Juniorii ASA U17, calificați în Elită

În ciuda crizei clubului de fotbal ASA Târgu Mureș, una dintre echipele Centrului de Copii și Juniori, grupa U 17 obține rezultate foarte bune și merge mai departe, indiferent de situația clubului. Echipa antrenorului Constantin Lungu a învins în ultima etapă a seriei 16 în deplasare formația AFC Odorheiu Secuiesc cu 3-1 și a încheiat grupa pe primul loc. Marcatorii celor trei goluri din ultima etapă au fost Emil Coroș, Zalán Kelemen și Alex Cucuiet. Cu acest succes, târgumureșenii au încheiat cele 10 meciuri cu o singură înfrângere, 2-3 pe teren propriu în chiar prima etapă, cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, după care au obținut nouă victorii din tot atâtea meciuri. Au încheiat la egalitate de puncte cu ciucanii, dar și-au luat revanșa în retur, când au învins cu 2-0. Astfel, atât golaverajul, 44-8, față de 34-6, dar mai ales întâlnirile directe, primul criteriu dealtfel, i-au calificat printre primele 20 de echipe din țară. La faza a doua vor participa cele 19 câștigătoare ale grupelor, la care se adaugă Centrul de Excelență a categoriei de vârstă care activează la Târgu-Mureș. În clasamentul grupei, după cele două formații clasate pe primele locuri, cu câte 27 de puncte s-au clasat celelalte două echipe din județul Mureș: Liceul Tehnologic „Lucian Blaga” Reghin, cu 18 puncte și LPS Târgu-Mureș, cu 7, ultimele două fiind ASC Sepsi Sfântu Gheorghe și AFC Odorheiu Secuiesc.


 



Competiția continuă fără pauză


După încheierea jocurilor din prima fază, cele 20 de echipe au fost împărțite în două serii, Est și Vest. Întrecerea va continua fără pauză, din acest sfârșit de săptămână și se va disputa tur-retur, deci alte 18 etape. ASA face parte din seria Vest, alături de ACS Poli Timișoara, FC Star Sport Pitești, CSU Craiova, CSȘ Drobeta Turnu Severin, Ardealul Cluj, Viitorul Mihai Georgescu Cluj, UTA Arad, SCM Râmnicu Vâlcea și Centrul Național Mureș. Aceasta din urmă va fi adversara roș-albaștrilor în prima etapă, care se va disputa sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 14, pe terenul de la Weekend, cu echipa Centrului în rol de gazdă. Dacă „gazdele” de sâmbătă aliniază o echipă cu jucători selectați de la mai multe cluburi din țară, lotul preluat în vara anului trecut de Constantin Lungu este alcătuit exclusiv din juniori mureșeni, elevi la liceele Al. Papiu Ilarian, Economic, Pedagogic, Electromureș, sau LPS, majoritatea și elevi buni la învățătură, după cum ne spune antrenorul lor. Așadar, indiferent de viitorul clubului, echipa U17 va continua cursa și datorită sprijinului părinților.


„Nu pot să fiu decât mulțumit de parcursul echipei, băieții au dat dovadă de multă seriozitate și dăruire, lucru dovedit prin rezultatele obținute. Am încheiat la egalitate de puncte cu echipa din Ciuc, în fața căreia am pierdut singurul meci, dar și acela în condițiile în care am jucat mult timp în inferioritate numerică. Ne vom continua drumul indiferent de împrejurări, avem srijinul părinților, cărora le mulțumim. Nu știm ce șanse avem pentru calificarea din serie, nu cunoaștem încă valoarea adversarelor. De remarcat aș remarca întreaga echipă, dar cu o notă în plus pentru portarul Bartok Alpár, care face pregătiri și cu echipa mare, Emil Coroș, Raul Zaharie Neag, Darius Alexandru Miclea, Kelemen Zalán, precum și golgheterul echipei, Radu Robert Codoiu”, a spus antrenorul Constantin Lungu.


Ceialți componenți ai lotului, „nenominaliazți” sunt: Rareș Valentin Marc, Dávid Zalán Török, Denis Antonio Cotoi, Vlad Moldovan, Mark Moldovan, Radu Mihnea Iernuțan, Ádám Deák, Alex Pop, Tudor Alexa, Alexandru Cucuiet, Radu Mesaroș, Norbert Kasper, Ioan Sebastian Iușan, Tamás Hunor Gyurka, Alexandru Micloș.


