Primarul din Miercurea Ciuc i-a oferit președintelui steagul Ţinutului Secuiesc, Iohannis i-a înmânat steagul României | Video

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a început, marţi, vizita în Harghita şi Covasna, cu o dezbatere alături de reprezentanţii administraţiei publice locale din cele două judeţe. În debutul dezbaterii, după imnul României, a fost cântat imnul Ţinutului Secuiesc de către întreaga sală şi de către preşedinţii CJ Harghita şi Covasna, care se aflau pe scenă, alături de şeful statului, scrie news.ro.


Situaţia a fost remarcată la începutul discursului preşedintelui. „Vă mulţumesc că mi-aţi cântat, aveţi voci bune şi puternice”, a spus şeful statului, care ulterior a transmis tranşant că este împotriva autonomiei pe criterii etnice deoarece ar „inhiba dezvoltarea”.


În timpul dezbaterilor, şeful statului a primit din partea primarului din Miercurea Ciuc Robert Raduly un drapel al Ţinutului Secuiesc, pe care a fost inscripţionată data la care Iohannis a fost ales preşedinte al României şi data de marţi, 18 iulie, care marchează vizita preşedintelui în Harghita şi Covasna. La rândul său, şeful statului i-a oferit primarului oraşului Miercurea-Ciuc drapelul României.


foto mediafax.ro

foto mediafax.ro


“Dacă este să avem un parteneriat strategic, eu ca preşedinte al României să vă las cadou în amintire tricolorul nostru, al tuturor. (…) România cu Ungaria are un parteneriat strategic, dar el nu se bazează pe relaţii etnice, sau interetnice, ci se bazează pe relaţiile între două state vecine şi care trăiesc în bună înţelegere”, a spus Iohannis. citat de Mediafax.


foto mediafax.ro

foto mediafax.ro


Iohannis a declarat după participarea la dezbatere că nu a știut despre intonarea imnului secuiesc. ”Sunt convins că această discuție a reușit să dea un pic de speranță că lucrurile sunt auzite, văzute și se poate merge spre o rezolvare. (…) Nu am știut (că se va cânta imnul secuiesc — n.r.) (…) I-am ascultat ce mi-au cântat și am mers mai departe. (…) Am ascultat imnul secuiesc în semn de respect. (…) Cred că este foarte important și ce vine din sufletul oamenilor, nu numai ce vine din protocol”, a spus Iohannis, citat de Agerpres.



video digi24.ro/foto principală news.ro



Post-ul Primarul din Miercurea Ciuc i-a oferit președintelui steagul Ţinutului Secuiesc, Iohannis i-a înmânat steagul României | Video apare prima dată în Turnul Sfatului Online.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Sibiu Alte stiri despre: Sibiu
Greață de România
Am citit textul acesta http://ioanaboca.ro/de-ce-plecat-cand-n-mai-stat/ și în prima fază i-am dat dreptate autoarei. Nu avem nicio șansă. Nu ne vindecăm niciodată, suntem condamnați să fim conduși prost și fără viziune. Avem spitale pline, murdare, urâte, cu doctori plictisiți și arogan [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Start-Up Nation. Semnele unui Sibiu care încetinește
Pentru cei care au dat click mai târziu pe site-urile de știri, Sibiul s-a clasat pe un rușinos – aș spune eu – loc 23 la nivel național într-un prim clasament întocmit pentru Start-Up Nation, programul național prin care sunt susținute inițiativele tinerilor întreprinzători. Iar su [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Unde găsești cel mai bun gulaș din centrul Sibiului. Top 5
Fără a avea pretenția că am făcut un studiu științific elaborat, am mâncat în câteva dintre cele mai apreciate și recomandate restaurante din Sibiu când vine vorba de gulaș. Din unele am plecat dezamăgit, dintr-altele plăcut impresionat tocmai pentru că mă așteptam mai puțin. Am p [...]
Alte stiri despre: Sibiu
FOTO-VIDEO Baza Voința Sibiu a ajuns aproape o ruină
Baza sportivă Voința Sibiu nu a fost niciodată una care să exceleze din punct de vedere al dotărilor sau facilităților oferite, însă în ultima perioadă a ajuns într-o avansată stare de degradare. De la buruienile care înconjoară totul și până la vestiarele prin care curge apa de pl [...]
Alte stiri despre: Sibiu
”Afacerea pampers”: rețeaua care a stors 1,5 milioane de euro de la mamele de pe Facebook
Aproape 1.000 de părinți din județul Sibiu s-au lăsat prinși într-o ”afacere” de proporții prin intermediul grupurilor de pe Facebook. Sub promisiunea livrării unor scutece ieftine, aduse direct din fabricile din Polonia și Ungaria, părinții din Sibiu, laolaltă cu alte câteva mii di [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Înghețata de casă, alternativa celor din magazine: ”în 20 de minute e gata”
Rețetele ”din vecini” sau din cărțile de specialitate au început să determine și gospodinele din Sibiu să pregătească în propria bucătărie înghețată pentru zilele călduroase. Victoria Suciu, în vârstă de 60 de ani, pregăteşte îngheţată de casă pentru nepoţii ei în fiec [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Concediu în străinătate? La ce trebuie să fii atent când îți cumperi o asigurare de sănătate
Pentru cei care călătoresc în străinătate, fie în concediu fie în alt scop, asigurările de sănătate reprezintă garanția unei asistențe medicale în situațiile de urgență. Brokerii arată, însă, că și în cazul acestui tip de asigurări există diferențe la care clienții e bine [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Primăria Sibiu a mărit cu 500% impozitele unui proprietar de terenuri pentru gunoaiele din altă parte
În prima listă cu terenuri neîngrijite pentru care Consiliul local Sibiu a decis majorarea impozitelor cu 500% s-a strecurat o eroare: polițiștii locali din Sibiu au somat și, mai apoi, propus spre sancționare o firmă din Galați care, de fapt, avea terenul în cu totul altă parte decât au [...]
Alte stiri despre: Sibiu
„Toate pânzele sus” sau ”A doua cădere a Constantinopolului”. Regizorul filmelor, propus cetățean de onoare al județului | Video
Mircea Mureșan, descris drept decanul de vârstă al regizorilor de film din România, este propus a deveni cetățean de onoare al județului Sibiu. Născut la Sibiu în urmă cu aproape 89 de ani, Mircea Mureșan a regizat, printre altele, o parte din episoadele serialului ”Toate pânzele sus [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Accident pe drumul dinspre Păltiniș: un biciclist a intrat pe contrasens
Două persoane sunt rănite în urma unui accident care a avut loc pe drumul care leagă Păltinișul de Rășinari. Accidentul s-a produs din vina unui biciclist. Potrivit informațiilor furnizate de polițiștii sibieni, un biciclist care cobora înspre Sibiu a pătruns pe contrasens, unde circula [...]
Alte stiri despre: Sibiu