O sută de pachete cu dulciuri, împărțite preșcolarilor de hramul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Târgu-Jiu

Preotul paroh Adrian Porei, de la Parohia Sfântul Nicolae din municipiul Târgu-Jiu, a organizat de hramul bisericii monument istoric o agapă frățească la care au luat parte enoriașii prezenți la slujbă și a împărțit 100 de pachete cu dulciuri preșcolarilor de la Grădinița de pe strada 11 Iunie.


Cu ocazia hramului Bisericii „Sfântul Nicolae” din municipiul Târgu-Jiu, preotul paroh Adrian Porei a organizat o agapă frățească/masă la care au fost invitați enoriașii prezenți la slujba de 6 decembrie. În curtea lăcașului de cult, credincioșii s-au bucurat de bucatele de post primite și au mulțumit preotului. Nu este prima dată când au loc astfel de evenimente la Parohia Sfântul Nicolae. Și tot pentru că ziua de 6 decembrie este una foarte specială pentru parohie, preotul Adrian Porei a vizitat preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit de pe strada 11 Iunie. Micuții au primit pachete cu dulciuri și fructe din partea preotului. Au fost împărțite 100 de pachete.


Lăcașul de cult se află pe strada 11 Iunie 1848 din municipiul Târgu-Jiu. A fost construită din zid pe locul alteia mai vechi din lemn, care a ars, vinovați fiind turcii- Pasvangii. Ctitorie de la 1795 a protopopului Andrei Schevofilax și a soției sale, Maria, a Stancăi Slugereasa Crăsnaru, soția slugerului Gheorghe Crăsnaru,șsi a pitarul Grigorie Crăsnaru. Pictura interioară datează din 1812, construcția bisericii actuale s-a terminat în 1813. Poartă hramul Sfântul Nicolae, dupa cel al vechii biserici, la care s-a adăugat și hramul Sfântul Andrei, după numele ctitorului principal. Biserica Sfântul Nicolae este în formă de navă, iar arhitectura înfățișează stilul bizantin prin ornamentație, bolți, coloane, brâie și turla hexagonală. Biserica figurează pe lista monumentelor istorice.


Post-ul O sută de pachete cu dulciuri, împărțite preșcolarilor de hramul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Târgu-Jiu apare prima dată în Impact In Gorj.





Mai multe
Sursa www.igj.ro
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Gorj Alte stiri despre: Gorj
O tânără în vârstă de 25 de ani a murit după ce a fost împinsă pe şine, la staţia de metrou
O tânără în vârstă de 25 de ani a murit, marţi seară, după ce a fost lovită de tren în staţia de metrou Dristor 1. Trenurile au circulat pe un singur fir, însă la scurt timp circulaţia a fost reluată pe ambele sensuri. UPDATE 23.40 Potrivit imaginilor de pe camera de filmat, tânăra [...]
Alte stiri despre: Gorj
Posturi de asistent medical debutant, vacante la un spital din Gorj!
O unitate medicală din județul Gorj a scos la concurs nu mai puțin de 19 posturi de asistent medical, registrator, îngrijitori, brancardieri. Concursul va avea loc în luna ianuarie. Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedetermi [...]
Alte stiri despre: Gorj
Dragoș Miron, rapperul din Târgu-Jiu ajuns cunoscut în toată țara, vine la Balul Iernii din Țicleni!
Cunoscutul artist Dragoș Miron, originar din Târgu-Jiu, dar stabilit de ceva vreme la București, vine vineri, 15 decembrie, de la ora 20:00, la Casa de Cultură a Orașului Țicleni, unde Liceul Tehnologic Țicleni organizează Balul Iernii! „Moș Crăciun s-a hotărât să ne dăruiască o sea [...]
Alte stiri despre: Gorj
Mega-paranghelia din instituțiile Gorjului, amânată din cauza zilelor de doliu național
Trecerea în eternitate a Regelui Mihai dă peste cap planurile mai multor șefi de instituții din județul Gorj. Aceștia programaseră, la finele acestei săptămâni, un mega-chef de sfârșit de an, numai că Guvernul a declarat trei zile de doliu național. Pentru a evita eventualele critici v [...]
Alte stiri despre: Gorj
Carte de condoleanțe în memoria Regelui Mihai, la Primăria Târgu Jiu
Târgujienii care vor să transmită un gând Familiei Regale a României după decesul Regelui Mihai o pot face chiar la sediul Primăriei Municipiului Târgu Jiu. Edilii au amenajat acolo un spațiu destinat celor care au apreciat activitatea suveranului de-a lungul timpului și au pus la dispozi [...]
Alte stiri despre: Gorj
Vreți să faceți un copil fericit? Donați jucării și dulciuri pentru micuții care vin la Teatrul „Elvira Godeanu”!
Actorii Teatrului Dramatic din Târgu-Jiu și autoritățile locale pregătesc o surpriză pentru copiii din centrele de plasaent ale DGASPC Gorj. Marți, actorii vor pune în scenă piesa „Punguța cu doi bani” special pentru 200 dintre acești micuți. Prietenii teatrului sunt rugați să done [...]
Alte stiri despre: Gorj
Peste 120 de turiști au fost salvați din situații periculoase
Salvamontiştii din ţară au fost solicitaţi să intervină la circa 100 de acţiuni de salvare şi acordare a primului ajutor pe parcursul lunii noiembrie, fiind salvate peste 120 de personae. În luna noiembrie, salvamontiştii din România au fost solicitaţi să intervină în 92 acţiuni de s [...]
Alte stiri despre: Gorj
Unde lucrează gorjenii care primesc cele mai MARI prime de Crăciun
Sfârșitul de an aduce motive de bucurie pentru angajații de la stat, care încasează prime de Crăciun. Cei mai norocoși pot pleca acasă, în funcție de prevederile contractului de muncă, cu aproape 1.000 de lei în plus față de salariul obișnuit. Ghinioniștii trebuie să se mulțumeasc [...]
Alte stiri despre: Gorj
Află cât va costa factura la încălzire pentru stadionul de 20 de milioane de euro! Aurel Popescu: „Eu cred că se exagerează”
Încălzirea stadionului pe timpul iernii nu va costa nici pe departe Primăria Municipiului Târgu Jiu 10.000 de lei lunar, așa cum se vehiculează. Asta susține viceprimarul Aurel Popescu, cel care a transmis, încă o dată, că este obligația municipalității să achite factura la încălzir [...]
Alte stiri despre: Gorj
Sute de locuri de muncă în Portugalia! Cât timp mai ai să depui CV-ul
Gorjenii care doresc să plece la muncă peste hotare au la dispoziție oferta unei firme care pune la dispoziția românilor 300 de locuri de muncă în Portugalia, campania 2018, pentru munca sezonieră în agricultură, la recoltarea zmeurei. Dosarele se pot depune, în vederea înscrierilor, pâ [...]
Alte stiri despre: Gorj