Post-ul Juniorii ASA U17, calificați în Elită apare prima dată în Zi-de-zi.ro, Stiri din Mures, Stiri Targu mures - Liderul presei muresene.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Mures Alte stiri despre: Mures
Revoluţia alimentară
Specialiştii ne avertizează că produsele alimentare cu aditivi de sinteză chimică sînt dăunători sănătăţii, însă obiceiurile sînt greu de schimbat, aşa că românii consumă multă hrană nesănătoasă, din comerţul oficial şi supravegheat de stat în ce priveşte încasarea impoz [...]
Alte stiri despre: Maramures
429 de locuri de muncă disponibile la AJOFM Maramureş
În această săptămînă, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Maramureş pune la dispoziţia celor interesaţi 429 de locuri de muncă vacante. Se constată o creştere a numărului posturilor vacante faţă de săptămîna trecută, cînd oferta includea 372 de locuri d [...]
Alte stiri despre: Maramures
Patru ex-mureșene în lotul „tricolorelor” la fotbal
Liga I la fotbal feminin a amânat etapa care urmează deoarece reprezentativa României susține dubla cu Belgia și Italia din preliminariile Campionatului Mondial – Franța 2019. Din echipa care va juca vineri, 20 octombrie în Belgia, apoi se va deplasa în Italia, unde marți, 24 octombrie es [...]
Alte stiri despre: Mures
Teste în „Ținutul Secuiesc” pentru handbalistele mureșene
În etapa a VI-a a Diviziei A la handbal feminin, ambele echipe târgumureșene care fac parte din seria B vor juca în deplasare,la echipe din județele Covasna și Harghita. Cu o victorie și un rezultat de egalitate, ambele pe teren propriu, dar cu echipe mult mai bine cotate în campionat, echip [...]
Alte stiri despre: Mures
Serie „de foc” pentru „tigri”
Echipa masculină de baschet BC Mureș Târgu-Mureș va înfrunta în etapa a III-a a Ligii Naționale formația CSM Steaua Eximbank București. Partida va avea loc sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 20.00, în sala „Mihai Viteazul” din Capitală, fiind transmisă în direct de postul de televi [...]
Alte stiri despre: Mures
FOTO. A fost lansată „Mașina de cusut” poetică în prezența autoarei Hristina Doroftei
Poeta târgumureșeană Hristina Doroftei și-a lansat marți, 18 octombrie, în primitorul spațiu al cafenelei J’ai Bistrot, cel de-al doilea volum de poezie, „Mașina de cusut” (Editura Cartea Românească, 2017). Cartea a fost lansată în premieră la Bookfest București în luna mai, [...]
Alte stiri despre: Mures
Ministrul Gabriel Petrea în Maramureş
Mâine, 20 octombrie 2017, Ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social efectuează o vizită de lucru în Judeţul Maramureş. Ministrul Gabriel Petrea va avea întrevederi atât cu oficialităţile locale, sindicatele şi patronatele, dar şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernam [...]
Alte stiri despre: Maramures
Urmărit internaţional depistat în Şomcuta Mare
În cadrul unei activităţi specifice, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au identificat, pe raza oraşului Şomcuta Mare, un urmărit internaţional. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani, pe numele căruia autorităţile judiciare din Belgia au emis Mandat Europ [...]
Alte stiri despre: Maramures
Missio Israelis • O lectură misionară a Vechiului Testament
Profesorul de religie, dr. Cosmin Lauran îşi lansează luni, 23 octombrie, volumul „Missio Israelis. O lectură misionară a Vechiului Testament”. Evenimentul, desfăşurat cu binecuvântarea PS Iustin, episcopul Maramureşului şi Sătmarului, va avea loc în Sala „Sfântul Iosi [...]
Alte stiri despre: Maramures
Premierea elevilor, în prezenţa consulului Germaniei
Ralf Krautkrämer, consul al Germaniei la Timişoara, împreună cu Birgit Soldenwagner, consultant de specialitate al ZFA (Biroul pentru Învăţământ în străinătate), au fost oaspeţii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, vineri, 13 octombrie 2017. Aceştia vizitează şcolile DSD din B [...]
Alte stiri despre: Maramures