Primarul Romanescu a aprins un lampion pentru tatăl său decedat din cauza cancerului

Zeci de lampioane au fost aprinse și înălțate ieri seară lângă Poarta Sărutului, în memoria celor care au dispărut dintre noi din cauza cancerului. Acțiunea a fost organizată de Asociația de Oncologie „Sfânta Ana” și s-a desfășurat cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului Pancreatic, care se marchează pe data de 13 noiembrie. Printre participanți s-a numărat și primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, care a aprins un lampion în memoria tatălui său, decedat din cauza cancerului. „Toți trebuie să conștientizăm că o prevenire în privința cancerului este binevenită pentru toate categoriile de vârstă. Am văzut mulți oameni tineri implicați în această acțiune a Asociației Sfânta Ana și mă bucur. Sunt unul dintre cei care am suferit o pierdere în familie ca urmare a acestei maladii. Tatăl meu a murit din cauza cancerului. Astfel, eu susțin orice acțiune de acest gen”, a spus primarul Marcel Romanescu.


Sfaturi pentru a preveni apariția cancerului


Maria Cosor, 61 de ani, a suferit de două ori de cancer și de fiecare dată a învins boala. Aceasta are o recomandare: „Să ne amintim de cei care au trecut în lumea de dincolo ca urmare a cancerului. Am fost și eu diagnosticată cu cancer la sân acum nouă ani, iar după patru ani și jumătate am descoperit că s-a mutat la ovare și am început tratamentul din nou cu chimioterapie și radioterapie. Mă simt aproape bine, cu curaj și încredere că există viață frumoasă și după ce descoperim diagnosticul. Trebuie să tratăm cancerul ca pe o boală normală. Cancerul nu se vindecă stând acasă și văitându-ne”.


Dinu Blendea, șeful Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, a oferit câteva recomandări pentru a preîntâmpina aparința cancerului pancreatic: „În privința prevenirii cancerului de pancreas se recomandă câteva lucruri simple: renunțarea la fumat, scăderea consumului de alcool, prevenirea obezității – care înseamnă regim alimentar, efort fizic moderat – și, nu în ultimul rând, regim alimentar care să cuprindă cât mai puțină carne roșie, care are un anumit rol în declanșarea cancerului de pancreas, și consum cât se poate de mare de fructe și legume. Se pare că regimurile sărace și fructe și legume predispun la cancer de pancreas. Cancerul de pancreas nu este frecvent, dar prognosticul rămâne rezervat”.


Diagnosticarea precoce are o importanță mare în lupta cu boala


Bogdana Costoiu, președintele Asociației „Sfânta Ana”, a precizat că prin această acțiune se încearcă atragerea unui semnal de alarmă cu privire la importanța diagnosticării precoce: „În fiecare an, pe data de 13 noiembrie se marchează Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului Pancreatic. În fiecare an încercăm să marcăm această zi prin diferite activități. Anul acesta încercăm să atragem atenția asupra importanței diagnosticării precoce a cancerului pancreatic. Am organizat o acțiune în Parcul Central. Am beneficiat de sprijinul autorităților locale și al Spitalului Județean de Urgență”.


Post-ul Primarul Romanescu a aprins un lampion pentru tatăl său decedat din cauza cancerului apare prima dată în Impact In Gorj.





Mai multe
Sursa www.igj.ro
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Gorj Alte stiri despre: Gorj
Linia electrică ce deserveşte calea ferată din Defileul Jiului va fi modernizată
Societatea Română de Căi Ferate, Regionala Craiova, a alocat fondurile necesare pentru modernizarea după ani de zile a Liniei Electrice din Defileull Jiului. Este vorba de proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a liniei electrice de 6 kilovolţi Meri – Lainci – Pietrele Albe, c [...]
Alte stiri despre: Gorj
Scrisoare deschisă. Ce le cere Laurian Stănchescu autorităților din Gorj
„Scrisoare adresată Consiliului Județean Gorj și Primăriei Târgu Jiu! Domnilor, vreau un răspuns public la această interpelare civică, un răspuns fără echivoc și apolitic. De ce considerați primejdioasă implicarea mea în celebrarea “Zilei Naționale Brâncuși”, proiect [...]
Alte stiri despre: Gorj
Bilanţul de week-end al poliţiştilor: 600 de infracţiuni constatate şi 7.800 de amenzi aplicate
În cadrul celor peste 330 de acțiuni și 2.700 de intervenții la evenimente, polițiștii au constatat, sîmbătă, peste 600 de infracțiuni și au aplicat peste 7.800 de amenzi, în valoare de aproape 2.500.000 de lei, se arată într-un comunicat emis, astăzi, de Inspectoratul General al Poli [...]
Alte stiri despre: Gorj
Cum va fi vremea în decembrie, ianuarie şi februarie
Meteorologii estimează pentru lunile decembrie, ianuarie și februarie o vreme ce se va încadra, în general, în limitele normale ale perioadei de iarnă, local mai coborâte în centrul, nordul și nord-estul țării, în timp ce precipitațiile vor fi excedentare în majoritatea regiunilor, rel [...]
Alte stiri despre: Gorj
Casa din comuna Ciuperceni a unui secretar de stat, spartă de hoți
Locuința din comuna Ciuperceni a secretarului de stat Doru Vișan a fost spartă de persoane necunoscute. “Poliția Municipală Târgu Jiu a fost sesizată de un bărbat din comuna Ciuperceni, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns prin efracție în locuința sa, de unde a [...]
Alte stiri despre: Gorj
Manualele de clasa a V-a vor fi în școli luni dimineața
Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat, sâmbătă, la Iași, că manualele de clasa a V-a vor fi în școli începând de luni dimineața, editurile care nu au făcut livrările urmând a fi sancționate cu 0,5% din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere. “În 17 noiemb [...]
Alte stiri despre: Gorj
FOTO Accident teribil la Tismana, provocat de un șofer beat
Un teribil accident rutier a avut loc în localitatea Tismana. Un tânăr de 19 ani, din Baia de Arama, județul Mehedinți, în timp ce se afla la volanul unui autoturism BMW, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un autoturism st [...]
Alte stiri despre: Gorj
FOTO Razie în cluburile din Târgu Jiu
O razie de amploare a avut loc în noaptea de 17 spre 18 noiembrie în cluburile de noapte și barurile din municipiul Târgu Jiu. Oamenii legii au fost verificat trei cluburi de noapte, 11 săli de jocuri, 14 agenţi economici, 59 de autovehicule, iar peste 560 de persoane au fost legitimate legiti [...]
Alte stiri despre: Gorj
Vrei să colinzi Primăria Târgu-Jiu? Vezi când încep înscrierile
În perioada 4-8 decembrie, Primăria Municipiului Târgu Jiu invită grupurile de colindători să se adreseze Centrului Național de Informare și Promovare Turistică ” Constantin Brâncuși” Târgu Jiu pentru a se înscrie în programul sărbătorilor de iarnă. Post-ul Vrei să colinzi Prim [...]
Alte stiri despre: Gorj
Craiova: Târgul de Crăciun se deschide pe 25 noiembrie
Primăria Craiova anunță că, în seara zilei de vineri, 25 noiembrie, se va deschide Târgul de Crăciun, ocazie cu care va fi organizat un spectacol de inaugurare. ”Pentru prima oară, Târgul de Crăciun din Craiova își deschide porțile mai devreme, pe 25 noiembrie 2017, și într-o nouă [...]
Alte stiri despre: Gorj