Premise pentru un învățământ sănătos, la Școala Gimnazială Ibănești

Școala Gimnazială Ibănești se bucură în acest an școlar, nu doar de condiții optime pentru educație, dar și de cadre didactice sufletiste, lucru reliefat atât de rezultatele bune la învățătură ale eleviilor, dar și de starea de spirit a acestora. Parcă s-au molipsit de la directoarea Ingrid Dan care ne-a făcut o trecere în revistă a debutului de an școlar 2017-2018 la nivelul  Școlii Gimnaziale Ibănești.


 Reporter: Sub ce auspicii ați intrat în anul școlar 2017-2018 ?


Ingrid Dan: Începutul de an școlar a fost unul bun, nu putem spune că au fost probleme deosebite, decât cele aferente, existente în fiecare an școlar. Nu pot spune că a fost un începuut de an școlar mai greu față de alți ani. Ce pot să menționez este faptul că ne bucurăm că, în acest an școlar, am avut prilejul să pășim într-o școală renovată complet, grație sprijinului Primăriei și al Consiliului Local Ibănești. A fost reabilitată școala din centrul de comună, toată lumea a fost mulțumită. În anul școlar trecut am fost tot într-un șantier, iar de la 1 septembrie am intrat într-o clădire modernă, pusă la punct din toate punctele de vedere, reabilitată în întregime. Reabilitarea a fost completă, exceptând o porțiune de fațadă a clădirii care va fi reabilitată în cursul anului viitor. În ce privește interiorul, școala a fost reabilitată în totalitate, de la pardoseală, pereți, partea electrică, tot. Școala nu a mai beneficiat de o renovare majoră de când a fost construită, doar mici reparații pe ici pe colo. Acum ne bucurăm că putem să ne desfășurăm activitatea într-o unitate renovată, pusă la punct așa cum trebuie. Unde a mai fost nevoie, pe lângă această reabilitare, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local am mai completat baza materială, astfel putem spune că funcționăm într-o școală modernă din toate punctele de vedere. Suntem mai mult decât încântați de condițiile care le avem pentru a ne desfășura activitatea. De fapt, toate școlile de pe raza comunei se bucură de o bază materială bună și aici mă refer la cele patru unități de învățământ, la Ibănești, Ibănești Pădure, Isticeu și Dulcea.


Rep.: Dar în ce privește activitatea elevilor ?


Ingrid Dan: Copiii, ca de fiecare dată, se prezintă în cele mai bune condiții. Elevii din Ibănești sunt serioși și rezultatele lor ne fac cinste. Mândria noastră este dată de faptul că, în cursul anului școlar trecut, singura elevă din mediul rural cu media 10 la examenul de evaluare națională din județul Mureș a fost din școala noastră, respectiv eleva Adelina Chirteș. În prezent, ea își continuă studiile la Colegiul Național „Unirea” din Tîrgu Mureș.


Rep.: Acum urmează să păstrați ștacheta…


Ingrid Dan: Așa sperăm și noi. Elevii încă nu au început olimpiadele, doar ceva mici concursuri școlare. Suntem în faza de început, au trecut doar câteva luni de la începerea anului școlar. Suntem în perioada tezelor, chiar miercuri am și eu teză cu elevii clasei a V-a, prima lor teză la matematică, iar emoțiile sunt inerente, atât din partea mea dar mai ales a elevilor.


Rep.: Ce activități deosebite au avut în prim plan elevii ?


