IOHANNIS a retrimis la Parlament legea care schimba sistemul de STUDII DOCTORALE

ADMINISTRATIA PREZIDENTIALA, KLAUS IOHANNIS, PARLAMENT, RETRIMITERE LEGE, MODIFICARE SISTEM, STUDII DOCTORALE

Presedintele Klaus Iohannis a transmis luni Parlamentului pentru reexaminare legea de aprobare a OUG 96/2016, el motivand ca unele prevederi ale legii sunt “de natura sa creeze probleme in aplicare si sa afecteze calitatea invatamantului”, informeaza Mediafax.

Unul dintre punctele aflate in expunerea de motive a presedintelui Klaus Iohannis se refera la evaluarea criteriilor si metodologiei de evaluare, care sunt stabilite prin ordin de ministru, pe baza consultarilor cu “ARACIS, CNATDCU, CNCS etc.”. Seful statului sustine ca abrevierile precum “etc.” indica o “lipsa de precizie si de claritate”.


“Legea supusa reexaminarii introduce, prin art. I pct. 6 un nou alineat, (44), la art. 158 din Legea nr. 1/2011, care prevede ca sistemul de criterii si metodologia de evaluare se stabilesc prin ordin al ministrului educatiei nationale, pe baza consultarilor ARACIS, CNATDCU, CNCS etc. si alte agentii internationale inregistrate in EAQR.


In opinia noastra, trimiterea la abrevieri precum ‘etc.’ si la sintagme generale, precum ‘alte agentii’ denota lipsa de precizie si de claritate a normei”, precizeaza Administratia Prezidemtiala.


O alta problema semnalata de presedinte este modificarea modului in care sunt evaluate studiile doctorale, mai exact, evaluarea la nivel de Institutie Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD), in detrimentul unei evaluari la nivel de program de studii doctorale sau de scoala doctorala.


Potrivit lui Iohannis, IOSUD nu poate aprecia “adecvat” caracteristicile specifice domeniilor de doctorat si capacitatea institutionala de a organiza astfel de studii.


“IOSUD este o structura care se suprapune uneori cu cea a unei universitati comprehensive, fiind constituita dintr-un numar variabil de scoli doctorale din diverse domenii de studiu. Evaluarea la nivel de IOSUD mareste considerabil autonomia universitatilor, dar prezinta probleme in cazul universitatilor cu o diversitate ridicata a domeniilor in care functioneaza scolile doctorale, intrucat scade nivelul de control al calitatii ce poate fi asigurat prin acest tip de evaluare.


Consideram, asadar, ca o evaluare la nivel de IOSUD nu poate aprecia adecvat caracteristicile specifice domeniilor de doctorat si capacitatea institutionala de a organiza studii doctorale in mai multe domenii”, mai precizeaza Iohannis.


Un alt articol din lege se refera la modul de acordare a calitatii de conducator de doctorat prin ordin al ministrului Educatiei, la propunerea Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Seful statului sustine ca din textul de lege nu rezulta daca standardele pentru acordarea calitatii de conducator de doctorat sunt minimale.


“Semnalam ca din formularea textului de lege nu rezulta cu claritate nici daca standardele elaborate de Ministerul Educatiei Nationale (MEN) pentru acordarea calitatii de conducator de doctorat sunt standardele minimale, nici daca standardele aprobate de senatele universitare sunt suplimentare si vizeaza criterii de profesionalism mai ridicate sau mai reduse decat cele stabilite prin standardele MEN”, mai precizeaza Iohannis in cererea de reexaminare transmisa Parlamentului.


