În 2017, la Serviciul de Buletine Piatra Neamț s-au făcut 17.980 de documente de identitate

*În același an, cu ajutorul camerei mobile, persoanele aflate în cercetări, la IPJ Neamț au primit 27 de cărți de identitate

Pe parcursul anului trecut, la Biroul de Evidenţă a Persoanelor, din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Piatra Neamț s-au produs 17.980 documente de identitate. Din numărul total, 16.793 au fost cărţi de identitate și 1.187 provizorii. În cazul a 1.738 de documente de identitate s-au înscris vize de reşedinţă.

“În trimestrul al treilea din 2017, respectiv în perioada venirii nemțenilor în concedii din străinătate, pe linia eliberării cărţilor de identitate, volumul de muncă a fost mai mare. Din cele 17.980 acte de identitate, 451 au fost eliberate prin procură specială. Treptat, în ultimii ani s-a mărit și numărul de cereri soluţionate în acest mod. De exemplu, în anul 2014 au fost 304 acte, în 2015 au crescut la 376, iar în 2016 au fost emise 400. De asemenea, a crescut numărul cererilor pentru eliberarea primului act de identitate depuse la ambasade sau consulate. Din cele 16.793 cărţi de identitate emise, doar 36 au fost cu erori. În plus, a crescut calitatea activităţii pe linia actualizării datelor pentru emiterea actelor de identitate, luându-se în considerare că în 2016 au existat 63 cărţi de identitate cu erori, dintr-un total de 16.083 acte produse. Deşi termenul legal de soluţionare a cererilor de eliberare a actului de identitate este de până în 30 de zile, cererile s-au rezolvat în termen de 14 zile calendaristice. Pentru situaţiile unde au fost necesare verificări suplimentare, soluționarea a trecut de 30 de zile calendaristice, însă fără a se depăşi 45 de zile. Mai trebuie precizat faptul că s-a asigurat accesul cetăţenilor la ghişeele de lucru cu publicul pentru depunerea cererilor de eliberare a actelor de identitate şi pentru ridicarea actelor de identitate, în zilele de luni, marţi, joi şi vineri, între orele 8.30 la 16.30, iar miercuri, de la 8.30 la 18.30, cu un program diferenţiat pentru ghişeul de primiri documente, respectiv eliberări acte”, ne-a declarat Loredana Popescu, șefa de la Buletine Piatra Neamț.

Începând cu data de 24.10.2017 a devenit funcţional și sistemul de planificare online a cetăţenilor pentru eliberarea actelor de identitate, prin această modalitate au fost aprobate 160 de cereri.

“Tot în perioada analizată, din totalul de 19.718 cereri de eliberare a actelor de identitate şi înscriere a vizei de reşedinţă, 4.164 au fost soluţionate înainte de termenul planificat la ghişeu, însă cu aprobarea şefei serviciului, respectiv un procent de aproximativ 21%. A crescut şi numărul de acţiuni cu camera mobilă din dotare, de la 39 în 2015, la 72 în 2016, și 131 în 2017. Prin această modalitate au fost puse în legalitate 27 persoane aflate în arestul I.P.J. Neamț, în această instituție, fiind desfăşurate 15 acţiuni. Pe tot parcursul anului trecut, a crescut numărul persoanelor pentru care s-a făcut primul act de identitate în arestul I.P.J., precum și la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă. Deplasări cu camera mobilă din dotare s-au mai efectuat și la persoanele asistate în unităţile sanitare şi de protecţie socială arondate serviciului. De asemenea, au mai existat solicitări ale cetățenilor cu domiciliul în municipiul Piatra Neamţ şi comunele arondate serviciului”, ne-a mai spus Loredana Popescu, șefa de la SPCLEP Piatra Neamț.