Ingrid Dan: Am avut tot felul de activități în cadrul școlii, una dintre acestea, de care sunt extrem de mândră, a venit din partea unei colege profesoare împreună cu elevii din clasa a VII-a de la școala din Ibănești Pădure. Împreună cu diriginta lor, Camelia Petra, profesoară de limba franceză, elevii au pregătit 19 pachete care au fost oferite copiilor din cadrul Casei Maria din Reghin, de Moș Nicolae. A fost un gest umanitar, făcut de elevi însoțiți de părinții lor, derulat în cursul săptămânii trecute, chiar de Moș Nicolae. A fost o acține nu doar reușită, dar și una educativă, în care elevii noștri au avut ocazia să vadă și alți copii care nu au tot ce le trebuie. Din fericire, situația lor este una bună, fapt pentru care s-au gândit să întindă o mână de ajutor și semenilor lor mai nevoiași. De asemenea, de 1 Decembrie, la fiecare școală au fost organizate serbări în cinstea Zilei Naționale a României, dovadă că sentimentul patriotic nu lipsește în rândul generației tinere la nivelul comunei, evenimente coordonate de Bianca Truța și Daniela Pașcan, cele două profesoare de istorie din școala noastră. Urmează serbările dedicate Crăciunului, unde vor fi implicate toate structurile din cadrul Școlii Gimnaziale Ibănești.


Rep.: Urmează să aprobați planul de școlarizare pentru anul școlar 2018-2019. Ce prevede acesta?


Ingrid Dan: Teoretic, acest plan de școlarizare a fost discutat cu cadrele didactice din școală în cadrul consiliului profesoral. Urmează ca vineri, 15 decembrie, să avem Consiliul de Administrație unde va fi aprobat. El nu suferă mari modificări față de cel de anul trecut, doar ca și rețea sunt ceva modificări. Sperăm ca acesta să fie aprobat de către Inspectoratul Școlar Județean. Acest plan școlar va fi format din 26 de formațiuni de studiu, respectiv 6 grupe de grădiniță, 12 clase de ciclul primar și 8 clase ciclul gimnazial. În total, acest plan prevede un număr de 449 de copii și elevi, de la grupa mică până la clasa VIII-a, față de un număr de 459 cât avem în momentul de față. Din fericire, avem cu 10 copii mai puțin. În ce privește numărul cadrelor didactice, numărul de posturi va fi la fel ca în prezent, 32 de cadre didactice, din care 28 sunt titulari. Putem spune că avem un colectiv stabil, ceea ce reprezintă un avantaj pentru noi, calitatea învățământului e cu totul alta când ai oameni stabili pe posturi, plus că sunt calificați 100 %.


Rep.: Sunt probleme care își așteaptă rezolvarea?


Ingrid Dan: De obicei suntem obișnuiți să ne rezolvăm eventualele probleme din mers. Nu pot să zic că întâmpinăm probleme deosebite. Acum nu voi începe să mă plâng că la nivel național lucrurile stau cum stau, în final asta este meseria pe care ne-am ales-o, pe care o facem și o facem cu plăcere. Din fericire, cadrele noastre didactice își fac treaba cu pasiune, o fac bine, lucru care se vede în rezultatele elevilor.


Rep.: O urare de final de an pentru elevi.


Ingrid Dan: Le doresc copiilor, în primul rând, să profite de aceste sărbători de iarnă, să nu uite că fiind copii, aceste sărbători le trăiesc colindând, bucurându-se de fiecare cadou primit de la Moș Crăciun. Să nu uite că de Anul Nou și Crăciun să se întâlnească între ei, să se joace, să sărbătorească împreună, nu stând în fața calculatorului. Din păcate, copiii din ziua de azi uită se se mai bucure unii cu alții, cum o făceam pe vremea noastră, ci preferă să stea în fața calculatorului, care nu oferă nici pe departe acea stare, acel sentiment de sărbătoare și bucurie. Le doresc să se bucure de zăpadă, de iarnă, mai ales în această zonă frumoasă care este Valea Gurghiului, unde iarna are un farmec aparte. De asemenea, să nu uite că sunt copii, iar copilăria nu merită trăită și simțită doar în fața calculatorului.


