frotieră pe jos, cu taxiuri, autoturisme sau fiind ascunşi în portbagaj. Poliţiş [...]
Alte stiri despre: Arad
Marius Sulincean: „PNL critică faptul că Aradul a primit peste 640 de milioane de lei pentru investiţii”
Consilierul judeţean social-democrat Marius Sulincean se declară contrariat de afirmaţiile vicepreşedintelui CJA, Sergiu Bîlcea, în care acesta din urmă spune că PSD „loveşte” Aradul, deşi judeţul nostru a primit peste 640 de milioane de lei din partea Guvernului României. „Nu mai [...]
Alte stiri despre: Arad