Premieră la FITS 2018: un voluntar a fost cooptat într-un spectacol

Iulia Mărăcine, voluntar din București, aflată pentru prima dată la FITS, a fost cooptată de compania Percussion de Strassbourg.


Din cauza accidentării solistei companiei de dans, Iulia Mărăcine a fost cooptată în trupă și angajată colaborator în perioada participării la FITS.


La 24 de ani, Iulia este dansator și coregraf și a absolvit Royal Center School of Speech and Drama din Londra la secțiunea de arte ale spectacolului (Performing Arts). În prezent profesor asistent la facultate în București, a venit la FITS pentru a se recupera după operația pe care a suferit-o în urmă cu puțin timp. Repartizată la departamentul de voluntari pentru companiile invitate, i-a cunoscut pe cei de la Percussion de Strassbourg, veniți la festival pentru a susține spectacolul „Tărâmul fantomelor”, programat pentru această seară, de la ora 22:00, la Colegiul Național „Octavian Goga”.


Conceput pentru patru percuționiști care cântă la 4 tobe și instrumente virtuale, un păpușar și un dispozitiv audio-vizual interactiv, acest spectacol multimedia are ca temă Fantoma, în feluritele ei interpretări: fantome generate de memorie; fantomele create de societățile noastre, care împing oamenii înspre izolare socială; fantome în sensul lor mai obișnuit – apariții stranii legate de copilărie. În acest spectacol de o oră, scena nu mai este doar un simplu spațiu de spectacole, ci devine un loc ambiguu care prezintă publicului un ritual vizual care sună ciudat. Bine elaborată, muzica relevă vituozitatea uimitoare care a adus faima companiei Percussions de Strasbourg.


Cele trei părți ale spectacolului sunt structurate în jurul unei dramaturgii care trece de la întuneric, la lumină.


Biletele pentru FITS 2018 pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală (str. Nicolae Bălcescu nr. 17), pe toată perioada festivalului, între 09:00 – 20:00, iar biroul Info Desk de află în același loc, cu același program de funcționare. Bilete online și mai multe informații despre spectacolele programate se găsesc pe www.sibfest.ro. Prețul biletelor achiziționate online, de pe site-ul festivalului, au același preț ca la Agenția Teatrală. Prețul biletelor achiziționate direct de pe platforma entertix.ro variază în funcție de opțiunile de tipărire și livrare alese de cumpărător.


Post-ul Premieră la FITS 2018: un voluntar a fost cooptat într-un spectacol apare prima dată în Turnul Sfatului Online.



Mai multe
Categorie: Stiri locale din Sibiu Alte stiri despre: Sibiu
Subsoluri pline cu apă în Șura Mică și Săcel. ISU Sibiu intervine
Ploaia din această seară a inundat mai multe subsoluri. Codul portocaliu de precipitații rămâne în vigoare. Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Sibiu anunță că intervine la această oră cu trei echipaje de pompieri cu motopompe și autospeciale pentru evacuarea apei din subs [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Cod portocaliu de ploi torențiale în Sibiu și împrejurimi
Specialiștii Centrului Meteorologic Transilvania Sud Sibiu au emis o avertizare de tip cod portocaliu de ploi abundente și descărcări electrice. Avertizarea se referă la ”averse ce vor avea caracter torențial și vor cumula local 35-40 l/mp, grindină dimensiuni mici și izolat medii, intensi [...]
Alte stiri despre: Sibiu
VIDEO Stadiul șantierelor din Sibiu (CP)
Primăria Sibiu continuă lucrările pe șantierele deschise în oraș pentru modernizarea străzilor și pentru diverse lucrări de reparații și investiții. “Lucrăm pe 27 de șantiere deschise pentru modernizarea străzilor de pământ, cât și pentru reparații capitale în zonele de blocur [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Medicii Spitalului Militar au consultat gratuit 140 de persoane din mediul rural
O echipă multidisciplinară formată din medici şi asistenţi din Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin” Sibiu a participat duminică la acţiunea Caravana Medicală. Evenimentul s-a desfășurat sub motto-ul ”Uniţi Sub Tricolor prin Sănătate”, un proiect la nivel națio [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Aproape 15.000 de vizitatori la Târgul Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Bistriţa
Târgul Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Bistriţa organizat în perioada 18– 23 iulie 2018 a avut loc în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, zona Târgului de ţară și a atras un număr de  14.695 de vizitatori. În cadrul evenimentului au participat 50 de specialişti şi olar [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Bicicleta sau mergeți pe jos. Trafic aglomerat pe mai multe artere din Sibiu
Închiderea parțială a circulației pe bulevardul Corneliu Coposu a aglomerat traficul rutier pe mai multe străzi din apropierea zonei centrale a orașului. La ora redactării acestei știri, traficul se desfășura cu mare dificultate pe bulevardul Vasile Milea (sensul spre centru), unde coloana [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Video viral. Preot despre femeile care poartă pantaloni: Riscă să rămână nemăritate
Mesajul unui preot care critică femeile pentru că poartă pantaloni a devenit viral pe rețelele sociale. Preotul Nicolae Tănase susține că fetele care poartă îmbrăcăminte bărbătească risică să rămână nemăritate pentru că și-ar pierde din feminitate. Totul a pornit de la o scriso [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Începe înnoirea flotei de autobuze Tursib (CP)
În luna martie 2018, Primăria Sibiu a depus un proiect la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) în baza căruia acest minister va achiziționa din fonduri UE un număr de 9 autobuze electrice cu o lungime de 12 m pentru Sibiu. În prima fază se va semna un protoc [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Stadionul va fi inaugurat deabia în octombrie. Pierdem cele mai tari meciuri
Stadionul Municipal va fi inaugurat deabia în luna octombrie, anunță Primăria Sibiu. Întrucât pe stadionul sibian nu se vor putea susține meciuri până în toamnă, echipa FC Hermannstadt trebuie să dispute partidele la Tg. Mureș. Cele mai tari meciuri de fotbal ale Sibiului din acest sezo [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Sibiu, sat frumos! Măgari la plimbare prin Valea Aurie
După ce am avut cai în Broscărie și Turnișor, vaci în Șelimbăr, oi în Zona Industrială Vest și capre lângă gară, acum avem măgari în Valea Aurie. În imaginile surprinse de un sibian și trimise pe adresa redacției se pot observa trei măgari plimbându-se nestingheriți și nesupra [...]
Alte stiri despre: Sibiu