Romii din Coltău intră în legalitate cu casele!

Administraţia locală din Coltău a început procesul de punere în legalitate a romilor din comună. Astfel, primăria a intabulat terenul pe care se găseşte amplasat cartierul de romi, a făcut schiţa de dezmembrare, iar acum se ocupă de fiecare localnic în parte.


Acţiunea de punere în legalitate este cu atât mai importantă cu cât, la primărie, sosesc zilnic dosare de executare silită pe numele celor care au făcut împrumuturi în bancă şi nu le-au mai plătit, dar nu au nicio proprietate pe numele lor. De asemenea, aproape toate casele sunt construite ilegal: „Îi pun în legalitate pe romi şi cu casele. Am făcut dezmembrarea în cartier. Am trimis o cerere către Programul Operaţional Capital Uman (POCU), să ne aloce puţin peste 60.000 de lei, în proiectul pe care-l avem finanţat de ei, pentru a-i putea pune în legalitate. Asta şi din cauză că, săptămânal, ne vin la primărie 15-20 de executări silite. Ei se duc la bancă şi iau bani, dar sigur că nu au nimic pe numele lor. Ei, acum vor avea! Lucrăm însă pentru a vedea exact cum facem: le vindem terenul, casa e a lor, nu avem ce face, aşa îi punem proprietari. Mai există varianta să rămână terenul pe primărie, să nu poată face ei jonglerii, să aducă pe altul, să vândă la negri străini şi să mai aducem aici oameni periculoşi. Dacă terenul rămâne pe primărie, intabulam casa pe ei şi oricum nu pot să vândă apoi casa decât cu aprobarea primăriei, ceea ce nu vor obţine niciodată! Deci trebuie puşi odată în legalitate! Fac două, trei proiecte de casă, şi le spui: astea sunt, asta ai voie să construieşti! În prezent, în comunitate, doar patru sau cinci case au acte de proprietate! Mai sunt însă peste 240 de imobile construite ilegal! Treaba cu punerea în legalitate merge însă repede acum, că dezmembrarea este făcută, am numere cadastrale pe fiecare poziţie. Asta am făcut-o din banii primăriei”, ne-a explicat Lajos Csendes, primarul din Coltău.


Circa 40% din populaţia comunei este de etnie romă


Ca să intre în legalitate, romii trebuie doar să vină la primărie, în faţa unui notar public, adus special pentru asta: „Persoanele din cartier trebuie doar să vină aici la primărie. Vine şi notarul, stăm la masă şi rezolvăm repede problema. Trebuie să-i învăţăm odată că asta este legea şi se aplică tuturor, fie român, rom sau maghiar. Ei nu înţeleg, nu au noţiuni elementare să înţeleagă aceste lucruri! Dar atunci îi ajutăm… Trebuie responsabilizaţi. Totuşi, faţă de acum zece ani, văd o schimbare. Atunci erau sălbatici, nu am putut sta de vorbă cu ei. Însă după ce le-am spus astăzi, mâine, poimâine, odată şi odată tot încep să înţeleagă! Acum sunt circa 1.050 de romi în Coltău, ceea ce înseamnă 40% din populaţie”, a mai spus primarul. Romii din cartier însă nu sunt prea încântaţi de idee: „Să ne lase primăria în pace, să trăim noi aşa cum ştim şi cum am făcut-o şi până acum!”, a precizat un localnic din cartierul de romi. „Mai bine să ne asigure primăria condiţii în cartier, decât să se lege de casele noastre. Bine că ştiu să ne promită tot felul numai înainte de alegeri şi după aceea ne uită!”, a spus un alt cetăţean de etnie, supărat.


Post-ul Romii din Coltău intră în legalitate cu casele! apare prima dată în Graiul Maramuresului.



