Punct și de la capăt. Un pic de aritmetică și un pic de logică

Sergiu Bîlcea: „La doar o săptămână de la începerea campaniei inițiate de către PNL Arad privind construirea parcării subterane în Piața «Avram Iancu», peste 5.000 de arădeni s-au alăturat acestui proiect și au semnat petiția atât în format fizic, cât și electronic”, (mass-media).


Pentru adevărul istoric și pentru acuratețe aritmetică, să observăm că declarația apare în mass-media locală în data de 16 aprilie 2018.


Este important să precizăm acest lucru pentru că, se pare, domnul Bîlcea are mici probleme cu numărătoarea zilelor din calendar. Asta pentru simplul motiv că, lucru verificabil cu extrase din presa locală, campania de strângere de semnături a fost demarată, conform declarației inițiatorului ei, nimeni altul decât șeful domnului Bîlcea, ce să vezi, în 27 martie 2018!


Mai mult, în 3 aprilie 2018, la circa o săptămână de la această declarație, în presă apărea, cu subiect și predicat, știrea că petiția nu se bucura de succesul scontat, până la data comentariului, strîngându-se abia vreo 125 de semnături, cele mai multe executate, ca „sarcină de partid”, de însăși peneliștii.


Să recapitulăm: petiția este lansată în 27 martie. iar cele 5.000 de semnături sunt raportate de domnul Bîlcea în 16 aprilie 2018. Cam lungă „săptămâna” la care face referire junele liberal. Lungă rău de tot! Să tot fie vreo 21 de zile mari și late!


A doua problemă pune într-o lumină și mai clară lipsa de consistență a declarației tânărului aspirant la glorie politică.


Dacă e să fim de acord că cele 5.000 de semnături există pe bune, trebuie să ne întrebăm dacă aserțiunea domnului Bîlcea, precum că proiectul parcării ar fi susținut, așa cum pretinde el, în mod masiv este, sau nu, acoperită, logic, de adevăr.


Conform unor date pe care oricine le poate găsi pe site-ul oficial al Primăriei Arad, numărul locuitorilor municipiului Arad este de 173.000 de suflete. Cu împrejurimile, numărul celor care, teoretic, interferează cu infrastructura rutieră a orașului la modul cât de cât curent, se ridică la peste un sfert de milion de suflete (mai exact 270.000 )


Și de aici începe dandanaua. Aritmetică și logică.


La un calcul simplu, dacă 173.000 reprezintă întregul, adică 100%, atunci 5.000 (de semnături) fac numai 2,89%. Iar dacă luăm ca bază de calcul numărul locuitorilor din Arad și împrejurimi, atunci cele 5.000 de semnături strânse în 21 de zile – și nopți! – reprezintă 1,85% din populație.


Cu alte cuvinte, nici 3% din locuitorii propriu ziși ai orașului – în ipoteza cea mai fericită pentru Bîlcea Sergiu – nu s-au arătat interesați de proiect! În 21 de zile de la lansarea listei și în condițiile în care chestiunea este cunoscută de acum de mai mulți ani!


Să nu uităm și un alt detaliu esențial, pe care ni-l dezvăluie același emisar: petiția a fost lansată on – line. Acolo unde ele pot fi consemnate indiferent de starea vremii, de ore de serviciu sau de odihnă, de programe culturale sau de meciuri. Rezultă de aici, într-o logică simplă că nici o piedică nu a stat în calea celor  care ar fi vrut să se manifeste, cu entuziasm, în favoarea „pohtei” liderilor liberali. Cu atât mai mult cu cât nu știu să se fi raportat, în acest interval, vreo defecțiune majoră în sistem.


Concluzia logică? Se pare că alții nu au fost! Nu au dorit! Că de ar fi dorit, ar fi putut!


Sigur că da, lista poate „rămâne” deschisă până la infinit și, cine știe, se vor aduna încă vreo 5.000, poate până la 10.000.


Ce va însemna asta? Că arădenii vor trebui să aștepte la infinit, doar – doar se vor aduna suficiente semnături care să confere credibilitate unei dorințe fără suport în realitate?! Care va fi relevanța, domnule Bîlcea? Să cred că vom ajunge, poate, la referendum?


Ca să subscriem la cheltuirea unei sume astronomice pentru realizarea, în condiții de pe acum contencioase și ușor dubioase, a unui proiect care nu rezolvă nimic?! Nici pe termen scurt și, cu atât mai mult, pe termen lung, atunci când, se va demonstra că circulația rutieră în Centrul istoric al Aradului va trebui regândită dramatic, în parametri care vor trebui să țină seama de nevoile reale ale tuturor locuitorilor orașului, indiferent că sunt sau nu conducători auto.


Să nu vadă liderii locali ai PNL că în lumea civilizată circulația în centrele istorice devine, pe zi ce trece, una exclusiv pietonală și că, de jur împrejur, chiar și în România, orașe cu profilul arhitectonic al Aradului au adoptat, deja, această soluție?!


Uimește faptul că un tînăr cu pretenții de liberal are atât de puțină considerație pentru una din valorile fundamentale ale doctrinei al cărei slujitor se declară și anume comandamentul respectării voinței majorității, atunci când este a se decide asupra oricărui lucru ce ține de viața unei comunități. Iar majoritatea a decis. Chiar că a făcut-o tăcând, dar și tăcerea este, domnule Bîlcea, un răspuns!


