Meci spectaculos cu Timișoara, aduce pentru CSU victoria cu numărul zece | Foto

CSU Sibiu a făcut o figură frumoasă în această seară, în meciul cu BC SCM Timișoara, oferindu-le suporterilor sibieni victoria cu numărul zece din acest sezon competițional. 


Un meci dificil, chiar agresiv pe alocuri, partida dintre sibieni și timișoreni a ținut o sală întreagă în picioare până în ultima secundă. După nenumărate faulturi din ambele părți, Bogdan Popescu scos din teren după a cincea greșeală personală și câteva altercații între jucătorii celor două echipe, atmosfera din Sala Transilvania s-a destins în ultimul minut, atunci când victoria galben-albaștrilor era deja evidentă.


Sibiul și-a adjudecat cea de-a zecea victorie din acest sezon, după una din cele mai tensionate partide din ultima perioadă. Meciul împotriva celor de la BC SCM Timișoara s-a încheiat la scorul 81-73 pentru sibieni.


„O victorie pe care ne-am dorit-o extrem de mult și cred că s-a și văzut pe teren. Am jucat cu determinare, a fost multă tensiune până la pauză, nici nouă nici lor nu ne-a ieșit jocul, era o bătălie pentru podium. Cine câștiga meciul acesta rămânea sau urca pe podium chiar mai sus. O victorie care oarecum e normală consider eu, pentru că și în tur am jucat bine până în momentul nefericit pe care l-am avut cu jucătorii, iar astăzi mă așteptam să se mobilizeze extra ca să demonstreze că suntem altfel. Au demonstrat, au luptat, au învins și îi felicit”, a spus Dan Fleșeriu, antrenorul CSU Sibiu, la finalul partidei.


MVP al CSU Sibiu a fost în această seară Monyea Pratt. Sportivul de 33 de ani a reușit să încheie meciul în triple double – 14pc, 12 recuperări și 10 pase decisive. La cel mai mare număr de puncte marcate s-a remarcat din nou Tyler Laser, cu 18 puncte, fiind urmat îndeaproape de Lawrence Kinnard cu 17 puncte.


csu timisoara #10-4 csu timisoara #10-5 csu timisoara #10-6 csu timisoara #10-9 csu timisoara #10-10 csu timisoara #10-11 csu timisoara #10-12 csu timisoara #10-13 csu timisoara #10-16 csu timisoara #10-17 csu timisoara #10-18 csu timisoara #10-1 csu timisoara #10-3


 


Post-ul Meci spectaculos cu Timișoara, aduce pentru CSU victoria cu numărul zece | Foto apare prima dată în Turnul Sfatului Online.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Sibiu Alte stiri despre: Sibiu
FC Hermannstadt a bătut Poli Timișoara: 3-0
Sibienii au câștigat primul meci de verificare din această perioadă, după ce a învins astăzi pe terenul sintetic de lângă „Municipal”, pe ACS Poli Timișoara cu scorul de 3-0. Timișorenii ocupă locul 9 în clasamentul Ligii 1 după 22 de etape. Toate cele trei goluri au fost marcate [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Comerciant în Piața Mică. Primăria oferă 22 de standuri pentru doi ani
Administrația locală anunță organizarea unei licitații în vederea închirierii a 20 de standuri ce vor fi amplasate în Piața Mică. Cei care nu vor închiria astfel de standuri, nu își vor mai putea vinde produsele. Pe modelul experimentat pe strada Timotei Popovici, vânzătorii de produs [...]
Alte stiri despre: Sibiu
VIDEO Șofer “experimentat“: sibian filmat pe contrasens pe malul Cibinului
Șoferul unui autoturism Dacia Logan înmatriculat în Sibiu a fost filmat circulând pe o stradă cu sens unic, în sens invers circulației normale. Filmarea cu șoferul Daciei Logan a fost postată marți după-amiaza pe InfoTrafic Sibiu de către un alt șofer care a avut un comentariu scurt: &# [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Locuitorii Cartierului Arhitecților ies în stradă. Primarul: “să facă 200.000 de proteste“
După ce s-au arătat nemulțumiți de proiectul de buget propus pentru 2018, reprezentanții Asociației locuitorilor din Cartierul Arhitecților anunță organizarea unui protest mut în fața Primăriei din Cisnădie. Primarul Gheorghe Huja le răspunde că revendicările lor nu sunt justificate. [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Foto-Mașină făcută praf, într-un copac de pe marginea drumului
După ce azi dimineață un camion a ajuns în albia râului Hârtibaciu, răsturnându-se lângă Alțâna, un nou accident a avut loc pe Valea Hârtibaciului. Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, un autoturism a ieșit de pe drum și s-a izbit într-un copac [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Lista oficială a nominalizărilor la premiile OSCAR 2018
Reprezentanții multrâvnitelor premii Oscar au postat astăzi lista oficială a nominalizărilor celei de-a 90-a ediții. Premiile vor fi acordate pe 4 martie, iar evenimentul va fi transmis live pe ABC. Cea de-a 90-a ediție va fi prezentată de Jimmy Kimmel.  Pentru titlul de cel mai bun film al [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Fodor: Pentru mine nu sunt o temă alegerile din 2020
Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a declarat că nu s-a decis în privința unui al doilea mandat în fruntea administrației locale. ”Nu mi-am pus această problemă a viitoarelor alegeri. Pentru mine nu sunt o temă alegerile din 2020. Când vine momentul și mă voi gândi la momentul alegerilo [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Bilanțul Poliției Locale pe 2017: Cinci mașini ridicate pe zi, mult mai puțin decât în trecut
Poliția Locală Sibiu își prezintă joi, în cadrul ședinței lunare a Consiliului Local Sibiu, bilanțul pe anul 2017, în care detaliază și activitatea de ridicat mașini. Conform ”Raportului de activitate”, anul trecut Poliția Locală a ridicat 1251 de mașini, ceea ce înseamnă aproa [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Turcan ce re PSD: Fără miniștri corupți!
Președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan, îi solicită liderului social-democrat Liviu Dragnea ”să nu amaneteze viitorul României cu un Guvern ”incompetent, corupt sau coruptibil””, după cum susține într-un comunicat de presă. ”PSD nu poate performa la guvernare cu miniștri corupți [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Freestylerii de la Miecurea Ciuc, marii câștigători ai Arena Freestyle Open
Tineri temerari din întreaga țară au sosit în weekend la Arena Platoș Păltiniș pentru unul dintre cele mai spectaculoase concursuri ale sezonului, Arena Freestyle Open. Concurenți din București, Miercurea Ciuc, Brașov, Baia Mare, Bistrița sau Brăila au venit să se întreacă în săritu [...]
Alte stiri despre: Sibiu