ISU Mureș, antrenament reușit pentru Campionatul Mondial de Descarcerare

Echipajul ISU Horea Mureș care va partcipa în perioada 30 august – 3 septembrie la Campionatul Mondial de Descarcerare și Acordarea Primului Ajutor, care va avea loc în Parcul Municipal din Târgu-Mureș, a efectuat joi, 10 august, un exercițiu de simulare în Parcarea de la Promenada Mall, un bun prilej de testare a formei paramedicilor mureșeni pentru competiția mondială de la finele lunii august.


„Exercițiul face parte din pregătirea lotului care va reprezenta România la Campionatul Mondial de Descarcerare și Acordarea Primului Ajutor care va avea loc în municipiul Târgu-Mureș, în Parcul Municipal, în perioada 30 august – 3 septembrie. La această competiție vor participa cele mai bune echipaje de descarcerare din aproximativ 26 de țări, precum și cele mai bune echipaje de acordarea primului ajutor medical de traumă. Până în prezent avem confirmări de participare de la echipaje din Australia, Statele Unire, Canada, precum și din țări din Europa. Scopul acestei competiții este acela de a crea o legătură între toate țările, respectiv echipajele participante, de a uniformiza procedurile de intervenție în caz de accidente rutiere. Colegii noștri de la ISU Horea Mureș vor fi cei care vor reprezenta România la acest campionat mondial. Exercițiu de astăzi este o parte din pregătirea practică care o fac ei. Colegii noștri încearcă să își imagineze posibilele scenarii, ce s-ar putea întâmpla pe străzi, sau ce le va impune echipa de arbitrii să desfășoare, și să se încadreze într-un barem stabilit de Organizația Mondială de Descarcerare”, a precizat maior Cristian Virag, purtător de cuvânt, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș.


„Suntem încrezători că vom face o mișcare bună la Campionatul Mondial”


La Campionatul Mondial de Descarcerare și Acordarea Primului Ajutor, echipajul ISU Horea Mureș, va fi format din 7 membrii, care au trecut cu brio simularea, încadrându-se în baremul impus de regulamentele Organizației Mondiale de Descarcerare. „A fost un exercițiu probă standard complex, așa cum facem și în cadrul Campionatului Național de Descarcerare și Acordarea Primului Ajutor, însă similar cu ce veți vedea la Campionatul Mondial. Practic, am avut un scenariu cu două mașini implicate, doi pacienți, din care unul în stare gravă. Am acționat cu colegii de la descarcerare pentru extragerea lor și predarea pacienților, cu îngrijirile medicale acordate mașinii de terapie intensivă. Competiția mondială are practic trei probe, similare pentru oricare echipaj, unice prin timpii exclusivi de intervenție. Avem probe de 10 minute unde rapiditatea și tehnica de acordarea primului ajutor și a descărcerării este standard și foarte esențială, avem proba de 20 de minute, unde suntem limitați strict la sculele manuale și electrice în ce privește descarcerarea, și avem proba de 30 de minute, un scenariu complex, cu victime multiple și grad de încarcerare diferit. În cadrul acestui exercițiu am simulat proba de 30 de minute, cu victime încarcerate, și cred că ne-am descurcat foarte bine. Ne-am încadrat în timp, suntem conform planului de pregătire elaborat la începutul anului, și suntem încrezători că vom face o mișcare bună la Campionatul Mondial. În general ne pregătim cu șase luni înainte unei astfel de competiții, însă frecvența este ușor mai rară, undeva la două, trei ori pe săptămână”, a precizat plutonierul major Adrian Săcărea, paramedic în cadrul ISU Horea Mureș.


