INCESA – Demers unic în ţară pentru formarea practică a studenţilor la Universitatea din Craiova

 


Universitatea din Craiova prin INCESA vă invită marţi, la Sala Albastră, între orele 09:00 şi 12:00, pentru sesiunea de finalizare a stagiilor de internship INCESA 2017. La eveniment vor participa membrii Consiliului de Administraţie al Universităţii din Craiova, reprezentanţi de la peste 30 de agenţi economici importanți pentru zona Olteniei (dintre care Ford, Distribuţie Oltenia, Pirelli, Electroputere, Cummins, Hella, Kauftec etc.), profesori şi studenţi (viitori candidaţi la internshipuri INCESA) şi va cuprinde două secţiuni:













09:00 – 10:30 ceremonie şi prezentarea unor rezultate semnificative obţinute în urma internshipurilor INCESA 2017;
10:45 – 12:00 sesiunea de postere dedicate proiectelor / internshipurilor INCESA 2017 pentru studenţi

Proiectele,  propuse în noiembrie 2017, s-au materializat prin încheierea a 56 de contracte de internship cu bursă şi a două internshipuri fără bursă, care acoperă domenii şi tematici foarte diverse precum: TIC (platforme de comunicare, programe software, reţea şi infrastructură TIC etc.), inginerie (energii regenerabile, mentenanţă predictivă, realitate virtuală, monitorizare vehicule, roboţi colaborativi etc.), biomedical, bioinginerie şi biotehnologii, jurnalism (tur virtual UCV), sociologie (sondaje de opinie şi analize sociologice), economie (studiu de fezabilitate) şi altele.


 


Evenimentul le va oferi internilor posibilitatea să-şi prezinte rezultatele obţinute prin intermediul unui poster reprezentativ realizat de fiecare dintre ei. În plus, internii, al căror parcurs a fost caracterizat de performanţe deosebite, vor avea onoarea să-şi susţină rezultatele printr-o prezentare orală în faţa Consiliului de Administraţie al Universităţii din Craiova, a agenţilor economici parteneri în acest proiect, dar şi a celor interesaţi să se implice pe viitor şi, nu în ultimul rând, a profesorilor şi a studenţilor UCV, în prima secţiune a evenimentului.


 


Studenţii au dobândit calitatea de interni în cadrul INCESA în urma unui proces de recrutare, constând în depunerea CV-ului, interviu şi selectarea acelora care au dovedit cel mai mare interes pentru a aplica pentru un astfel de stagiu. Odată admişi, internilor li s-a oferit o bursă de internship şi apoi au fost repartizaţi să lucreze, sub coordonarea unuia sau a multor profesori, pe anumite teme, în funcţie de domeniul de pregătire profesională al fiecăruia. Rezultatele obţinute au perspective de a fi valorificate în cadrul UCV sau la agenţi economici


 


Iniţiatorul programului, prof. univ. dr. ing. Leonardo-Geo Mănescu, directorul general al INCESA, ne-a declarat: „Începând cu anul 2016, Universitatea din Craiova, prin INCESA, a început un demers unic în rândul universităţilor din România, şi anume organizarea unor stagii de internship adresate studenţilor. Aceştia se pot implica direct şi activ în activităţile aferente proiectelor derulate la INCESA. Ideea, pornită ca răspuns la nevoile studenţilor de a  gusta realităţile mediului socio-economic, pe de o parte, şi la dorinţa UCV, împreună cu agenţii economici de a investi în formarea studenţilor, pe de alta parte”.


 


Bursele INCESA reprezintă un proiect din programul amplu al Universităţii din Craiova de a se implica activ în pregătirea pentru carieră a studenţilor. Pe lângă aceste stagii, în ultimul an, UCV a implementat mai multe proiecte de orientare şi consiliere în cariera şi a organizat mai multe stagii practice care să le faciliteze studenţilor interacţiunea cu mediul socio-economic.


