Laurențiu Lică:,, Trebuie să batem Steaua căt mai clar!"

Laurențiu Lică:,, Trebuie să batem Steaua căt mai clar!

Tricolorul LMV Ploiești are parte, astăzi, de prima dispută cu miză foarte importantă. De la ora 18:00, pe teren propriu, gruparea ploieșteană înfruntă CSA Steaua București, în prima manșă din sferturile de finală ale Cupei Romăniei. Voleibalistii Tricolorului sunt implicați în trei competiții, campionat, cupă și cupele europene, și vor să fie prezenți în toate. Căștigător al acestui trofeu Laurențiu Lică își dorește un succes căt mai clar avănd în vedere că partidele din Cupă au farmecul lor. Știe acest lucru și din sezonul trecut cănd aflat în tricoul Craiovei a obținut calificarea chiar la Ploiești în urma ,,setului de aur".   


,,Cu Steaua ne așteaptă un meci extrem de greu. In Cupa Romaniei întotdeauna au fost meciuri interesante și nu s-a știut căștigătoarea pînă la ultima minge. Așa că vrem să luăm un avantaj căt mai clar în fața Stelei chiar de pe parchetul Sălii Olimpia, iar la meciul retur să reușim calificarea și cu ajutorul victoriei din prima manșă". 


Pentru Lică și coechipierii săi confruntarea de azi este prilejul unei revanșe pentru înfrângerea suferită în debutul campionatului, pe terenul Stelei, care a rămas, de altfel, singurul eșec al galben-albaștrilor în actualul sezon. Mai mult, Tricolorul LMV şi-a propus în acest sezon şi cucerirea Cupei României. Meciul din această seară va fi arbitrat de Lucian Năstase şi George Grădinaru, din Galați, iar observator va fi preşedintele federaţiei, Gheorghe Vişan. Manşa retur este programată pe 13 decembrie. Tot astăzi, în Cupa României mai sunt programate manşele tur din confruntările CSM Bucureşti – SCM U Craiova (ora 17:00) şi Volei Municipal Zalău – CS Unirea Dej (ora 18:00). Manşa tur a celuilalt sfert de finală, Arcada Galaţi – Dinamo Bucureşti, este programată pe 29 noiembrie.


Mai multe
Sursa ph-online.ro
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Prahova Alte stiri despre: Prahova
Madălina Ghenea, apariție de infarct! Ce model avea pe dresuri, de i-a înnebunit pe masculii de la Paşapoarte! Așa ceva vezi și în filmele pentru adulți
Că Mădălina Ghenea este de o frumuseţe izbitoare o ştiu toţi românii, şi nu numai ei. Iată că cetăţenii obişnuiţi au avut ocazia să o vadă în carne şi oase pe diva sexy, undeva unde nu şi-ar fi imaginat, adică într-o instituţie publică. Ca şi cum asta nu ar fi fost suficient, [...]
Alte stiri despre: Prahova
Sentință DEFINITIVĂ în dosarul 'Sex cu polițiști'. Patru persoane, condamnate la închisoare
S-a dat sentinţa definitivă în dosarul supranumit ”Sex cu polițiști”. Patru persoane din Targu Jiu au fost judecate de Curtea de Apel Craiova pentru constituirea unui grup infracţional organizat. Un politist de la Serviciul Rutier Gorj a fost santajat cu o filmare compromitatoarea, informe [...]
Alte stiri despre: Prahova
Malcolm Young, unul dintre fondatorii trupei AC/DC, a murit
Malcolm Young, fondatorul celebrei trupe AC/DC, a murit la vârsta de 64 de ani.  Potrivit unei declaraţii a familiei, Malcom s-ar fi luptat de trei ani cu o boală psihică. El a murit alături de familie.    [...]
Alte stiri despre: Prahova
Actiune de amploare a politistilor la Halele Centrale: 3 dosare penale, o persoana retinuta si 70 de amenzi aplicate
Polițiștii ploieșteni din cadrul Secției 1 au desfășurat o acțiune cu forțe mărite, în PiațaHalele Centrale din Ploiești. Au fost aplicate 70 sancțiuni, au fost constatate 3  infracțiuni și a fost depistat un ploieștean cercetat în trei dosare penale.   La data de 16 noiem [...]
Alte stiri despre: Prahova
Alte stiri despre: Prahova
Cum ține doliu Cătălin Botezatu și cine e bruneta focoasă care îi alină suferința? Imagini EXCLUSIVE
După ce, în urmă cu puțin timp, Cătălin Botezatu a anunțat că suferă cumplit din cauza decesului mătușii sale, designerul vestimentar pare să își fi revenit pe deplin. Sau, cine știe, se consolează cum știe el mai bine. Mai exact, creatorul de modă pare să se bucure din plin de [...]
Alte stiri despre: Prahova
Alte stiri despre: Prahova
Adevărul din spatele kilogramelor în plus ale lui Betty Salam! Ce a descoperit când şi-a făcut analizele
În ultimii ani, Betty Salam a trecut prin fel şi fel de perioade, iar silueta ei a fost cea care a avut cel mai mult de suferit. Fiica lui Florin Salam a spus adevărul din spatele acestor variaţii de greutate.  Adolescenta de 17 ani a recunoscut că a avut anumite perioade în viaţa sa câ [...]
Alte stiri despre: Prahova
Nimeni nu este ca el! Cătălin Botezatu a ajuns la munca de jos! /VIDEO
Cel mai tare designer român a ajuns la munca de jos! Chiar dacă este unul dintre cei mai celebri bărbaţi de la noi din ţară, Cătălin Botezatu nu ezită să pună osul la treabă atunci când situaţia o cere.  În urmă cu câteva zile, cunoscutul designer a fost surprins de reporterii& [...]
Alte stiri despre: Prahova
Transferul CAS și CASS: Angajatorii, obligați prin OUG să înceapă negocieri colective cu salariații
Toți angajatorii din România sunt obligați, conform unui act normativ publicat joi în Monitorul Oficial, să demareze negocieri colective cu propriii salariați, în vederea majorării salariilor brute. Măsura vine în contextul trecerii contribuțiilor de pensii (CAS) și sănătate (CASS) în [...]
Alte stiri despre: Prahova