Sursa foto: presidency



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Interne Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
ATENTAT TERORIST BARCELONA: ISLAMISTII aveau 120 de BUTELII pregatite pentru noi ATACURI
Celula responsabila de atacurile din Spania pregatea “unul sau mai multe atentate” cu bomba la Barcelona cu ajutorul a 120 de butelii cu butan descoperite intr-o casa din orasul Alcanar, a declarat duminica politia spaniola, informeaza Agerpres. “Incepem sa vedem clar ca acesta est [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
Cele mai frumoase sate din Romania – POIANA STAMPEI, un loc pitoresc situat la trecatoarea dintre Bucovina si Ardeal – GALERIE FOTO
Situata intr-o zona plina de istorie si legenda, la trecatoarea dintre Bucovina si Ardeal, comuna Poiana Stampei din judetul Suceava este una dintre cele mai pitoresti zone din Romania. Intr-un clasament al celor mai frumoase sate din Romania, localitatea Poiana Stampei cu siguranta ca si-ar gasi un [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
SIMONA HALEP si GARBINE MUGURUZA se lupta pentru trofeu in FINALA turneului de la CINCINNATI
Finala turneului WTA de la Cincinnati se va disputa, SIMONA HALEP  (nr 2 WTA) urmand sa o intalneasca pe jucatoarea spaniola GARBINE MUGURUZA (nr 6 WTA). Partida va incepe la ora 21.00, fiind transmisa in direct de postul de televiziune Digisport. De-a lungul timpului, SIMONA HALEP si GARBINE MUGUR [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
TAROM si COMPANIA NATIONALA de INVESTITII, luate la bani marunti de Corpul de Control al PREMIERULUI
Corpul de control al premierului va incepe luni verificari la doua companii-mamut controlate de stat: Tarom si Compania Nationala de Investitii, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale. Tarom inregistreaza pierderi majore an de an, Tudose certandu-l vineri pe ministrul Transporturilor pe [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
TRANZACTIE de MILIOANE! Hotelurile RADISSON din Bucuresti S-AU VANDUT
O subsidiara a companiei israeliene Elbit Imaging a anuntat recent ca a semnat o scrisoare de intentie cu un fond de investitii pentru a vinde 98,2% din compania care detine hotelul Radisson din Bucuresti cu 177,5 milioane euro, potrivit unui anunt publicat pe site-ul bursei americane Nasdaq, inform [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
FCSB v SPORTING LISABONA: Tehnicianul JORGE JESUS a prefatat duelul de la BUCURESTI
Jorge Jesus, reputatul antrenor al celor de la Sporting Lisabona, a vorbit la conferinta de presa ce a urmat partidei din deplasarea de la Vitoria Guimaraes, castigata clar de elevii sai, scor 5-0. “Champions League e importanta financiar, dar campionatul ma intereseaza si mai mult, iar jucato [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
LUDOVIC ORBAN AVERTIZEAZA: GUVERNUL distribuie resurse pe care nu le are!
Presedintele Partidului National Liberal (PNL), Ludovic Orban, si-a manifestat, sambata, ingrijorarea fata de cresterea gradului de indatorare al Romaniei, el afirmand ca actualul guvern “distribuie resurse pe care nu le are”, informeaza Agerpres. “Ceea ce reprosez acestui guvern e [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
ATENTAT TERORIST BARCELONA: REGELE SPANIEI participa la slujba de la SAGRADA FAMILIA
Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, regina Letizia, precum si membrii Guvernului spaniol, in frunte cu premierul Mariano Rajoy, participa duminica la o slujba in memoria victimelor atentatelor de la Barcelona si Cambrils, organizata in catedrala-simbol a capitalei catalane, Sagrada Familia, informeaza [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
ARTHUR FINKELSTEIN, strategul politic care i-a consiliat pe BASESCU si TARICEANU, a MURIT
A murit Arthur Finkelstein, strategul politic care i-a consiliat pe Nixon, Reagan, Bush si Netanyahu. In Romania a lucrat pentru Basescu si Tariceanu, informeaza Mediafax. Evreu-american, Finkelstein s-a nascut la New York, in 1945. De-a lungul carierei sale in lumea politicii s-a impus ca un geniu [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
ATENTIE SOFERI! TRAFIC de COSMAR pe DN1 in zona STATIUNILOR de pe VALEA PRAHOVEI
Traficul rutier este intens, duminica la pranz, pe DN1 Ploiesti – Brasov, pe Valea Prahovei. Pe sensul de mers catre Ploiesti, autovehiculele ruleaza cu viteza redusa intre Azuga si Busteni, iar pe anumite tronsoane se circula in coloana. Valori crescute de trafic se intalnesc si pe raza local [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica