Prognoza meteo 13 - 16 august

Vremea în țară

Duminică
Valorile termice vor fi în scãdere în toatã țara, astfel încât în regiunile vestice și sud-vestice, vremea va deveni rãcoroasã. În restul teritoriului vremea se va menține cãlduroasã, izolat canicularã în orele amiezii în est și în sud-est, unde local și disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate și local se vor semnala averse, descãrcãri electrice și izolat cãderi de grindinã în regiunile din jumãtatea de vest a teritoriului, dar și în zonele de deal și de munte din rest, iar din a doua parte a zilei, pe arii mai restrânse și în est și sud. Cantitãțile de apã vor depãși local 15...20 l/mp și izolat 30 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri de scurtã duratã în timpul ploilor, iar în a doua parte a intervalului se va intensifica temporar în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade în dealurile vestice și 35...36 de grade, izolat în est și sud-est, iar cele minime între 12 și 23 de grade, cele mai ridicate valori fiind pe litoral.
Luni
Vremea va fi cãlduroasã în sudul și sud-estul țãrii și în general apropiatã de normalul acestei date în rest. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în zonele de deal și munte, iar la începutul intervalului și în extremitatea de est a țãrii unde pe arii restrânse vor fi averse, descãrcãri electrice și condiții de grindinã. Vântul va sufla slab și moderat, local cu intensificãri în Moldova, estul Munteniei și în Dobrogea. Temperatura aerului va fi în creștere în jumãtatea de vest a teritoriului și în scãdere ușoarã în rest astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 34 de grade, iar cele minime între 12 și 22 de grade, ușor mai scãzute în depresiuni.
Marți
Valorile termice vor crește ușor în majoritatea regiunilor, astfel cã vremea va fi cãlduroasã în sudul, sud-estul și local în centrul țãrii. Cerul va fi variabil și mai ales dupã-amiaza și seara vor fi înnorãri temporare și pe arii restrânse averse și descãrcãri electrice în zonele de deal și de munte, în sud-vestul teritoriului și cu totul izolat în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri în prima parte a intervalului în estul teritoriului, dar temporar și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 34 de grade, iar cele minime între 10 grade în zonele depresionare și 23 de grade în Delta Dunãrii.
Miercuri
Vremea va fi cãlduroasã în cea mai mare parte a țãrii. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare dupã-amiaza și seara în zonele montane și în regiunile sudice și estice, unde, pe arii restrânse se vor semnala averse și descãrcãri electrice în zonele de deal și de munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în cursul zilei în sud-estul teritoriului, dar temporar și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 34 de grade, iar cele minime între 13 și 23 de grade, mai scãzute în depresiuni pânã la 9...10 grade.

Vremea în Capitală

Duminică
Deși valorile termice vor fi în scãdere fațã de ziua anterioarã, vremea se va menține cãlduroasã, canicularã dupã-amiaza, iar disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil și mai ales în orele serii va crește probabilitatea pentru înnorãri, averse, descãrcãri electrice și intensificãri ale vântului. Temperatura maximã va fi de 34...35 de grade, iar cea minimã de 19...20 de grade.
Luni
Deși temperatura aerului va fi în scãdere fațã de ziua anterioarã, vremea va fi în continuare cãlduroasã. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimã va fi de 18...20 de grade.
Marți
Vremea se va menține cãlduroasã, iar valorile termice vor continua sã creascã ușor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 33 de grade, iar cea minimã va fi de 18...20 de grade.
Miercuri
Vremea va fi în continuare cãlduroasã. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã va fi de 33...34 de grade, iar cea minimã de 18...20 de grade.
Sursa N24plus.ro
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Prognoza Meteo Alte stiri despre: prognoza meteo
prognoza meteo
Meteorologii, anunt surpriza! Prognoza meteo pentru miercuri si joi
Vremea va fi răcoroasă miercuri, exceptând sudul şi vestul teritoriului, unde maximele termice vor fi apropiate de cele normale climatologic pentru această dată, potrivit ANM. MIERCURI - ÎN ŢARĂ: Vremea va fi răcoroasă, exceptând sudul şi vestul teritoriului, unde maximele termice vor [...]
Alte stiri despre: prognoza meteo
prognoza meteo
Prognoza meteo 18 - 21 august
Vremea în țară Vineri Vremea va fi cãlduroasã, local canicularã dupã-amiaza în regiunile sudice și sud-vestice, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge și depãși ușor pragul critic de 80 de unitãți în special în Câmpia Românã și în Câmpia de Vest. Temperaturile [...]
Alte stiri despre: prognoza meteo
prognoza meteo
Prognoza meteo 8 - 12 august
Vremea în țară La noapte Cerul va fi variabil spre mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime se vor situa în general, între 11 și 21 de grade. Miercuri Vremea va deveni cãlduroasã în cea mai mare parte a țãrii, canicularã în regiunile vestice, sud-v [...]
Alte stiri despre: prognoza meteo
prognoza meteo
METEO. Cum va fi vremea în urmatoarele doua saptamâni
Vremea va fi, în general, calda în urmatoarele doua saptamâni, iar între 24 ?i 29 iulie, fenomenele de instabilitate atmosferica vor continua sa fie prezente prin ploi locale ?i însemnat cantitativ, informeaza Administra?ia Na?ionala de Meteorologie (ANM). BANAT Începând din data de 25 [...]
Alte stiri despre: prognoza meteo