În același timp, mă bucur să constat că, între timp, arădenii au început să vadă lucrurile prin alți „ochelari” iar lucrul acesta le conferă mai multă claritate în deciziile pe care le iau. Chiar și atunci când decid să nu facă ceva. În speță, să nu semneze!


P.S. Între timp, s-a consumat un nou episod din comedia votului în Consiliul local. Adică proiectul cu parcarea a căzut. Din nou. Asta înseamnă că cele 5.000 de semnături nu au impresionat pe cei chemați să decidă valabil asupra propunerii. Și cu asta, cred că ar trebui să se pună punct. Și proiectului, și campaniei de strângere de semnături. Chiar așa, domnul Bîlcea ar putea să-și canalizeze energia spre lucruri cu adevărat importante pentru Arad, pentru arădeni.


Silviu Rațiu


Aprilie, 2018


CITITI SI:


Sergiu Bîlcea: „5.000 de arădeni au semnat pentru construirea parcării subterane din Piața «Avram Iancu»”


Petiția lui Falcă nu are succes. Semnături puține pentru parcarea din Piața „ׅAvram Iancu“


The post Punct și de la capăt. Un pic de aritmetică și un pic de logică appeared first on Actualitati-Arad.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Arad Alte stiri despre: Arad
20 de spectacole la Festivalul Internaţional de Teatru Nou de la Arad
Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Nou de la Arad se va desfășura în perioada 12 – 20 mai, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“. Anul acesta, selecţia cuprinde 20 de spectacole de teatru produse de companii de stat sau independente din Bucureşti şi din ţară, [...]
Alte stiri despre: Arad
Raliul Rablelor va fi organizat în comuna arădeană Zerind
Organizatorii au dat publicităţii noi detalii legate de „Raliul Rablelor”, eveniment desfăşurat în premieră în România, care va avea loc în luna iulie, în comuna Zerind. Cel mai important: A fost prezentat un protip de maşină (foto) cu care se va putea participa la concurs. Aceasta t [...]
Alte stiri despre: Arad
6.000 de bilete s-au pus deja în vânzare pentru meciul demonstrativ dintre „Generația de Aur“ și „Legendele Barcelonei“
Pentru iubitorii fotbalului din intreaga lume, inceputul acestei veri este marcat, de Turneul Final al Campionatului Mondial, ce urmeaza sa se desfasoare in perioada 14 iunie – 15 iulie. Debutul competitiei coincide, in tara noastra, cu „Sports Festival“, o serie intreaga de evenimente, ce vor [...]
Alte stiri despre: Arad
VEZI cine va prelua cotidianul Glasul Aradului
Cotidianul Glasul Aradului va intra într-o nouă etapă, după ce în aceste zile este definitivată noua formulă a firmei care va edita ziarul, aceasta fiind, conform unor surse, una controlată de fostul deputat Ion Șcheau, în prezent președintele organizației municipale a ALDE. Cel mai prob [...]
Alte stiri despre: Arad
Femeie însărcinată, implicată într-un accident de circulație
O femeie însărcinată a rămas blocată în autoturismul pe care îl conducea, în urma unei coliziuni cu un tramvai, în zona UTA din municipiul Arad. Femeia conducea un autoturism Fiat, dinspre Gară spre UTA, iar în fața stadionului „UTA – Francisc Neuman“ a intenționat să vireze spre [...]
Alte stiri despre: Arad
Se întrerupe furnizarea apei potabile la Zădăreni
Compania de Apă Arad este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, joi, 19 aprilie 2018  în localitatea Zădăreni, în intervalul orar 8.00- 16.00.  Furnizarea apei potabile se va întrerupe din cauza unor intervenții la rețelele de distribuție apă potabilă. Atragem atenţia cons [...]
Alte stiri despre: Arad
Târgul Primăverii, la Expo Arad
Aproximativ 100 de expozanți își așteaptă vizitatorii, începând de joi, 19 aprilie, la cea mai mare expoziție dedicată florilor și grădinii din vestul țării la Expo Arad. În perioada 19-22 aprilie florari, peisagiști, producători de mobilă de interior și exterior, comercianți și [...]
Alte stiri despre: Arad
Iohannis, atac la PSD: „A mărit salariile până le-a micşorat“
Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, miercuri, schimbările aduse de PSD nu aduc decât bulversări şi incertitudini, afirmând că social-democraţii au mărit salariile până le-a micşorat, iar acum vor să desfiinţeze Pilonul II de pensii. „Cred că aceste veşnice schimbări nu aduc de [...]
Alte stiri despre: Arad
Lidl avertizează clienţii în legătură cu o tentativă de fraudă online
Lidl România a avertizat în legătură cu o tentativă de fraudă online, care circulă pe canalele online, inclusiv pe Facebook şi pe WhatsApp. „Oferta „NOI OFERIM VOUCHER GRATUIT 500$ PENTRU A SĂRBĂTORI CEA DE-A 11-A ANIVERSARE” redirecţionează utilizatorii către site-ul www.lídl.eu [...]
Alte stiri despre: Arad
USR va monitoriza investițiile Primăriei Arad
USR Arad a cerut Primăriei datele financiare cu privire la investițiile derulate din bugetul consolidat al municipiului. În condițiile în care necheltuirea banilor publici pentru investiții în anii anteriori blochează primirea unor noi fonduri de la bugetul de stat, recuperarea întârzierii [...]
Alte stiri despre: Arad