Vin banii pentru asigurarea gratuităţii pe mijloacele de transport în comun din Ploieşti, pentru elevi,studenţi şi pensionarii. Zvonurile lansate pe piaţă de sindicatul majoritar din TCE se dovedeşte a fi nişte simple minciuni, iar liderii de sindicat ar trebui să iasă public şi să îşi ceară scuze.


Aleşii PSD -ALDE au depus la Registratura Primăriei Ploieşti o solicitare adresată primarului Adrian Dobre pentru a convoca o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, şedinţă care va avea ca punct principal alocarea de fonduri către TCE Ploieşti.


Este vorba despre alocarea sumei de 6.400.000 lei, necesară acoperirii subvenţiei pentru încă trei luni, urmând ca în luna august să mai fie făcută o rectificare bugetară care să acorde banii necesari gratuităţii până la finalul anului.


"Am promis că vom aloca fonduri pentru susţinerea gratuităţii şi demonstrăm, încă odată, că ne ţinem de cuvânt. Este simplu să arunci pe piaţă nişte zvonuri fără susţinere şi să panichezi populaţia. Acum, sindicaliştii de la TCE ar trebui să pună afişe în autobuze prin care să anunţe lumea că gratuitatea nu dispare şi să îşi ceară scuze pentru că au minţit", ne-a declarat viceprimarul Cristian Ganea.




sursa: www.jurnalulph.ro