Iohanis zgârâie la ușa PSD și liderul PNL îi cântă osanale

Recent președintele plimbăreț, probabil mai slab chiar decât cel mai șters președinte din istoria postdecembristă a României, Emil Constantinescu, a făcut o mutare ca să-și salveze pielea și care aduce clar cu un blat făcut cu partidul pe care-l hulește. Iohanis a numit la șefie SIE, după o lungă perioadă în care s-a făcut că nu știe de această problemă, un pion important din PSD. Ieri îi plângeau de milă unii lui Iohanis acuzând PSD că ar fi golit funcția prezidențială de responsabilități. Astăzi, aceeași „băieți buni” de meserie spun că președintele Iohanis a meditat profund și a luat o decizie de excepție numind un „greu” al PSD în fruntea Serviciului de Informații Extern (SIE). Că se contrazic în declarații acești scripcari din opoziție n-ar fi o mare problemă. Cine se uită atent, Parlamentul mai mult încurcă funcționarea țării, dând legi peste legi, care mai de care mai proaste. Mai drege busuiocul guvernul, uneori prin ordonanțe de urgență, dar de reținut este că țara merge de la sine. Nu acesta-i subiectul însă, ci atitudinea președintelui Iohanis. Fără să fie rugat, acesta a propus șef la SIE de la PSD. Ce înseamnă asta? Simplu. Omul s-ar putea să ceară sprijin pentru vreo funcție în Europa și atunci sigur are nevoie de niște proptele din partea celui mai mare partid politic din România.



Mai multe
Categorie: Stiri locale din Vaslui Alte stiri despre: Vaslui
Comuna Puiești are în lucru investiții publice cât vreo trei comune la un loc
Când convingerea în reușită, modestia și implicarea activă își dau mâna rezultă o rețetă de succes pentru comunitatea locală. Una dintre cele mai mari și mai greu de administrat comune ale județului Vaslui a înregistrat o dezvoltare fără precedent în ultimii ani. Avem de treabă e [...]
Alte stiri despre: Vaslui
Final de an școlar, final de primă campanie de informare a Caravanei „Europa, șansa mea”
19 școli gimnaziale, 2 licee, 100 cadre didactice, 1030 elevi și liceeni au primit vizita de informare europeană a Centrului Europe Direct Valea Trotușului Comănești, în cadrul Caravanei „Europa, șansa mea”. Odată cu încheierea anului școlar 2017-2018, Centrul de informare europeană [...]
Alte stiri despre: Vaslui
Teii de aur şi argint s-au scuturat şi în acest an la Botoşani
Sâmbătă 16 iunie, la Botoşani s-au desfăşurat Zilele Eminescu, manifestări prilejuite de împlinirea a 129 de ani de la trecerea în nefiinţă a Luceafărului poeziei româneşti. Un reper major al evenimentului l-a constituit tradiţionala acordare a Premiilor Eminescu Teiul de aur şi Teiu [...]
Alte stiri despre: Vaslui
În căutarea timpului pierdtu (VIII)
Zeul indian Dakhsa, fiul lui Brahma, a creat în India sistemul castelor. Populaţia Indiei se împarte în patru caste: a brahmanilor, cea mai înaltă, a războinicilor supusă zeului Daksha, a comercianţilor, a agricultorilor şi meseriaşilor. Castele se împart în subcaste, numărul lor a aju [...]
Alte stiri despre: Vaslui
La Mondialul fotbalistic au început să apară „buturugile mici”
Săptămâna trecută, mai exact joi 14 iunie, a debutat în Cetatea Moscovei cel mai aşteptat eveniment din lumea fără sfârşit a Măriei sale Fotbalul, Campionatul Mondial – ediţia 2018. Sub privirile atente ale ţarului Vladimir Putin şi a italianului Gianni Infantino – preşedintele FI [...]
Alte stiri despre: Vaslui
Deputatul liberal Cristian Achiţei mai aproape de botoşăneni
Deşi nu este campanie electorală, în această săptămână mii de botoşăneni au avut surpriza să găsească în cutiile poştale, sau să le fie înmânate personal, un pliant color din partea inginerului Cristian Achiţei – deputat PNL de Botoşani. Printre altele, unul dintre mesajele tra [...]
Alte stiri despre: Vaslui
PSD a demonstrat că e singurul partid politic puternic din România
9 Iunie 2018 20:18
Susținătorii guvernului și-au arătat forța. PSD a reușit să organizeze cel mai mare miting din 1990 și până în prezent. Probabil nici în decembrie 1989 n-au fost atâția oameni în Piața Victoriei din capitală. Vrem sau nu, chiar dacă înjură „deontologii” și „anal-iștii” [...]
Alte stiri despre: Vaslui
În căutarea timpului pierdut (VII)
9 Iunie 2018 20:15
Oamenii poartă în sinea lor nostalgia Paradisului, acolo unde au fost creaţi protostrămoşii Adam şi Eva. Percepţia Raiului diferă totuşi de la o cultură la alta. Pentru creştini este grădina înflorită unde sufletele trăiesc în contemplaţie. De aceeaşi beatitudine au parte sufletele [...]
Alte stiri despre: Vaslui
Teiul de aur şi Teiul de argint, premii de tradiţie la Botoşani
9 Iunie 2018 20:04
La finele acestei săptămâni la Botoşani vor avea loc Zilele Eminescu, manifestări prilejuite de împlinirea a 129 de ani de la trecerea în nefiinţă a Luceafărului poeziei româneşti. Un reper major al evenimentului îl ocupă tradiţionala acordare a premiilor Eminescu Teiul de aur şi Tei [...]
Alte stiri despre: Vaslui
Poftiți la miting!
6 Iunie 2018 20:29
Mitingurile nu sunt invenția lui Ceaușescu așa cum încearcă unii să acrediteze ideea. Poporul a vrut obiceiuri americane. Iată-le. Mitingurile sunt de origine americană, adică din țara înființată de renegații Europei care s-au corcit cu băștinașii. Oricine a văzut la televizor cum [...]
Alte stiri despre: Vaslui