Infrațiuni rutiere depistate de polițiști. Alți doi prahoveni s-au ales cu dosare penale

Infrațiuni rutiere depistate de polițiști. Alți doi prahoveni s-au ales cu dosare penale

Miercuri, în jurul orei 22.20, polițiștii de circulație au intervenit la locul producerii unui eveniment rutier petrecut în Ploiești, pe strada Brumărelelor.


Ajunși la fața locului, au constatat că nimeni nu a fost rănit, însă două autoturisme erau avariate, unul dintre acestea acroșând un altul care era parcat.


În urma verificărilor, s-a stabilit că la baza producerii evenimentului a stat faptul că bărbatul depistat la volan, în vârstă de 33 de ani, domiciliat în Ploiești, era sub influența alcoolului. Acesta a refuzat însă atât testarea cu etilotestul, cât și recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.


De asemenea, s-a stabilit că acesta nici nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.


În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de refuz de recoltare de probe de sânge și conducere fără permis.


Și colegii din Gornet-Cricov au depistat un conducător auto sub influența alcoolului, etilotestul indicând o concentrație de 0,60 mg alcool pur în litrul de aer expirat.


Întrucât acesta a acceptat recoltarea de probe de sânge la spital, polițiștii au întomit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.


Mai multe
Sursa ph-online.ro
Categorie: Stiri locale din Prahova Alte stiri despre: Prahova
Dosarele facute la DNA Ploiesti, RESPINSE pe bandã rulantã de ICCJ!
Instanţa supremă a decis, luni, restituirea dosarului în care Mihaiela Moraru Iorga a fost trimisă în judecată pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual în formă continuată la DNA Ploieşti, a constatat nulitatea rechizitoriului şi a exclus toate probele administrate în cursu [...]
Alte stiri despre: Prahova
Cum facea procurorul Negulescu audieri cu pistolul pe masa
Judecătoarea Lavinia Miu de la Tribunalul Prahova are în lucru un dosar extrem de greu. Numărul foarte mare de martori ce trebuie audiați (aproape 100), problemele serioase pe care le ridică denunțurile aflate la dosar, comportamentul martorilor în fața instanței și mai puțin complexitate [...]
Alte stiri despre: Prahova
Am gasit cele mai frumoase si accesibile fotolii puf, pentru casa si gradina, pe care le poti comanda online
Fotoliile puf sunt piese de mobilier cu personalitate. Acestea pot fi asezate oriunde in casa si pe langa confortul deplin pe care il aduc, ofera si un look aparte incaperii. Sunt atat preferatele copiilor care se bucura de ele in orice moment al zilei, fie cand isi fac temele sau se uita la TV cat [...]
Alte stiri despre: Prahova
Doi barbugii au fost saltati de politistii ploiesteni, din parcul Coral
Sâmbătă, o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției nr. 3 Ploiești, în timp ce acționa în zona Parcului Coral, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că doi bărbați jucau barbut, pe diferite sume de bani. Ambii au fost conduși la sediul secției și au fost sancționați [...]
Alte stiri despre: Prahova
Doi prahoveni banuiti de furturi din locuinte, prinsi de politisti. Au talharit 5 case din Campina
Polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Câmpina au efectuat cercetări privind 5 furturi din locuințe din municipiul Câmpina. Astfel, în urma activităților desfășurate, au identificat bănuiții ca fiind doi prahoveni, unul de 38 de ani, cel de-al doilea de [...]
Alte stiri despre: Prahova
Declaratie de presa Codrin Stefanescu: Aceste protocoale ilegale produc daune ireparabile cetăţenilor şi României
Este pur şi simplu halucinant ceea ce s-a întâmplat şi continuă să se întâmple în România. Urmare a declasificării Protocolului de cooperare încheiat între SRI, PÎCCJ şi ÎCCJ, am aflat cu toţii că în România au existat două sisteme de justiţie: unul de faţadă, pentru victimel [...]
Alte stiri despre: Prahova
BOMBA! Nicolae Popa (ICCJ), dupa ce semnatura sa a aparut pe protocolul cu SRI: Eu nu puteam semna protocolul cu SRI, eram plecat
Cutremur de proporţii după desecretizarea protocolului încheiat între SRI - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul General. Judecătorul Nicolae Popa, fost şef al ÎCCJ, spune că, deşi semnătura sa apare pe protocol, el nu a semnat acest document. Afirmaţia este cu atât ma [...]
Alte stiri despre: Prahova
Locuri de muncă pentru români în țările nordice. Cele mai bune oferte ale momentului
  Locuri de muncă pentru români în țările nordice. Dacă vreți să scăpați de căldura de peste vară și să lucrați într-o țară nordică, unde oamenii muncii sunt tratați poate cel mai bine din Europa, țările nordice vă așteaptă. În acest articol vă prezentăm mai multe an [...]
Alte stiri despre: Prahova
Bronz balcanic, în Transilvania
Sala Sporturilor Transilvania, din Sibiu, a găzduit, recent, Campionatele Balcanice de judo pentru Juniori – „U21”. Romănia a fost reprezentată şi de doi sportivi de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, Diana Marcu şi Andrei Pîrloga. Performanţele lor la acea competiție au fost o medalie de bron [...]
Alte stiri despre: Prahova
Accident pe DN1, la Nistoresti. Masina ce transporta un container cinematografic s-a rasturnat
Un accident de circulatie s-a produs in urma cu putin timp, pe DN1, in Breaza-cartier Nistoresti. Potrivit ISU Prahova, un auto ce transporta un container cinematografic s-a rasturnat pe carosabil, pe banda 1 a sensului e coborare. Din fericire, nu exista victime. La fata locului s-au deplasat echip [...]
Alte stiri despre: Prahova