Lucrări diverse aflate în execuţie în municipiul Târgu-Mureş

Potrivit graficului de lucrări, specialiştii de la Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei municipiului Târgu-Mureş comunică efectuarea următoarelor lucrări pe raza oraşului:


– Lucrări de săpături pentru realizarea canalizaţiei de fibră optică şi a iluminatului public, precum şi betonarea şi astuparea şi betonarea şanţurilor (strada Călăraşilor);

– Executare de fundaţii pentru stâlpi de iluminat public (Bulevardul 1 Decembrie 1918);

– Lucrări de asfaltare în cartierul Aleea Carpaţi (zona Ştrandului 1 mai – garaje);

– Lucrări de asfaltare şi frezare (în locurile în care se impun a fi făcute aceste lucrări pe raza oraşului);

– Lucrări de lărgire a carosabilului din staţia de transport în comun (zona CEC de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918);

– Lucrări de alimentare cu energie electrică pentru stâlpi de iluminat public, precum şi lucrări de montare a stâlpilor pentru iluminat public (pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 şi strada Călăraşilor).


„Lucrările se realizează cu bani de la bugetul oraşului. De asemenea, vă mai informăm că astfel de lucrări se execută şi în funcţie de condiţiile meteorologice din această perioadă”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Primăriei municipiului Târgu-Mureş.


(Redacţia)


Post-ul Lucrări diverse aflate în execuţie în municipiul Târgu-Mureş apare prima dată în Zi-de-zi.ro, Stiri din Mures, Stiri Targu mures - Liderul presei muresene.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Mures Alte stiri despre: Mures
Poliţia avertizează: atenţie la înşelăciuni!
Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vă supune atenţiei subiectul înşelăciunilor pe înţelesul tuturor. Ce sunt înşelăciunile? Pentru infractori – modalităţi „la îndemână” şi foarte ingenioase de a obţine câştiguri serioase, profitând de buna-credi [...]
Alte stiri despre: Mures
Fetele CS Olimpic, tur de forță în week-end
În cea de-a V-a etapă a returului Diviziei A la handbal feminin, a XVIII-a a ediției, formația alcătuită 100% din junioare mureșene CS Olimpic Târgu-Mureș va întâlni sâmbătă, 24 februarie, de la ora 17.00, în sala Gimnaziului „Liviu Rebreanu” din Târgu-Mureș (str. Șurianu din c [...]
Alte stiri despre: Mures
Mircea Diaconu, apel pentru salvarea Cetății Medievale Sighișoara
Mircea Diaconu, vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, va susține luni, 26 februarie, de la ora 13.00, o conferință de presă la Primăria municipiului Sighișoara, alături de reprezentanți ai autorităților locale. Subiectul principal îl constitu [...]
Alte stiri despre: Mures
Românii de lîngă România
Graniţele actuale nu cuprind toate vetrele româneşti, din cauza faptului că prin tratatele de pace au rămas teritorii cu români în afara României, incluse în statele vecine. După Trianon 1920 şi Paris 1945, noua ordine i-a obligat să devină cetăţeni ai altor ţări, în care s-au inte [...]
Alte stiri despre: Maramures
Eveniment caritabil marca Rotaract Sighet
Vineri, 23 februarie, de la ora 18, la restaurantul Casa Iurca de Călineşti, Clubul Rotaract Sighetu Marmaţiei va organiza un eveniment caritabil. Scopul este de a strânge bani pentru locatarii Centrului de recuperare şi reabilitare a persoanelor cu dizabilităţi (Căminul de bătrâni) din Si [...]
Alte stiri despre: Maramures
Omagiu limbii materne • Deputatul Duruş, donaţie de carte pentru elevii din Apşa de Mijloc
Deputatul USR de Maramureş Vlad Emanuel Duruş a făcut o donaţie de carte către Şcoala din Apşa de Mijloc, localitate din dreapta Tisei. Acestea au ajuns la destinaţie cu sprijinul lui Mihai Cosma (foto), băimăreanul care se implică foarte mult în promovarea limbii şi culturii române î [...]
Alte stiri despre: Maramures
Rămas bun, Tanti Margareta!
A fost condusă pe ultimul drum cea mai în vârstă persoană din Sîngeorgiu de Mureș Marți, sângeorzenii au putut fi prezenți la un moment emoționant din viața lor. Numeroși locuitori din comună au asistat la ceremonia de înmormântare a doamnei Jánossy Margareta, care a trăit nu mai p [...]
Alte stiri despre: Mures
Maramureşul îşi va afla adversarul de la baraj pe 28 februarie
Departamentul Competiţii din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a stabilit ca tragerea la sorţi pentru jocurile de baraj pentru promovarea în liga a III-a, ediţia 2018-2019, să aibă loc miercuri, 28 februarie, de la ora 9.30, la Casa Fotbalului. Astfel, campioana Maramureşului se va duela c [...]
Alte stiri despre: Maramures
Proiecție „Raving Iran“ la Liceul de Arte
Sâmbătă, 24 februarie, va avea loc proiecţia filmului documentar „Raving Iran“ (dir. Susanne Regina Meures) în cadrul Clubului de film al Liceului Vocaţional de Artă (One World Romania la Școală). Toți cei interesați sunt așteptați de la ora 11:30 în Sala festivă a Liceului Vocaţ [...]
Alte stiri despre: Mures
Sesiune de lucru a consilierilor educativi şi diriginţilor de clasa a V-a
Peste 100 de consilieri educativi şi diriginţi de clasa a V-a din întreg judeţul au participat ieri (21 februarie), la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, la sesiunea semestrială de lucru, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş şi moderată de prof. [...]
Alte stiri despre: Maramures