Legea Turismului va fi discutată în Maramureş

Pentru prima dată de când deţine portofoliul de ministru al Turismului, Mircea Dobre vine în Maramureş. Ministrul va prezenta în 20 septembrie modificările aduse la Legea Turismului. Proiectul de lege vine cu modificări în organizarea, coordonarea, finanţarea, autorizarea şi controlul activităţilor din domeniul turismului, promovarea şi dezvoltarea turismului, precum şi managementul resurselor turistice şi umane. Pe aceste propuneri vor fi invitaţi cei prezenţi să îşi spună punctul de vedere, iar în cazul în care opiniile vor fi unanime se vor putea include în legislaţie şi opţiunile asociaţiilor şi operatorilor din turism. Deşi nu a ajuns încă în Maramureş, într-un interviu acordat Agerpres, reprezentantul Guvernului a făcut referire la infrastructura rutieră dezastruoasă din această zonă. Mai exact, pomenind de DN 18, pe tronsonul Borşa – Vişeu, Mircea Dobre a spus că starea jalnică a drumului nu a fost un impediment pentru turişti să viziteze zona. El nu a adăugat şi câţi dintre aceştia şi-ar mai dori să revină. “Nu este o glumă cinică, dar este un drum naţional în judeţul Maramureş, pe care, până anul acesta, când a intrat în modernizare, niciodată nu s-a intervenit, nici măcar să-l peticească. Şi pot să vă spun că în acea zonă turismul a crescut de aproximativ opt ori în ultimii doi ani”, a declarat ministrul. În acelaşi interviu, oficialul statului a mai spus că problemele în turism sunt cauzate de lipsa publicităţii. “Părerea mea, cea de ministru al Turismului, este că în România ne lipseşte acesta cultură a marketingului şi trebuie să ne hotărâm, să dăm mâna cu toţii, că vorbim de instituţii publice centrale, locale sau de entităţi private dacă vrem să realizăm ceva. Cred că trebuie să lăsăm orgoliile la o parte şi să ne punem mult mai bine în valoare. Brandul de ţară este tot ceea ce înseamnă România în integralitatea ei.”


Post-ul Legea Turismului va fi discutată în Maramureş apare prima dată în Graiul Maramuresului.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Maramures Alte stiri despre: Maramures
Integritate pentru credibilitate
Mâine (miercuri, 27 septembrie 2017), ora 11, la Biblioteca judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, se desfăşoară ediţia a II-a a stagiului de formare profesională „Etica organizaţională şi integritatea în M.A.I.”, adresat personalului Ministerului Afacerilor Interne. Scop [...]
Alte stiri despre: Maramures
Tocmeala legislativă
Trăim într-o continuă instabilitate politică, mulţi români şi-ar dori să nu mai existe conflicte între politicieni, însă democraţia bazată pe pluripartitism presupune dialog, provocare, dispută. În sistemul bazat pe un singur partid, nu există conflict politic real, deci nici liberta [...]
Alte stiri despre: Maramures
CJ va sprijini unele primării în realizarea studiilor de fezabilitate
Administraţiile locale din Maramureş au o serie de proiecte pe care vor să le implementeze, însă trebuie întocmite studiile de fezabilitate sau autorizaţiile, care costă bani. Consiliul Judeţean (CJ) spune că va sprijini financiar primăriile care au proiecte importante pentru judeţ, îns [...]
Alte stiri despre: Maramures
Despre sistemul de plată defalcată a TVA (I)
La iniţiativa Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice – Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii Cluj-Napoca, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş, săptămîna trecută a avut loc o întâlnire cu agenţii economici, în cadrul căreia a fost abordat [...]
Alte stiri despre: Maramures
Drum asfaltat recent spre Mănăstirea „Dumbrava-Şatra”
Măicuţa stareţă de la mănăstire, Licenţia Lasco, o bihoreancă cu mare credinţă în Bunul Dumnezeu, a venit la Mănăstirea „Dumbrava-Şatra” cu un scop bine definit, acela de a înfăptui aici un riviriment atît monahal călugăresc, cît şi unul de infrastructură. Măicuţa stareţ [...]
Alte stiri despre: Maramures
Acasă zmei, afară mieluşei
• AHC Potaissa Turda – CS Minaur Baia Mare 27-23 (14-8) • Băieţii lui Raul Fotonea n-au izbutit să aducă punct(e) nici din a doua deplasare a sezonului, după ce au cedat în deplasarea de la AHC Potaissa Turda, partidă ce a contat pentru etapa a patra din Liga Zimbrilor. Ocupanta loc [...]
Alte stiri despre: Maramures
În oraşul Tg. Lăpuş s-a înfiinţat Terasa-cafenea OLD CITY cu zeci de obiecte etnografice
Duminică, 24 septembrie 2017, am intrat pentru a cincea oară în ultima vreme pe uşa din faţă, deschisă zilnic, într-o clădire istorică, emblematică, înălţată de multă vreme în centrul oraşului Tg. Lăpuş, vizavi de Biserica reformată. Este un spaţiu solid şi durabil, istoric, p [...]
Alte stiri despre: Maramures
La primul eşec
• ACS Fotbal Comuna Recea – Metalurgistul Cugir 1-2 (1-0) • Din nefericire a venit şi primul eşec din actuala stagiune pentru ACS Fotbal Comuna Recea. Trupa lui Romulus Buia a pierdut duelul din etapa a V-a de acasă cu Metalurgistul Cugir, după ce la pauză maramureşenii se aflau în [...]
Alte stiri despre: Maramures
O nouă pensiune la Suciu de Sus
Doi profesori pensionari, Maria şi Gabriel Coşciug, au înălţat pensiunea în stil rustic “Popasu”, la intrarea în comuna Suciu de Sus, unde se cazează turişti din ţară şi străi­nătate. Pensiunea dispune de două apartamente şi şapte camere. Restaurantul are capacitate de 60 de lo [...]
Alte stiri despre: Maramures
70 de ani de la deportarea românilor din Apşa de Jos
„70 de ani de la deportarea românilor din Apşa de Jos, Transcarpatia, Ucraina” este intitulat Proiectul finanţat de Guvernul României prin Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și derulat de Uniunea Regională ”Dacia” a Românilor din Transcarpatia, cu sediul în raionul Teceu. Per [...]
Alte stiri despre: Maramures