Program de activităţi comune între judeţele Maramureş, Satu Mare şi regiunea Transcarpatia

În cadrul evenimentului ”Ziua Bunei Vecinătăţi” desfăşurat, la sfârşitul săptămânii, în municipiul Sighetu Marmaţiei, a fost semnat programul activităţilor comune, în anul 2019, între judeţele Maramureş, Satu Mare şi regiunea Transcarpatia.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a spus: ”La întâlnirile anterioare s-a discutat despre semnarea programului comun de activităţi pentru anul viitor şi s-a stabilit că acesta va fi semnat în cursul lunii mai, la Sighetu Marmaţiei, la tradiţionala manifestare ”Ziua Bunei Vecinătăţi”. Programul prevede organizarea de activităţi comune în ceea e priveşte cooperarea in­terregională. Continu­a­rea colaborării trans­frontaliere în programul ENPI (Ungaria-Slovacia-România-Ucraina, respectiv România-Ucraina, până în anul 2020)”.

Prefectul Vasile Moldovan şi Preşedintele Administraţiei Regionale de Stat Transcarpatia, Hennadi Moskal, au convenit să intensifice măsurile de dezvoltare a infrastructurii în zona municipiului Sighetu Marmaţiei, respectiv Biserica Albă (Bila Ţerkva) din Ucraina, dar şi coordonarea unitară a proiectului construcţiei podului peste Tisa.

Programul de activităţi comune între judeţul Maramureş şi regiunea Transcarpatia prevede continuarea demersurilor pentru redeschiderea punctului de trecere a frontierei şi circulaţiei trenurilor de pasageri şi de marfă pe relaţia Câmpulung la Tisa-Teresva. De asemenea, va fi dezvoltat planul detaliat al zonelor transfrontaliere pentru extinderea capacităţii de trafic în zona punctelor de trecere vamală. Programul cuprinde colaborări, dar şi manifestări ce vor fi organizate în domeniul cultural, educativ, sănătate, protecţia mediului înconjurător, ştiinţei, turistic, mediului de afaceri, prevenirea situaţiilor de urgenţă, organizarea unor forumuri de investiţii şi sprijinirea comunităţii româneşti din Ucraina, respectiv a comunităţii ucrainene din Maramureş. (d.b.)


Post-ul Program de activităţi comune între judeţele Maramureş, Satu Mare şi regiunea Transcarpatia apare prima dată în Graiul Maramuresului.



Mai multe
Categorie: Stiri locale din Maramures Alte stiri despre: Maramures
Depăşiri de 64 ori la pulberi în suspensie
Staţiile de monitorizare ale aerului înregistrează în continuare depăşiri ale indicatorului PM10, pulberi în suspensie. Anul trecut, au fost semnalate depăşiri de 64 de ori ale valorii limită zilnică. “Depăşirea valorii limită zilnică la indicatorul pulberi în suspensie – fracţi [...]
Alte stiri despre: Maramures
Structura anului şcolar viitor
Anul şcolar 2018-2019 va începe luni, 10 septembrie. Programul naţional „Şcoala altfel” se va desfăşura în perioada 1 octombrie – 31 mai pe o perioadă de cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare va fi decisă de unităţile de învăţământ. Ziua Internaţională [...]
Alte stiri despre: Maramures
S-a înfiinţat Asociaţia Întreprinzătorilor Maramureş
– la eveniment a fost prezent Eugen Orlando TEODOROVICI, ministrul finanţelor publice – În Baia Mare, s-a înfiinţat Asociaţia Întreprinzătorilor Maramureş, organizaţie nonprofit, constituită din societăţi comerciale cu capital integral românesc şi cu sediul social în jude [...]
Alte stiri despre: Maramures
Canalizare cu surprize…
Comuna Cupşeni are canalizarea introdusă în trei sate aparţinătoare. Aceasta s-a realizat din fonduri europene, însă deocamdată nu a fost dată în funcţiune. Primarul se teme însă de momentul în care i se va da drumul reţelei, deoarece nu ştie cum va funcţiona. A auzit din gura oamen [...]
Alte stiri despre: Maramures
Ecouri, după aniversare
În acest anotimp de vară decupat parcă dintr-un decor romantic, duminică, 10 iunie a.c., paşii ne-au purtat în comuna Groşi. Aici a avut loc o acţiune pe cât de plăcută, pe atât de instructiv-educativă – „Ziua Învăţătorului”. Evenimentul dedicat generaţiilor de elevi şi [...]
Alte stiri despre: Maramures
Vasile Morar, Scriitorul anului
Anca Goja Într-o zi cu semnificaţii profunde pentru literatura română, la 129 de ani de la stingerea “Luceafărului poeziei româneşti”, Mihai Eminescu, la Primăria Baia Mare a avut loc un eveniment dedicat “Scriitorului anului”. În urmă cu 7 ani, a fost instituită Ziua Scriitorului [...]
Alte stiri despre: Maramures
Artă fotografică îmbinată cu creaţii de design
Designul şi arta fotografică “se împletesc” în mod fericit pe simezele Galeriei de Artă a Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Baia Mare. Iniţial, expoziţia nu a fost concepută în acest stil, dar aşa s-au potrivit lucrurile, după cum a punctat preşedintele UAPR Baia Mar [...]
Alte stiri despre: Maramures
Cântul popular maramureşean, dus la Viena
Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania a început în forţă vara. Prima lună a verii s-a dovedit a fi una încărcată de evenimente pentru soliştii şi dansatorii instituţiei culturale. După două zile intense de festival, ansamblul a luat drumul Vienei pentru a face mult mai cunoscute tr [...]
Alte stiri despre: Maramures
Mamele antreprenor, implicate într-un eveniment sportiv de anvergură
Comunitatea Mamprenoare reuneşte mame antreprenor din toată ţara, iar sub umbrela ei sunt organizate diverse evenimente menite să crească vizibilitatea micilor afaceri de familie – motorul unei economii sănătoase. Comunitatea numără deja peste 400 de membre. Prin mobilizarea mamprenoarelo [...]
Alte stiri despre: Maramures
Când m-o făcut mama mea
Paula Seling a luat din nou la pas Maramureşul pentru a surprinde cu camera video minunăţiile din zonă. Aşa s-a născut noul video-clip la o piesă compusă pentru un documentar despre Maramureş, “Maramureş, călătoreşte verde”. “Când m-o făcut mama mea” poate fi ascultată la adr [...]
Alte stiri despre: Maramures