JOI: Spectacolul “Sânziana şi Pepelea”, prezentat de Teatrul de Păpuşi “Prichindel” la Alba Iulia

Teatrul de Păpuși „Prichindel” vă invită joi, 16 noiembrie 2017, de la ora 11.00, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, la vizionarea cu public a spectacolului „Sânziana și Pepelea”, adaptare după Vasile Alecsandri de Cristian Pepino. Spectacolul face parte din programul premierelor din Proiectul managerial 2017 – 2020, cuprinse și în programul Alba 100, program dedicat sărbătoririi centenarului Marii Uniri și va avea premiera în 2018.


„Sânziana și Pepelea”, declarată de Vasile Alecsandri drept o „feerie națională”, este un spectacol în care firul narativ și personajele specifice basmului se prezintă cu mult umor, cu ironie și cu măiestria regizorală a lui Cristian Pepino. Aventură, poveste de dragoste, regi, zâne, zmei și duhuri ale pădurii se întâlnesc în povestea plină de farmec și de voioșie specific românească. Păpuși și actori se vor prezenta în fața voastră, dragi copii și părinți, profesori și educatori, cu bucuria jocului și cu frumusețea poveștilor care sunt doar ale noastre, ale românilor, transmit reprezentanţii teatrului.


Echipa spectacolului: regia artistică și adaptarea – Cristian Pepino, scenografia – Raluca Maria Aionițoaie și Remus Alexandru Gabor, muzica  – Levente Szöcs, distribuția: Ioana Bogățan, Irina Melnic, Teodora Popa, Cătălina Mihăilă, Viorica Boda, Mădălin Costea, Ramona Benchea Mincu și Tudor Popa, regia tehnică – Elena Madaras, lumini – Ovidiu Tămășan și Călin Popa, sunet – Florin Andrea, croitorie – Mirela Tămășan, mașiniști – Răzvan Laszlo și Horia Oarga, tâmplărie – Marin Goia. Manager teatru – Ioana Bogățan.


Urmare a începerii lucrărilor de reabilitare la sediul teatrului, toate spectacolele Teatrului de Păpuși „Prichindel” vor avea loc, începând cu această dată, la Casa de Cultură a Studenților.








Mai multe
Sursa alba24.ro
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Alba Alte stiri despre: Alba
VREMEA pe trei luni, până în februarie 2018. ANM: Perioade cu viscol, ninsori abundente, ger
Precipitațiile lunare vor fi excedentare în majoritatea regiunilor, în lunile decembrie și ianuarie, temperaturile medii fiind apropiate de valorile normale climatologice, potrivit meteorologicilor. Aceştia spun însă că se aşteaptă şi la fenomene severe, adică viscole ninsori abundente, [...]
Alte stiri despre: Alba
LUNI: Miting PNL la Alba Iulia, pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului
Reprezentanţii PNL organizează luni, de la ora 18.00, un miting în faţa Prefecturii Alba, de susţinere a moţiunii de cenzură depuse de partid vineri, împotriva Guvernului Tudose, după adoptarea ordonanţei de modificare a Codului Fiscal. Luni, la aceeaşi oră, moţiunea de cenzură urmeaz [...]
Alte stiri despre: Alba
Tânăr de 19 ani din Alba Iulia, cu dosar penal. A condus, sub influenţa alcoolului, un moped neînmatriculat
Un tânăr în vârstă de 19 ani din Alba Iulia este cercetat penal după ce a condus, băut, un moped ce nu era înmatriculat în circulaţie. A fost oprit în trafic de poliţie, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 18/19 noiembrie, poliţiştii de ordine pub [...]
Alte stiri despre: Alba
IPJ Alba: Peste 120 de şoferi amendaţi pentru viteză şi amenzi de 37.000 de lei, într-o singură zi
În acest weekend, poliţiştii au continuat acţiunile demarate la începutul săptămânii, cu “tematici” în etape. Sâmbătă, oamenii legii au acţionat în principal pentru depistarea celor care conduc cu viteză excesivă, însă au fost sancţiuni şi pentru alte fapte. În total, amenzi [...]
Alte stiri despre: Alba
Atenţionări de la IPJ Alba pentru şoferii aflaţi în trafic. Ce riscă dacă nu au maşinile echipate de sezon
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă tuturor conducătorilor auto să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie, semnificaţia indicatoarelor, îndrumările agenţilor de circulaţie şi să-şi echipeze în mod corespunzător autovehiculele. „Pentru prevenirea producerii [...]
Alte stiri despre: Alba
VIDEO: Declarație a lui Roman, în care îi critică pe Tudose și pe Dragnea, peste 1.200.000 vizualizări pe FB
O declaraţie în Parlament a deputatului de Alba Florin Roman a intrat la sufletul românilor și a devenit virală pe Internet. Acum are peste 1.200.000 de vizualizări. Este vorba despre o intervenţie în contextul în care premierul a dat explicaţii în plenul Camerei Deputaţilor despre stare [...]
Alte stiri despre: Alba
Ministrul Educaţiei: Manualele pentru clasa a V-a ajung luni în şcoli. Editurile cu întârzieri, penalizate
Manualele de clasa a V-a vor ajunge în şcoli luni, a precizat ministrul Educaţiei, Liviu Pop, înn contextul în care acestea ar fi trebuit să fie trimise încă de vineri. Oficialul susţine că editurile care nu au făcut livrările vor fi sancţionate cu 0,5 la sută din valoarea contractului [...]
Alte stiri despre: Alba
FOTO: Ghivecele cu muşcate din centrul oraşului Sebeş, adăpostite, peste iarnă, de elevi
Oraşul Sebeş se pregăteşte de sărbătorile de iarnă, astfel că decoraţiunile de sezon iau locul florilor ce au împodobit până acum zona centrală. Potrivit primarului, a fost găsită şi o soluţie pentru ghivecele de muşcate cumpărate în acest an. “Ghivecele cu mușcate care până [...]
Alte stiri despre: Alba
19 noiembrie, Ziua internaţională a bărbaţilor. Se sărbătoreşte în peste 60 de ţări, inclusiv în România
Ziua internațională a bărbaților este sărbătorită în peste 60 de țări ale lumii, la 19 noiembrie, și are ca obiective sănătatea bărbaților și a băieților, îmbunătățirea relațiilor dintre sexe, promovarea egalității între sexe și prezentarea de modele masculine de urmat. Es [...]
Alte stiri despre: Alba
POSTURI la Direcţia Copilului, Primăria Alba Iulia, şcoli şi alte instituţii publice din Alba. Condiţii
Mai multe posturi sunt vacante îm această perioadă în instituţii publice din judeţul Alba. Candidaţii interesaţi de aceste locuri de muncă trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind studii sau vechime în muncă sau alte cerinţe. Posturi vacante şi condiţii de participare la [...]
Alte stiri despre: Alba