Sibiu | Între români

Între români

Să te aștepți ca parchetul să scoată ceva rezultate din ancheta cerută de președintele Klaus Iohannis, rezultate care să indice clar cine a dat ordin ca jandarmii să se comporte atât de agresiv cu protestatarii? Să te aștepți ca acea anchetă să și ducă la un dosar depus în fața instanței care să judece într-un timp decent dosarul? Să te aștepți ca dosarul să ducă la rectificarea unor proceduri de lucru pentru a reduce posibilitatea unor astfel de noi atacuri josnice? Să te aștepți ca una precum Carmen Dan să își dea demisia?


Să te aștepți ca politicienii care dețin și funcții publice – de la Iohannis la Dragnea – să își întrerupă concediile și să coboare printre oameni măcar în întâlniri aranjate pentru a discuta cu ei, din moment ce în luările lor de poziție vorbesc despre ”fapte foarte grave”?


Să îi mai crezi pe cei care, până acum câteva zile, insistau și descriau amplu, cu majuscule, faptul că altă soluție nu este decât ”răsturnarea ăstora cu forța”? Să mai crezi că în jurul tău sunt ”luptători până la moarte” care te vor apăra dacă vei lupta, când într-o piață cu 100.000 de oameni o mână dintre mai ”viteji” au bătut o tânără din Jandarmerie și al ei coleg, iar bătaia cruntă cu greu a fost oprită de alți câțiva protestatari, restul asistând de pe margine? Inclusiv colegi jandarmi ai celor care lua bătaie?


Să te aștepți ca după ce ai văzut, pe internet și pe la televiziuni, un duium de imagini video cu detalii despre ce s-a întâmplat, oamenii din jur să reacționeze în așa hal încât să ți se pară că v-ați uitat la imagini diferite?


Să te aștepți ca, din toată vâltoarea asta, ministrul Finanțelor să iasă și să explice de ce au modificat Codul Fiscal astfel încât și pe conturile colectoare de TVA (acelea asupra cărora s-a făcut atâta vâlvă acum câteva luni) să poată pune poprire? Să mai speri și că viitorul Cod Fiscal, anunțat deja pentru începutul anului următor, va aduce ceva bun?


Șirul falselor speranțe poate continua într-o imensă spirală a întrebărilor din mai toate domeniile, iar demoralizarea te poate duce la a-ți cere cât mai repede să pleci din țara asta. De aceea, merită toată admirația românii care mai depun efortul și pentru altceva decât pentru propria persoană. Care au tăria și încrederea că micul lor efort va duce, într-un oarecare viitor, la o Românie cu români mai mulțumiți unii cu ceilalți.


Post-ul Între români apare prima dată în Turnul Sfatului Online.



Mai multe
Categorie: Stiri locale din Sibiu Alte stiri despre: Sibiu
Amenințare la adresa vâlcenilor din Sibiu. ”Poliția trebuie să ia măsuri”
Proprietarul unei mașini înmatriculate în județul Vâlcea a găsit lipit un abțibild cu mesaj amenințător pe portbagaj: ”Marș înapoi în VÂLCEA”. Mesajul este un îndemn jignitor și amenințător la adresa proprietarului, ce are la bază prejudecățile unor sibieni la adresa vâlcen [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Jumătate de milion de lei. PUZ-ul noului spital județean încredințat noului președinte al arhitecților din România
a.plan SRL, firma de arhitectură condusă de Alexandru Găvozdea, sibianul recent ales în fruntea arhitecților din România, este lider al asocierii căreia i-a fost încredințată întocmirea Planului urbanistic zonal pentru noului spital județean. Din asociere mai fac parte și alți arhitec [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Angajații unei fabrici de textile, evacuați din cauza unor mirosuri ciudate
Aproximativ 20 de angajați ai unei fabrici de pe strada Distribuției, din municipiul Sibiu, au fost evacuați, după ce au sesizat un miros ciudat. Autoritățile au intervenit atât cu o autospecială de cercetare și decontaminare CBRN (chimic-bioogic – radiologic – nuclear), cât și cu [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Primăria municipiului Sibiu angajează consilier principal
Primăria Municipiului Sibiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuție vacante de consilier principal la Serviciul Patrimoniu Cerinţele privind ocuparea postului sunt următoarele: studii universitare absolvite cu diplomă de absolvire, respectiv studii su [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Preludiul schimbării
După „Răsunetul” lui Andrei Mureșanu, românii s-au „deșteptat” și într-o perioadă de 70 de ani au reușit să înfrângă barbaria ocupațiilor străine, să se unească și să-și edifice o țară liberă și independentă. Nu la multă vreme urmă o altă năpastă pe capul român [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Atenție dacă plecați la drum. Restricții de trafic pe autostradă
Lucrări de plombare a gropilor apărute în carosabil vor avea loc vineri, pe Autostrada Sibiu-Deva, circulaţia urmând să se desfăşoare cu restricţii până la ora 16.00, potrivit Infotrafic. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, până la ora 16.00, pe [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Dosar penal pentru furt calificat: Trei bărbați au trecut județul să fure un balot de lucernă
Poliţiştii din Blaj au depistat, în flagrant delict, trei bărbaţi din municipiu, în timp ce transportau cu o autoutilitară, 500 de kilograme de lucernă furată de pe un teren agricol. Cei trei sunt cercetaţi pentru furt calificat. ”În noaptea de 16/17 august 2018, în jurul orei 3.40, pol [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Poftiți la ’’Sibiul de Odinioară’’ – Super concerte cu Compact, Timpuri Noi, Mircea Baniciu și mulți alții în Pădurea Dumbrava
Cea de a V-a ediție a evenimentului ’’Sibiul de Odinioară’’, are loc în 18 și 19 august în locația devenită deja tradițională, în Pădurea Dumbrava – Camping. Sâmbătă vor fi concerte cu Compact, Timpuri Noi și Onenightstand, iar duminică pe scenă vor urca Mircea Baniciu, Mi [...]
Alte stiri despre: Sibiu
FOTO-VIDEO Cea mai proastă stradă din Sibiu nu intră în modernizare anul acesta
Aflată în Zona Industrială Vest, strada Barcelona poate fi numită cu ușurință drept una dintre cele mai proaste străzi din Sibiu. Presărată cu gropi, unele și de 20 de centimetri adâncime, vălurită, fără trotuare, năpădită de vegetație, fără borduri, plină de plombe de la câr [...]
Alte stiri despre: Sibiu
VIDEO Cum îți îngrijești grădina din balcon
În cadrul proiectului “Grădina mea de la oraș“ a fost realizat și un clip cu sfaturi despre modul de îngrijire a legumelor pe care le puteți crește pe balcon. Proiectul are drept scop încurajarea sibienilor să își amenajeze o grădină de legume cât mai aproape de bucătăria proprie [...]
Alte stiri despre: Sibiu