Post-ul Premise pentru un învățământ sănătos, la Școala Gimnazială Ibănești apare prima dată în Zi-de-zi.ro, Stiri din Mures, Stiri Targu mures - Liderul presei muresene.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Mures Alte stiri despre: Mures
Punctul de lucru Bălăușeri, tăiat de pe lista de priorități ISU Mureș
Conducerea  ISU „Horea” al județului Mureș a prezentat vineri, 19 ianuarie, în cadrul Colegiului Prefectural bilanțul activităților desfășurate de pompierii mureșeni  în anul 2017. În ce privește intervențiile înregistrate în anul 2017, numărul acestora a fost 19.766, 93 % din [...]
Alte stiri despre: Mures
3.400 de bovine sacrificate la nivel de județ în 2017
În anul 2017, la nivelul județului Mureș s-a înregistrat o scădere a numărului de la bovine cu 3.000 de capete, potrivit directorului executiv DSVSA Mureș , dr. Kincses Sandor. La bovine, efectivul în anul trecut a fost de 75.300 de capete, 10.000 la cabaline, 35.000  caprine, 1.200.000  p [...]
Alte stiri despre: Mures
Calitatea lactatelor mureșene, apreciată de Ambasadorul Republicii Belarus
Celegiul Prefectural de vineri, 19 ianuarie a fost prefațat de prezența Ambasadorul Republicii Belarus în România, Excelența Sa Andrei M. Grinkevich, care a punctat posibilitățile de colaborare dintre Republica Belarus și județul Mureș. A fost cea de a treia prezență a  Ambasadorul Repu [...]
Alte stiri despre: Mures
VIDEO: N-au făcut mai nimic timp de o lună: Aleea Ion Mihuţ rămâne Aleea Gunoaielor!
Semnalam, în data de 25 decembrie 2017, o situaţie oarecum atipică pentru secolul XXI, înregistrată în cartierul târgumureşean „Unirii”, mai exact pe Aleea Ion Mihuţ nr. 1 şi 2, locaţii unde containerele de gunoi au fost mutate chiar la intrarea în cele două blocuri, respectiv la o [...]
Alte stiri despre: Mures
Sfaturi pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă specifice sezonului rece
În noiembrie 2017, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și partenerii E.ON România și Delgay Grid au convenit asupra prelungirii parteneriatului ,, Împreună pentru Siguranță,, prilej cu care s-a reluat și difuzarea campaniilor de informare preventivă. Cu aceeași ocazie a fo [...]
Alte stiri despre: Mures
Investiţii noi la Şcoala Gimnazială „George Coşbuc”
Prestigioasa unitate de învățământ târgumureşeană a beneficiat şi ea, în ultima perioadă de timp, de o serie de lucrări de reabilitare, informează site-ul Primăriei municipiului Târgu-Mureş, www.tirgumures.ro. “Cele legate de refacerea şi modernizarea holurilor au constat în zugr [...]
Alte stiri despre: Mures
Proiect nou la Adămuş
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Mureş anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ”Construire podeţe de acces la proprietăţi peste Pârâul Dâmbău, consolidare drum DC82, inclusiv regularizare albie Pârâul Dîmbău, C [...]
Alte stiri despre: Mures
BC Sirius, din nou doar aproape de surpriză
Echipa feminină de baschet UPM BC Sirius a pierdut partida disputată la Cluj în cadrul etapei a XVI-a a Ligii Naționale în fața formației locale Universitatea, un nou meci în care mureșencele au cedat la final. Scorul final al întâlnirii a fost 85-71 (14-20, 17-14, 20-22, 34-15) în favoa [...]
Alte stiri despre: Mures
VIDEO: Tamponare între Iernut şi Cuci!
Două autoturisme s-au izbit frontal sâmbătă, 20 ianuarie, între localităţile Iernut şi Cuci. În urma impactului, cele două maşini au fost proiectate în şanţ, iar una dintre ele s-a răsturnat. Filmuleţul a fost postat pe pagina de Facebook Info Trafic Targu Mures + Radare de Sandor Pu [...]
Alte stiri despre: Mures
Seria negativă continuă pentru voleibaliste
În etapa a XII-a a campionatului Diviziei A1 la volei feminin, a treia din returul ediției, CSU Medicina CSȘ Târgu-Mureș a cedat aproape fără replică partida susținută la București, în fața formației CSM. Era dealtfel un rezultat scontat, ținând cont de parcursul celor două formați [...]
Alte stiri despre: Mures