Post-ul ISU Mureș, antrenament reușit pentru Campionatul Mondial de Descarcerare apare prima dată în Zi-de-zi.ro, Stiri din Mures, Stiri Targu mures - Liderul presei muresene.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Mures Alte stiri despre: Mures
Festivalul Cepei de Suseni, eveniment dedicat comunității
Un mare număr de localnici și vizitatori s-au bucurat de vremea frumoasă, de tradiții, de spiritul de comunitate și nu în ultimul rând de ceapa cu un renume binemeritat la cea de a IV-a ediție a „Festivalului Cepei”, organizată în perioada 19-20 august de către Primăria și Consiliul [...]
Alte stiri despre: Mures
AMR reacționează față de declarația comună a CSM, ÎCCJ și PÎCCJ
Asociația Magistraților din România (AMR) a aflat cu surprindere despre declarația comună semnată de către președinții Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Înaltei Curți de Casație și Justiție și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție legată de lupt [...]
Alte stiri despre: Mures
ProEtnica 2017. Měto Nowak: „Faptul că la nivel oficial, administrativ, limba ta este folosită îi conferă un mare prestigiu”
Měto Nowak, responsabil problemele comunităților sorabe în cadrul Ministerului pentru Științe, Cercetare și Cultură al Landului Brandenburd din Germania, a fost unul dintre invitații speciali ai Festivalului Interetnic ProEtnica 2017, desfășurat în perioada 17-20 august în Cetatea Medie [...]
Alte stiri despre: Mures
Povestea unui zbor din Săliştea de Sus
De câţiva ani încoace pe Valea Izei, la Săliştea de Sus, îmi este dat să fiu în preajma unor minţi luminate care îmi dau curaj în lume. Ba mai mult, îmi spulberă imaginea păguboasă care cutreieră ţara în ultima vreme, că aici s-a cuibărit numai răul, că suntem pe un drum greşi [...]
Alte stiri despre: Maramures
„Oare Munții Știu?” – expoziție retrospectivă Ion Râmnic și István Mihály, curatoriată de Mircea Nicolae la B5 Studio
Sâmbătă, 19 august, a avut loc expoziția „Oare Munții Știu?” a grupului de artişti Ion Râmnic și István Mihály. Cei doi artiști târgumureșeni au făcut parte din generația anilor ’70, fiind formați în jurul grupului MAMÜ. Munca lor artistică e axată pe probleme legate de id [...]
Alte stiri despre: Mures
Magistrală de gaz metan Sighet-Borşa!
La ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Maramureş, desfăşurată vineri, 18 august 2017, preşedintele Gabriel Zetea a declarat că au început demersurile pentru magistrala de gaz dinspre Sighetu Marmaţiei înspre Bor­şa. Există în prezent un proiect tehnic cu o valoare estimată la zec [...]
Alte stiri despre: Maramures
Elevii de nota 10, recompensaţi de CJ
Aleşii judeţeni au aprobat, prin vot unanim, utilizarea sumei de 36,35 mii lei, din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Con­siliului judeţean Maramureş, pentru premierea celor 31 de elevi care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat. Solicitarea a fost făcută [...]
Alte stiri despre: Maramures
Primăria intenţionează să preia Complexul Minerul “cu sultă”
Administraţia locală a municipiului Baia Mare doreşte preluarea întregului imobil în care a funcţionat cinematograful Minerul din Centrul vechi. Momentan, primăria este proprietară doar pe fostul cinematograf, restul complexului aparţinând unui investitor privat. Metoda prin care se doreş [...]
Alte stiri despre: Maramures
Roşia are 551 g
Nicolae Opriş (62 ani) este designer la primăria Tg. Lăpuş, iar după serviciu se ocupă de gospodărie, pentru a avea hrană ecologică (legume, ouă, carne de pui). Domnul Nick ne spune: „În urmă cu 5 ani, în spatele unor garaje, pe un teren viran plin de gunoaie, am transportat păm [...]
Alte stiri despre: Maramures
Zilele Sighetului
Grădina Morii – luată cu asalt! Zilele Sighetului au fost sărbătorite la finele săptămânii trecute prin noile ediţii ale Festivalului de Muzică şi Artă Medievală ”Eternul Maramureş” şi ale Galei Folk ”Floare de colţ”, organizate de Consiliul Judeţean Maramureş, Primăr [...]
Alte stiri despre: Maramures