V. ANDRIEȘ



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Neamt Alte stiri despre: Neamt
Şedinţă de Consiliu Judeţean, anulată din lipsă de cvorum Asaftei: „Trebuie să se înţeleagă că trebuie să facem administraţie, nu politică!”
* Bugetul judeţului şi două mari proiecte europene nu au putut fi votate Şedinţa extroardinară a Consiliului Judeţean, de ieri, orele 15,30, s-a anulat pentru că mai mult de jumătate dintre consilieri a lipsit, doi din majoritate – care, de altfel, au şi motivat absenţa (plecaţi din ţ [...]
Alte stiri despre: Neamt
Termen prelungit pentru înscrieri la voluntariat în centre de plasament
Programul educațional “Ajungem MARI”, derulat de Asociația Lindenfeld, a prelungit până pe 21 februarie înscrierile la voluntariat în centre de plasament din Piatra Neamţ. Nevoia de voluntari în centre de plasament este foarte mare, însă nu s-au găsit voluntari suficienţi în toate c [...]
Alte stiri despre: Neamt
Victima a plecat cu oglinda retrovizoare, în căutarea şoferului
Un bărbat de 69 ani, din Petricani, a fost acroşat de o maşină, în timp ce se deplasa pe partea carosabilă a DJ 155M, în direcţia de mers DJ 155I – Ţolici. Practic a fost lovit de oglinda retrovizoare dreapta a unui autoturism care circula din sens opus, autorul părăsind apoi locul fapt [...]
Alte stiri despre: Neamt
Urmărit internaţional pentru jaf şi fraude de date, ascuns la Roman
Un bărbat căutat de autorităţile din Danemarca, pentru jaf şi fraude de date, a fost depistat de poliţiştii din Neamț, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Poliţiei Române, la Roman. “La data de 16 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigații Criminale  Roman a [...]
Alte stiri despre: Neamt
Şansă de îmbogăţire pentru nemţenii care au făcut cumpărături de 501 lei într-o anumită zi
Bonurile fiscale emise în data de 30 ianuarie 2018, cu o valoare de 501 lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, 18 februarie 2018. La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 şi 31 ianuarie 2018, fondul de premiere fiind [...]
Alte stiri despre: Neamt
Şoc: profesori în concediu medical, cu leafa ciuntită Sindicaliştii ies, mâine, în stradă
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) atrage atenţia că angajaţii din educaţie, aflaţi în concediu medical, inclusiv de creştere a copilului, pierd aproximativ 20 la sută din venit din cauza noii formule de calcul şi cer Guvernului „să intervină de urgenţă̶ [...]
Alte stiri despre: Neamt
Legumicultorii nemțeni se organizează!
*Au pus bazele primei asociații profesionale de profil *Fermierii cu producția, asociația cu preluarea și vânzarea recoltelor *„Tomate în spații protejate”: în program, 47 leguicoultori nemțeni Programul „Tomata”, prin care fermierilor li se dau câte 3.000 de euro pe an, a stârnit [...]
Alte stiri despre: Neamt
Mort de două săptămâni în apartament, a fost găsit de ISU Neamţ
Un bărbat de 50 de ani, din Piatra Neamţ, a fost găsit mort ieri după amiază în propriul apartament, după ce vecinii nu-l mai văzuseră de aproape două săptămâni. Bănuind că s-a întâmplat ceva cu el, au anunţat Ia 112. La faţa locului, pe strada Aleea Tiparului din Dărmăneşti, [...]
Alte stiri despre: Neamt
Familie băgată în spital într-o clipă de neatenţie
Un tânăr de 24 de ani, din Bacău, a provocat un accident rutier, în ziua de 17 februarie, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Şoferul conducea un autoturism spre Roznov, dinspre Tazlău, şi la un moment dat a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde s-a i [...]
Alte stiri despre: Neamt
Spitalul şi-a recuperat nişte bani cheltuiţi pe oblojirea agresorilor şi a victimelor lor
Spitalele din judeţul Neamţ sunt nevoite, prin compartimentele juridice, să-şi recupereze în instanţă cheltuielile suportate pentru îngrijirile medicale acordate bătăuşilor, beţivilor şi victimelor acestora. Spitalul Municipal de Urgenţă Roman s-a constituit parte civilă şi anul tre [...]
Alte stiri despre: Neamt