 





Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Dolj Alte stiri despre: Dolj
WIZZ AIR INTRODUCE UN NOU SERVICIU INOVATOR: FARE LOCK
Pasagerii vor fi în măsură să “blocheze” prețul biletului timp de 48 de ore   Bucureşti, 16 august 2017:Wizz Air, cea mai mare companie low-cost din Europa Centrală şi de Est, anunţă astăzi lansarea unui nou serviciu pentru clienţii săi denumit Fare Lock, ce va permite pasagerilor [...]
Alte stiri despre: Dolj
ALDE DOLJ: INVESTIȚIILE STRĂINE VOR CREȘTE ÎN ROMÂNIA
Deputat Ion Cupă, președinte ALDE Dolj:”Menținerea unei cote ridicate de creștere economică iîn România va atrage investiții străine importante in perioada următoare ” Eurostat a confirmat astăzi, miercuri, 16 august căRomânia are cea mai mare creștere economică din Uniunea Euro [...]
Alte stiri despre: Dolj
MOL România și Fundația Pentru Comunitate continuă programul de sprijinire atalentelor, peste 380 de tineri sportivi și artiști primesc finanțare
  MOL România și Fundația Pentru Comunitate au anunțat rezultatele celei de-a 12-a ediții a Programului MOL de promovare a talentelor. În urma selecției făcute de jurii de specialitate, 387 de tineri sportivi și artiști au fost desemnați beneficiari ai fondului total de sprijin î [...]
Alte stiri despre: Dolj
Mesajul prefectului judeţului Dolj, Dan Narcis Purcărescu, rostit cu prilejul ceremoniei de predare-primire a comenzii Brigăzii Multinaționale Sud-Est
Mesajul prefectului judeţului Dolj, Dan Narcis Purcărescu, rostit  cu prilejul ceremoniei de predare-primire a comenzii  Brigăzii Multinaționale Sud-Est: „Sunt deosebit de onorat să particip la un eveniment atât de important în existenţa unei structuri de elită a Armatei Române – c [...]
Alte stiri despre: Dolj
Mesajul președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, cu prilejul ceremoniei de predare-primire a comenzii la Brigada Multinațională Sud-Est
  Mesajul președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, cu prilejul ceremoniei de predare-primire a comenzii la Brigada Multinațională Sud-Est „Participăm la un eveniment cu totul special, la una dintre cele mai importante structuri militare prin intermediul cărora țara no [...]
Alte stiri despre: Dolj
Muzeul Cărții și Exilului Românesc – Completarea fondului VIntilă Horia
      Intrată în administrarea Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman” în cursul acestui an, Casa Dianu, monument istoric impunător al Craiovei, va intra, în perioada următoare, într-un amplu proces de consolidare și renovare. Locuință a familiei cu același nume [...]
Alte stiri despre: Dolj
Registrul Auto Român va lucra cu publicul vineri 18 august, între orele 8.00. – 16.30. și sâmbătă 19 august în intervalul orar 8.00. – 14.00
Ca urmare a Hotărârii Guvernului României de a declara ziua de 14 august ca fiind nelucrătoare, cu obligativitatea recuperării ulterioare a acesteia de angajați, Registrul Auto Român va lucra cu publicul vineri 18 august, între orele 8.00. – 16.30. și sâmbătă 19 august în interva [...]
Alte stiri despre: Dolj
(Video) Karate kyokushinkai Adrian Bratescu – locul unde copilul devine propriul erou
Incepand cu luna august 2017,  mai multi copii si tineri si-au manifestat interesul de a participa la cursurile de karate kyokushinkai sustinute de antrenorul Adrian Bratescu, la Sala Vointa, situata pe strada Matei Basarab nr. 18, chiar in centrul Baniei. Numarul tot mai mare de copii si tineri  [...]
Alte stiri despre: Dolj
ISU Dolj: 33 de incendii, stinse de pompierii doljeni în mini-vacanță
În perioada 12.08- 15.08.2017, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al Judeţului Dolj au fost solicitate să intervină pentru stigerea a 33 incendii și în 131 cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență.   ► în [...]
Alte stiri despre: Dolj
Mario Ovidiu Oprea către Genoiu: Sunteți “etalonul” celor care nu cred în seriozitate în această țară! Singurul moment în care ați fost punctual a fost ziua când ați semnat pentru preluarea funcției
Liderul PNL Craiova îl atacă pe primarul PSD în funcție, reproșându-i lui întârzierile înregistrate în proiectele derulate de primăria Craiova. Mihail Genoiu, spune Mario Ovidiu Oprea într-0 postare pe facebook, a fost o singură dată punctual de când e în funcție. La preluarea mand [...]
Alte stiri despre: Dolj