Marius Budăi: Agenții economici corecți susțin reforma fiscală. Se reduce numărul taxelor sociale de la 9 la 3

deputat, marius budai, stiri, botosaniDeputatul PSD Marius Budăi a anunțat astăzi că agenții economici corecți susțin modificările sistemului fiscal propus de guvern. Printr-un comunicat de presă, reprezentanții patronatelor din UGIR au anunţat că sunt de acord cu deciziile fiscale ale Executivului și că mediul de afaceri nu va fi afectat de trecerea contribuţiilor din sarcina angajatorilor către angajaţi.


În mare parte evazioniştii și companiile care evitau plata taxelor în România sunt cei care se opun noilor măsuri fiscale. Aceștia sunt cei care externalizau profiturile obţinute în România către firmele mamă sau alte filiale din paradisuri fiscale, cei care nu plăteau la timp sau deloc contribuţiile aferente angajaţilor și cei care făceau trafic cu produsele accizate. Toate aceste grupuri economice nocive se simt direct amenințate și alimentează în permanență propaganda că reforma fiscală nu ar fi bună. Ceea ce mă interesează în mod special ca membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților este creșterea semnificativă care se va înregistra în ceea ce privește gradul de colectare a contribuțiilor sociale ca urmare a definirii ca infracțiune a faptei de a nu vira la stat sumele reținute la sursă de la angajați”, a declarat Marius Budăi.


În actul normativ de modificare a Codului Fiscal sunt cinci măsuri concrete care combat evaziunea și împiedică eludarea plății taxelor și contribuțiilor: patru măsuri sunt pentru oprirea externalizarii profiturilor companiilor străine prin introducerea directivei europene 1164/2016 privind combaterea practicilor de evitare a obligațiilor fiscale, iar o măsură prevede extinderea confiscării mijloacelor de transport implicate în contrabanda cu tutun și alcool. Până la modificarea legislației se aplica doar la contrabanda cu carburanți.


În ceea ce privește populația prin noile modificări fiscale se va echilibra bugetul de pensii, astfel încât în 2019 va fi pentru prima oară în ultimul deceniu când pensiile vor fi plătite integral din bugetul de pensii și nu va mai fi nevoie de completări de la bugetul de stat. Totodată, crește nivelul pensiilor cu 20% ale celor care sunt astăzi în activitate, ca urmare a creșterii nivelului contribuțiilor în contul fiecărui salariat și în baza noii modalități de calcul a pensiilor, exclusiv pe baza contribuțiilor, care vor fi în noua lege a pensiilor. În același timp, se majorează cu 7,1% veniturile pensionarilor cu pensii peste 2.000 lei, pentru suma care depășește acest prag. În această categorie se încadrează 250.000 de pensionari, pentru care impozitul se reduce de la 16% la 10%”, a subliniat deputatul PSD.


Sursa: comunicat PSD


 



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Botosani Alte stiri despre: Botosani
Botoşaniul găzduieşte a VI-a ediție a Salonului Naţional de Arte Vizuale ,,Interferenţe”
Muzeul Judeţean Botoşani prezintă în perioada 19 noiembrie – 7 decembrie 2017,  în spaţiul Galeriilor de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani, cea de-a VI-a ediție a Salonului Naţional de Arte Vizuale ,,Interferenţe”.   Evenimentul cultural, dedicat artistului Constantin PILIUȚ [...]
Alte stiri despre: Botosani
Pilula zilei
          Regretele nu sunt altceva decât rememorări ale priorităţilor greşit alese… de  Dumitru Toni Monacu [...]
Alte stiri despre: Botosani
IPS Părinte Teofan, la Biserica Cerchejeni: „Cea mai mare rană sufletească este faptul că nu ne iubim îndeajuns unii pe alții”
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cerchejeni, Protopopiatul Botoșani, a primit vineri, 17 noiembrie 2017, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, care, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Taina Sfântului Maslu. La finalul slujbei arhierești, tân [...]
Alte stiri despre: Botosani
Iarna va ţine până la sfârşitul lui martie. Iată cum va fi vremea în următoarele luni
Viscole, geruri năprasnice și zăpezi cât casa. Asta ne așteaptă în această iarnă, care va ține până la sfârșitul lunii martie. Primele zile extrem de friguroase vor începe din 21 noiembrie. Iată dezvăluirile pe care le face numerologul Mihai Voropchievici. Într-o carte scrisă de s [...]
Alte stiri despre: Botosani
Aniversații zilei de 19 noiembrie
Consilierul local Andrei Amos, directorul Morena Trans SRL, Ovidiu Dumitras, medicul de familie Tudorel Ciobanu, medicul de familia Carmen Lupu, profesorul Mihaela Stefanuca de la Grupul Scolar Nicolae Balcescu Flamanzi. La multi ani! Completeaza lista aniversatilor la redactie@botosaninews.ro [...]
Alte stiri despre: Botosani
FOTO Mașină a Poliției implicată într-un accident rutier, la intersecția străzilor Octav Onicescu cu Bulevardul Mihai Eminescu
Foto: Facebook Adrian S O maşină a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani a fost implicată într-un accident rutier petrecut, sâmbătă după-amiază, la intersecția străzilor Octav Onicescu cu Bulevardul ”Mihai Eminescu”. O șoferiță de 28 de ani, care se afla la volanul unui V [...]
Alte stiri despre: Botosani
Viceprimarul unei comune din județul Botoșani, exclus din PSD
Viceprimarul unei comune din județul Botoșani a fost exclus, vineri, din PSD. Biroul organizației locale a PSD Nicșeni a decis excluderea din partid a lui Ionuț Huțanu, actualmente viceprimar al comunei. Propunerea va fi înaintată Biroului Executiv Județean care va decide în final dacă vi [...]
Alte stiri despre: Botosani
Ultimele noutăți legate de Moruțan și Golofca. Cornel Șfaițer a spus tot!
Olimpiu Moruțan (18 ani) este jucătorul pentru care se ”luptă” în acest moment FCSB și CFR Cluj, după ce negocierile cu cei de la Dinamo Kiev s-au împotmolit. Cornel Șfaițer, președintele celor de la FC Botoșani, a explicat, într-un interviu Digi Sport, despre situația tân [...]
Alte stiri despre: Botosani
Atenție șoferi! Poliția Rutieră atrage atenția asupra condițiilor meteo-rutiere dificile
Poliţia Română vă recomandă să vă planificaţi din timp călătoriile, să vă interesaţi de condiţiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgeţi şi să adaptaţi viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în [...]
Alte stiri despre: Botosani
O femeie a ajuns la spital în șoc anafilactic
O femeie din Botoșani a văzut moartea cu ochii după ce a luat un medicament. Ea a ajuns la Urgențe în şoc anafilactic, după ce a luat un medicament cu efect antiinflamator. La scurt timp după administrare, aceasta a început să resimtă dificultăţi în respiraţie, o erupţie cutanată cu [...]
Alte stiri despre: Botosani