Reguli de combinare a alimentelor

Principiile și regulile de combinare a alimentelor au fost stabilite în așa fel încât să asigure o digestie corectă, aptă să hrănească și să vitalizeze optim organismul, dar cu minimum de energie consumată și fără “efecte colaterale”.


Nu combinați niciodată alimentele acide (citrice, roșii, ananas, căpșuni) cu cele cu amidon, așa numiții carbohidrați (paste, cereale, pâine, cartofi, fasole, mazăre, porumb, soia, banana, dulciuri). Digestia începe în gură, sub acțiunea ptialinei, o enzimă secretată de glandele salivare, care transform amidonul din carbohidrați în maltoză și glucoză. Ptialina are nevoie de un mediu alcalin sau neutru și poate fi distrusă de cel mai slab acid. Combinând acizii citrici din fructe sau cei oxalici din roșii cu carbohidrați, se inhibă digerarea acestora din urmă. Regula aceasta se aplică și alăturării alimentelor acide cu protein (nuci, lactate, ouă sau carne) sau cu grăsimi (mai ales cele animale). Acizii din fructe sau roșii determină digestia întârziată a proteinelor și grăsimilor.


Legumele fără amidon (roșii, ardei gras, varză, salată, sfeclă, morcovi, castraveți, ceapă, broccoli etc) pot fi combinate cu orice altă grupă de alimente, mai puțin cu fructe.


Nucile și alunele se consumă separate, în cantități mici deoarece sunt foarte calorice și pline de grăsimi.


Legumele cu amidon nu se consumă odată cu proteinele (carne, lactate, ouă) deoarece timpul de digerare a acestora din urmă este mult mai mare și legumele intră între timp în fermentație, rezultând balonări și indigestii.


Apa nu se bea în timpul mesei, ci la o distanță de minimum 30 de minute, înainte sau după masă, pentru că diluează sucurile gastrice.


Fructele nu se consumă ca desert, pentru că, în combinație cu alimente greu digerabile ajung să stea mult timp în stomac și încep să fermenteze. Ideal e să le consumăm dimineața, pe stomacul gol sau între mese.


În afară de legumele fără amidon și fructe, toate celelalte alimente sunt concentrate. Stomacul nu poate digera două alimente concentrate simultan. De aceea, nu se mănâncă la aceeași masă, carne cu ouă sau leguminoase cu brânză.


Alimentele esențial grase (untura, untul, uleiurile) nu se combină nici cu proteinele și nici cu cele care conțin amidon, ci doar cu legumele fără amidon.


Fructele dulci (pere, mango) nu se consumă deodată cu cele acide (mere, portocale, grapefruit), ci separate, câte un singur fel. Fructele acide se pot combina între ele.


Leguminoasele (fasole, mazăre, linte, năut etc) pot sta alături la o masă cu alimente bogate în amidon (cartofi, orez, paste, pâine, cereal etc.).


A consemnat Denisa MORAR


Post-ul Reguli de combinare a alimentelor apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures - Liderul presei muresene.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Mures Alte stiri despre: Mures
Situaţia proiectului „Parc Auto pentru Sporturi cu Motor”, prezentată de Péter Ferenc
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc, a prezentat vineri, 20 aprilie, cu prilejul unei conferinţe de presă, informaţii despre stadiul în care se află proiectul „Parc Auto pentru Sporturi cu Motor”, cunoscut şi sub denumirea de „Transilvania Motor Ring”. Acesta are [...]
Alte stiri despre: Mures
O nouă stradă asfaltată pentru târgumureşeni
Strada Constandin Hagi Stoian din Târgu-Mureş a fost asfaltată de echipele de muncitori de la Citadin Prest SA. „Astfel, au fost aşternute două straturi de asfalt, cel de binder şi cel de uzură, pe o lungime de aproximativ 500 de metri, respectiv o lăţime de 6,50 metri. Lucrările de asfa [...]
Alte stiri despre: Mures
Senatorul Chirteş acuză: de ce nu s-a întrunit Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă în cazul poluării de la Iernut? Răspunsul prefectului Goga
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) Mureş, senatorul Cristian Chirteş, a acuzat vineri, 20 aprilie, conducerea Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, că nu a convocat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Mureş în cazul poluării accidentale de vineri, 13 [...]
Alte stiri despre: Mures
Acţiune de deratizare la Târgu-Mureş
Primăria municipiului Târgu-Mureş informează că începând din data de 20 aprilie, începe operaţiunea de deratizare a domeniului public. „Menţionăm că în cadrul acestei acţiuni vor fi folosite substanţe raticide pentru combaterea rozătoarelor. Acţiunea este prevăzută să se desfă [...]
Alte stiri despre: Mures
Proiectele Alunișului prezentate Episcopului Refomat al Ardealului
Episcopul  Eparhiei Reformate a Ardealului, Kató Béla, a efectuat miercuri, 18 aprilie o vizită în comuna Aluniș, prilej cu care a fost primit  de către Kristof Jozsef-Loránt, primarul comunei Aluniș. Vizita episcopului reformat de Cluj a vizat atât Parohia Reformată precum și unit [...]
Alte stiri despre: Mures
„fillME in Reghin”, opt filme de văzut la Reghin
După ce „Reghinactorii” și-au pus în practică la Reghin  proiectul finanțat prin intermediul  Fondului Comunitar Reghin prin programul Abonament pentru Comunitate, un al doilea proiect va prinde viață în perioada 10-31 mai, „fillME in Reghin”, inițiat de Asociația K’ [...]
Alte stiri despre: Mures
Ultima reprezentație a spectacolului „Menajeria de sticlă”, de Tennessee Williams
Povestea unei famillii americane în plină criză a anilor 30 este concentrată în jurul relațiilor complicate intre mama autoritară și în același timp extrem de vulnerabilă (Amanda) și cei doi copii ai săi Tom – visător, nemulțumimit de condiția în care se află, rebel dar în a [...]
Alte stiri despre: Mures
FOTO: Educaţie rutieră la Sighişoara
La data de 16 aprilie, poliţiştii Biroului Rutier Sighișoara au desfăşurat activităţi de educaţie rutieră la Gimnaziul de Stat ”Zaharia Boiu” din Sighișoara, cu elevii claselor 0-IV. Cu această ocazie, poliţiştii prezenţi la activităţi au prezentat elevilor condiţiile de partici [...]
Alte stiri despre: Mures
Şi mâine o zi
Mâine, 22 aprilie, de la ora 19, la Sala Studio a Teatrului Municipal Baia Mare, se joacă spectacolul ”Şi mâine e o zi”, de Franz Xaver Kroetz, un tulburător recital actoricesc al Aurorei Prodan. Este un spectacol care vorbeşte despre singurătate, dar şi despre speranţă. Preţul unui b [...]
Alte stiri despre: Maramures
Tabere pentru studenţi
Studenţii integralişti sau care beneficiază de bursă socială de la Centrul Universitar Nord din Baia Mare pot merge gratis la munte sau la mare. Locurile în tabere se acordă în funcţie de două categorii: cazuri sociale – studenţii orfani de ambii părinţi, cei proveniţi din casele [...]
Alte stiri despre: Maramures