In memoriam Mircea Ionescu Quintus

Partidul Național Liberal a primit cu mare tristețe vestea încetării din viață a celui mai iubit și apreciat membru al său, domnul Mircea Ionescu Quintus, președintele nostru de onoare.


Viața domnului președinte Mircea Ionescu Quintus este un model pentru orice liberal, pentru orice român. O viață pusă în slujba națiunii române, o viață pusă în slujba PNL.


Participant direct la multe momente cruciale din istoria modernă a României, domnul președinte Quintus este un exemplu de rezistență în fața greutăților istoriei. Credința în valorile democrației și ale liberalismului, patriotismul de cea mai pură esență, omenia, umorul și forța spiritului l-au ajutat să înfrunte timpurile și să fie un învingător.


Este liberalul a cărui viață se suprapune cel mai mult cu istoria Partidului Național Liberal. A iubit acest partid și a ținut la el cu toată puterea sufletului său mare. A știut să țină vii istoria și tradițiile liberale și a avut înțelepciunea să deschidă PNL spre generațiile tinere. A contribuit decisiv la renașterea, înnoirea și unitatea partidului.


A fost un exemplu de atașament față de partidul care îi datorează atâtea. Nimeni nu poate uita cum, în ciuda vârstei înaintate, punea atâta energie și pasiune în susținerea ideilor liberale, venea întotdeauna cu un sfat util pentru partid. A făcut-o până în ultimele zile de viață.


Spiritul său, valorile în care a crezut și de la care nu a abdicat nici măcar o clipă vor rămâne vii în rândurile PNL. Este datoria noastră de onoare față de cel care ne-a fost mentor și părinte politic.


A fost un suflet bun și cald, un mare Om și un mare Român.


Suntem alături de familia domnului Mircea Ionescu Quintus căreia îi transmitem condoleanțe și un gând bun din partea fiecărui liberal. Partidul Național Liberal este marea familie a domnului Quintus.


Dumnezeu să-l odihnească!


(Comunicat de presă, PNL)


 


Post-ul In memoriam Mircea Ionescu Quintus apare prima dată în Zi-de-zi.ro, Stiri din Mures, Stiri Targu mures - Liderul presei muresene.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Mures Alte stiri despre: Mures
Proiect nou în Gurghiu
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Mureş anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare, fără studiu de evaluare a impactului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul “Modernizarea infrastructurii rutiere silvice în comu [...]
Alte stiri despre: Mures
Consilierii juridici mureșeni, în așteptarea unui nou cadru legislativ
Colegiului Consilierilor Juridici Mureș a luat ființă în anul 2004 ca parte componentă în cadrul Ordinului Consilierilor Juridici din România, for ce însumează un număr de aproximativ 20.000 de membrii la nivel național. Despre activitatea consilierilor juridici mureșeni ne-a vorbit Ște [...]
Alte stiri despre: Mures
Maris 17. Transport special atacat de terorişti!
Un atac armat comis, joi, împotriva unui transport special însoţit de efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Mureş, soldat cu victime din ambele tabere, a fost scenariul ultimului exerciţiu din cele trei programate în cadrul Maris 17, organizat la Târgu-Mureş de Jandarmeria [...]
Alte stiri despre: Mures
Maria Petruț, o viață dedicată sufletelor preșcolarilor
Ce poate fi mai frumos decât să-ți aduci aminte de anii copilăriei, de momentele în care lumea ți se părea simplă și frumoasă. La fel și amintirile despre oamenii care ne-au marcat frumos copilăria, la care revii mereu cu drag, cu ajutorul memoriei , încă neștirbită de trecerea timpu [...]
Alte stiri despre: Mures
Copac căzut peste reţeaua electrică!
Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a anunţat că în această dimineaţă pompierii din municipiul Sighişoara au fost solicitaţi pentru a degaja „un copac căzut peste reţeaua electrică”, pe strada Dealul Gării din localitate. [...]
Alte stiri despre: Mures
Deşeuri electrice şi electronice colectate la Târnăveni
Sistemul de Colectare SLC Mureş colectează, în data de 30 septembrie 2017, deşeuri de echipamente electrice şi electronice de pe raza municipiului Târnăveni. „În data de 30 septembrie 2017, echipajul mobil SLC Mureş va circula şi colecta deşeuri de echipamente electrice şi electronice [...]
Alte stiri despre: Mures
Premiul European de Turism Cultural 2017 pentru Fundaţia ADEPT din Saschiz
Fundaţia ADEPT din Saschiz a câştigat Premiul European de Turism Cultural 2017, Destinaţie a Turismului Cultural Durabil, pentru proiectul ‘Transilvania Bike Trails pentru revitalizarea peisajului cultural Târnava Mare’, în contextul în care Reţeaua Europeană de Turism Cultural [...]
Alte stiri despre: Mures
3 din 4 oameni îşi judecă prietenii pe baza profilului de Facebook. De ce purtăm „masca perfecţiunii” pe Facebook?
Cât de mare este nevoia noastră de a fi apreciați de cei din jurul nostru? Până unde suntem dispuși să mergem doar pentru că celălalt să aibă și să-și mențină o părere bună despre noi? Ce masca și câte suntem dispuși să purtăm pentru a fi pe placul oamenilor? Studiile arată c [...]
Alte stiri despre: Mures
Handbaliste de la Olmipic, primul punct în Divizia A
În etapa a II-a a Diviziei A la handbal feminin, echipa junioarelor de la Clubul Sportiv Olimpic Târgu-Mureș a încheiat la egalitate partida susținută pe teren propriu cu Corona Brașov, scor 28-28 (14-17). Ținând cont de fapul că echipa brașoveană are în componență mai multe jucătoar [...]
Alte stiri despre: Mures
Derby mureșean de podium în Liga IV
Etapa a V-a din seria Mureș a Ligii IV de fotbal programează câteva jocuri care se anunță atractive. Toate partidele vor avea loc sâmbătă, de la ora 11.00. Atenția o atrage în primul rând jocul din Mureșeni, unde Gaz Metan Târgu-Mureș întâlnește liderul la zi, MSE Târgu-Mureș. Nu [...]
Alte stiri despre: Mures