Mai multe
Categorie: Stiri locale din Maramures Alte stiri despre: Maramures
Jurnalişti în dialog
Timp de două zile, la Alba Iulia, împreună cu 13 jurnalişti din Transilvania, am participat la o discuţie deschisă despre provocările politice, rolul mass-mediei, ştirile false şi calea spre o presă democratică. După expunerile docte făcute de trei experţi, doi din Bucureşti şi unul [...]
Alte stiri despre: Maramures
Primarul Cătălin Cherecheş a dat startul lucrărilor la blocul R1A de pe strada Vasile Alecsandri
• Locuinţe de serviciu pentru tinerii specialişti Veste bună pentru comunitatea băimăreană. Blocul R1A de la intersecţia străzilor Vasile Alecsandri şi bulevardul Republicii, care se află într-o stare avansată de degradare, intră în reabilitare. Contractul de execuţie a lucrărilor [...]
Alte stiri despre: Maramures
În Sighetu Marmaţiei: Ţigări de contrabandă „transportate” cu drona
Poliţiştii de frontieră din Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat aproape 1.000 pachete cu ţigări de contrabandă, de prove­ni­en­ţă ucraineană, în va­loare de 11.400 lei. Duminică, 17 iunie, un echipaj al poliţiei de frontieră a observat un aparat de zbor, de mici dimensiun [...]
Alte stiri despre: Maramures
9 autospeciale pentru mediul rural
Pentru creşterea capacităţii de acţiune şi a gradului de siguranţă al cetăţenilor, parcul auto al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş s-a înnoit din această lună cu nouă autospeciale, marca Dacia Logan 0,9 Tce. Toate maşinile sunt inscripţionate, au rampe de semnaliza [...]
Alte stiri despre: Maramures
Ziua Scriitorului 2018 – Premiul Scriitorul Anului – Prestigiosul poet Vasile Morar, onorat de comunitatea băimăreană
În ziua în care literatura română omagia 129 de ani de la plecarea în veşnicie a marelui poet naţional Mihai Eminescu, Baia Mare şi-a manifestat recunoştinţa faţă de scriitorii care au adus cel mai mare prestigiu comunităţii. Marele premiu i-a revenit lui Vasile Morar, unul dintre cei [...]
Alte stiri despre: Maramures
Concurs de pescuit
Timp de trei zile, pe lacul „Lighet” de lîngă Tg. Lăpuş, s-a desfăşurat un concurs de pescuit sportiv şi recreativ. Lacul de 75.000 mc de apă a apărut în 1978, prin bararea pîrîului Nireş, are 3 ha şi adîncimea de 3 m. Pescarii pot prinde: crap, caras, amur, fitofag, albişoară, [...]
Alte stiri despre: Maramures
Cinci maramureşeni împlinesc 100 de ani
Cei cinci cetăţeni din judeţul Maramureş care împlinesc vîrsta de 100 de ani în anul 2018 au fost felicitaţi de prefectul Vasile Moldovan şi de şefii structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, Inspectoratul Judeţean de [...]
Alte stiri despre: Maramures
Tabere de vară pentru copiii şi tinerii din sistemul de protecţie specială
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş organizează, pe parcursul vacanţei de vară, activităţi de recreere, socializare şi petrecere a timpului liber (tabere, excursii, vizite la diferite obiective istorice şi culturale), activităţi care asigură copi [...]
Alte stiri despre: Maramures
Programul de vară al grădiniţelor
1. Grădiniţa cu Program Prelungit „Ion Creangă” Baia Mare – 01.08 – 31.08.2018 2. Grădiniţa cu Program Prelungit „STEP BY STEP” Baia Mare – 18.06-18.07.2018 3. Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 8 Baia Mare – 18.06-31.07.2018 4. Grădiniţa cu Program Prelungit [...]
Alte stiri despre: Maramures
Lansare „Viaţa dintre coperţi”
În acorduri de muzică clasică din opera lui Bach, susţinute de pianista Cristina Gîţ, în foaierul Casei de cultură „Vasile Grigore Latiş” din oraşul Tîrgu Lăpuş, a fost lansată cartea de poezie „Viaţa dintre coperţi”, autor Ion IUGA LĂPUŞANU din satul Dumbrava. Au venit la [...]
Alte stiri despre: Maramures