În șapte domenii de activitate salariul mediu a depășit 1000 de euro net pe lună

O analiză economică arată că în şapte sectoare de activitate salariul mediu a depăşit 1.000 de euro net pe lună.


Este vorba despre următoarele domenii: servicii IT – 5.974 de lei net/lună în 2017, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale – 5.309 lei net, industria grea – 5.165 de lei net, asigurări şi fonduri de pensii private – 4.722 de lei net, servicii anexe extracţiei – 4.672 de lei net, transporturi aeriene – 4.642 de lei net şi bănci – 4.568 de lei net, scrie zf.ro.


Spre comparaţie, în urmă cu zece ani, în niciun sector de activitate salariul mediu nu depăşea 1.000 de euro net pe lună.


„Din 2008 şi până în prezent, atât în criză, cât şi după această perioadă, businessurile din România au de­venit din ce în ce mai complexe, iar multinaţionalele au adus pe piaţa locale mai multe tipuri de roluri, care pro­duc o valoare adăugată mult mai mare prin com­paraţie cu acum zece ani. La creşterea complexităţii se adaugă şi con­curenţa mai mare pe candidaţii bine pregătiţi, având în vedere că numărul acestora nu a crescut cu acelaşi ritm cu care au crescut cerinţele din partea companiilor“, a expli­cat Anca Puiu, market leader în cadrul Korn Ferry Hay Group, pentru sursa citată.


Angajaţii români au câştigat, în medie, câte 2.384 de lei net pe lună în 2017, în creştere cu 16% faţă de anul anterior şi cu 82% peste nivelul din urmă cu zece ani, arată datele prelucrate de ZF pe baza informaţiilor INS.


Post-ul În șapte domenii de activitate salariul mediu a depășit 1000 de euro net pe lună apare prima dată în Turnul Sfatului Online.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Sibiu Alte stiri despre: Sibiu
Ministerul Justiției, paratrăznet în strategia infractorilor
Spuneam mai deunăzi că perioada postdecembristă este marcată, între altele, de un fenomen specific, nemaiîntâlnit în istoria noastră anume, năpustirea infractorilor de tot soiul la nivel de masă, în frunte cu deținătorii puterii politice, asupra avutului național, concomitent cu infes [...]
Alte stiri despre: Sibiu
USR-iștii strâng semnături pentru salvarea reședinței de vară a Mitropoliților Ardealului
USR Sibiu caută sprijinul sibienilor pentru a pune presiune pe Ministerul Culturii, astfel încât  fosta reședință de vară mitropolitană să intre în rândul monumentelor istorice de clasă A. Ministrul Culturii, George Ivașcu ar trebui să semneze ordinul de clasare pentru această clădi [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Prima Casă 2018. Programul va fi derulat prin intermediul a 15 bănci finanțatoare
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) anunță lansarea Programului Prima Casa 2018, ca urmare a primirii, din partea Ministerului Finanțelor Publice, a acordului de distribuire pentru plafonul de 2 miliarde lei. În premieră, în acest an alocarea plafonului total î [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Primul meci oficial din 2018 pentru FC Hermannstadt. În deplasare, cu liderul
Primele două clasate din Liga 2 joacă duminică la Călărași, în etapa 22, prima din acest an. Meciul se va disputa duminică, de la ora 15:00, când se vor afla față în față Dunărea Călărași și FC Hermannstadt. Alexandru Pelici, antrenorul sibienilor, susține că întâlnirea cu ech [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Turcan, acuzată de PSD că a stat permanent în spatele mișcării ”Vă vedem”
Social-democrații sibieni susțin printr-un comunicat de presă transmis astăzi că ”acum este clar pentru toată lumea că acţiunea din faţa sediului PSD din Sibiu este una orchestrată politic”, se arată în comunicat. ”În sfârşit, cei care au stat în tot acest timp în spatele miş [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Muzeul Astra, prezent la Târgul de Turism al României cu demonstrații de gătit
Muzeul ASTRA a plecat la Târgul de Turism al României, găzduit în Capitală, cu o echipă de 18 specialiști din cadrul instituției. Standul muzeului măsoară 146 de metri pătrați și este pregătit special pentru demonstrații de gătit, gradene pentru public, dar și cu spații destinate i [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Coordonatorul programului Sibiu Regiune Gastronomică s-a autosuspendat din funcție
La nici patru luni de la instalarea în funcția de coordonator al programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană, Maximilian Drăgan a cerut suspendarea sa din funcție, până la clarificarea unor aspecte din interiorul consorțiului responsabil de implementarea proiectului ce se va derula în [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Raluca Turcan și Dan Barna, la protestul „Vă vedem„
Prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan și liderul USR, Dan Barna, s-au alăturat astăzi sibienilor care continuă maratonul protestului ”vă vedem din Sibiu”, din fața sediului PSD. După protest, Raluca Turcan a primit un mărțișor cu simbolul ”rezist”. ”Azi nu am avut pancartă, [...]
Alte stiri despre: Sibiu
PSD-iștii acuză: Au aruncat cu cocktail Molotov în sediu!
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj face cercetări, vineri, după ce persoane necunoscute ar fi încercat să incendieze sediul PSD din Cluj-Napoca, membrii partidului reclamând că au găsit uşa şi pereţii stropiţi cu benzină, dar şi urmele unor cocktailuri Molotov, anunță News.ro. P [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Primul proiect din fonduri europene: Sibiul va avea prima școală cu un sistem de gestionare a energiei
Cu 40% este estimată scăderea consumului de energie din surse neregenerabile la Liceul “Constantin Noica” din Sibiu. Pentru eficientizarea energetică a clădirii acestui liceu tocmai a fost semnat contractul de finanțare din fonduri europene, primul de acest fel din Regiunea Centru [...]
Alte stiri despre: Sibiu