PSD Piatra Neamţ: Codul Fiscal, praf în cochi pentru majorarea taxelor şi impozitelor pentru pietreni


De anul acesta, pietrenii vor plăti mai mult cu 20 la sută taxe şi impozite locale şi nici nu vor mai beneficia de aceaaşi bonificaţie pentru că au fot conştiincioşi şi au plătit până la finele lunii martie.

Viceprimarul Luminiţa Vârlan şi consilierul local Victor Marghidan, au făcut precizări, ieri, referitoare la aceste majorări, pe care consilierii locali PSD nu le-au votat.

Victor Marghidan a marşat pe acest subiect „Creşterea taxelor şi impozitelor pentru locuitorii muncipiului Piatra Neamţ, o hotărâre de Consiliul Local la care membrii PSD au votat împotrivă.

În şedinţa de 22 decembrie, proiectul nr. 18, s-au majorat taxele şi impozitele şi s-a diminuat bonificaţia de la 10 la sută la 5 la sută pentru cei care plătesc până la sfârşitul lunii martie. Acest proiect iniţiat de primarul Dragoş Chitic a avut ca scop atragerea de mai mulţi bani la bugetul local, motivat, spune dumnealui, de diminuarea sumelor de la bugetul local ca urmare a modificării Codului Fiscal prin care nu vor fi atraşi bani la Bugetul local”, a spus Victor Marghidan.

Subiectul nu este nou, Mai multe primării din ţară care au au dorit să ia decizie cu ani în umră, s-au prevalat de aceste modificări ale Cosdului Fiscal.

„În aceeaşi şedinţă, a reluat Victor Marghidan, i-am comunicat domnului Dragoş Chitic că legea proiectului de buget prevede în alin 15, că toate municipiile şi oraşele care nu ajuns la nivelul 2017 vot primi diferenţe de la bugetu. Într-adevăr este un proiect, nu este încă finalizat dar va fi respectată această promisiune. Acum, ce se întâmplă? Cei mai afectaţi vor fi locuitorii municipiului Piatra Neamţ cei pentru care au crescut taxele şi impozitele”.

Acelaşi Cod Fiscal se aplică şi la Tg. Neamţ şi totuşi, acolo, situaţia stă altfel. Primăria Târgu Neamţ a reuşit să menţină impozitele la nivelul anului 2017 dar şi această primărie este afectată de modificarea noul Cod Fiscal.(…)

M.O.T.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Neamt Alte stiri despre: Neamt
Alertă de vreme rea: cod galben și portocaliu în Neamț!
*Viscol în partea de est a județului Neamț, unde există posibilitatea blocării unor drumuri Ieri, meteorologii au emis două atenționări pentru județul Neamț, respectiv de cod galben și portocaliu. Din cauza ninsorilor viscolite, în zona joasă a județului Neamț, există posibilitatea b [...]
Alte stiri despre: Neamt
“Țara Lalelelor” ar vrea căpșunari români
*Firma străină oferă o leafă lunară de aproxmativ 1.700 de euro, la care se adaugă și alte beneficii *O altă companie olandeză dorește să angajeze 20 de sudori din România Harnici și pricepuți, lucrătorii români sunt apreciați peste hotare, unde sunt curtați de firmele străine pen [...]
Alte stiri despre: Neamt
Concluzia şefului comisiei Judeţene profesionale de analiză a deceselor materne: Protocoale respectate în cazul Geaninei Sechel…
Direcţia de Sănătate Publică Neamţ ne-a transmis, ieri, concluziile şefului comisiei Judeţene profesionale de analiză a deceselor materne privind decesul Geaninei Sechel, din Bîrgăoani, la maternitatea din Piatra Neamţ la sfârşitul anului 2017, după ce a dat naştere unei fetiţe săn [...]
Alte stiri despre: Neamt
Elicopter SMURD pentru viaţa unui biciclist
Un romaşcan în vârstă de 43 de ani a fost lovit puternic de o maşină, în timp ce se deplasa cu bicicleta, în ziua de 16 ianuarie, pe strada Mihai Viteazu din municipiu. Din primele constatări ale poliţiştilor rezultă că bărbatul ar fi virat brusc la stânga, iar conducătorul auto al a [...]
Alte stiri despre: Neamt
Hora Unirii, pe platoul Curţii Domneşti
Primăria municipiului Piatra-Neamţ organizează miercuri, 24 ianuarie 2018 evenimentul “Hora Unirii”, dedicat împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. Cu această ocazie, avem onoarea de a vă invita, miercuri începând cu ora 11:00, pe platoul Curţii Domneşti, în faţa [...]
Alte stiri despre: Neamt
Ajutor de minimis pentru Bazna și Mangalița
*Rase autohtone renumite pentru carnea lor *Gratuit câte 2-10 purcei pentru creștere și livare Crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița vor beneficia de sprijin financiar, care se va aplica în perioada 2018-2020. La această schemă de ajutor de minimis participă, pe baze contract [...]
Alte stiri despre: Neamt
Din viaţa Societăţii Scriitorilor din judeţul Neamţ
Lansarea volumului „Împărăţia lacrimei” de Ioan Roman Suseni Muzeul memorial „C. Hogaş” găzduieşte astăzi, joi 18 ianuarie 2018, de la ora 16, o nouă întrunire organizată de Societatea Scriitorilor din judeţul Neamţ, prilejuită de lansarea volumului de versuri „Împărăţia [...]
Alte stiri despre: Neamt
COMUNICAT DE PRESĂ
17 ianuarie 2018 Atenție, șoferi! Cod Portocaliu de ninsori și viscol în Moldova! Unde vă puteți informa despre starea drumurilor Începând din noaptea de 17-18 ianuarie 2018, județele Iași, Vaslui, Vrancea, Galați și zonele joase ale județelor Neamț și Bacău au intrat sub incidența [...]
Alte stiri despre: Neamt
Bonă prinsă în flagrant, după ce a şterpelit din bani, timp de patru luni
Femeia a furat peste 45.000 de lei din casa celor care i-au lăsat copilul în grijă! O familie din Piatra Neamţ a constatat, cu stupoare, că-i lipseşte din casă o sumă foarte mare de bani, iar singura persoană care putea să-i fure era chiar bona. Pentru a se asigura că nu învinuiesc degeb [...]
Alte stiri despre: Neamt
Operaţiune desfăşurată la minus 21 grade Celsius, sub risc de avalanşă!
Salvamontiştii nemţeni şi-au căutat colegul îngropat în zăpadă, prin Călimani Timp de două zile, salvatorii montani nemţeni şi din alte patru judeţe – Suceava, Sibiu, Bistriţa, Mureş- au desfăşurat o amplă acţiune de recuperare a colegului lor salvamontist Sorin Liviu Pande [...]
Alte stiri despre: Neamt