Imagine virală. Un ambulanțier a cărat în spate o pacientă, pentru a o salva

Un ambulanţier a transportat în spate o jumătate de kilometru o pacientă care suferea de insuficienţă respiratorie şi tensiune arterială crescută, după ce nu a putut ajunge cu maşina la locuinţa ei, aflată într-un cătun din Munţii Apuseni. Imaginea a devenit virală pe internet.


Un echipaj de Ambulanţă a fost solicitat marţi să intervină într-un cătun din Munţii Apuseni, de pe teritoriul comunei Scărişoara, în cazul unei paciente, în vârstă de circa 80 de ani, care suferea de insuficienţă respiratorie şi tensiune arterială crescută, scrie Mediafax.


Ambulanţa nu a putut ajunge până la locuinţa pacientei din cauza drumului inacesibil, astfel că echipajul s-a deplasat pe jos, transportând şi trusele medicale.


Ambulanţierul a transportat în spate pacienta de la locuinţa acesteia până la locul în care drumul era accesibil autovehiculelor, în vreme ce o asistentă i-a dus trusa, monitorul şi tubul de oxigen.


Fotografia cu ambulanţierul şi pacienta în spatele său a devenit virală pe internet, fiind postată de un coleg al său. ”Se numeşte Dumitru Ignat. Este ambulanţier la Serviciul Public de Ambulanţă Alba, Substaţia Câmpeni. Ambulanţa cu care s-a deplasat la caz nu a putut urca la bolnava cu insuficienţă respiratorie şi tensiunea arterială crescută. A transportat bolnava în spate. Asistenta mergea lângă el cu tubul de oxigen. Distribuiţi vă rog. Numele acestui salvator trebuie cunoscut de toţi. Sufletul şi Omenia lui merita respectul nostru”, a scris un coleg al său pe Facebook. Aceştia au ajuns la Spitalul Orăşenesc Câmpeni, unde femeia a primit mai multe îngrijiri medicale.



Post-ul Imagine virală. Un ambulanțier a cărat în spate o pacientă, pentru a o salva apare prima dată în Turnul Sfatului Online.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Sibiu Alte stiri despre: Sibiu
Doi hoți, prinși de polițiști. Au furat produse în valoare de 10.000 de lei
Polițiștii au reținut ieri, 21 februarie, doi sibieni, în vârstă de 17, respectiv 27 de ani, bănuiți că ar fi săvârșit mai multe infracțiuni de furt și furt calificat în perioada aprilie 2017 – februarie 2018, pe raza municipiului Sibiu. Prejudiciul total este de aproximativ 10.00 [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Perioada de valabilitate a paşapoartelor simple electronice va fi extinsă
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, joi, că va fi extinsă perioada de valabilitate a paşapoartelor simple electronice, menţionând că aceasta va fi de 10 ani, faţă de 5 ani cum este în prezent, în cazul persoanelor care au împlinit vârsta de 25 de ani. “Pe ordinea de zi avem şi [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Drumul dintre Tilișca și Rod s-a surpat din nou | Foto Video
Drumul care leagă localitățile Tilișca și Rod, porțiune care face parte din „Drumul Regelui” și care s-a mai surpat de câteva ori în trecut, face din nou probleme. O echipă de muncitori s-a deplasat la fața locului pentru a aduna pământul și piatra din zonă. Muncitorii au fost ne [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Doi băieți de 14 și 15 ani au jefuit o femeie de 84 de ani în chiar locuința ei
Polițiștii sibieni anunță că i-au prins pe cei doi băieți care, în dimineața zilei de miercuri, au jefuit o femeie în vârstă care i-a primit în casă. Cei doi minori, ambii din Sibiu, au intrat în locuința femeii în vârstă de 84 de ani sub pretextul că trebuie să facă niște rep [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Mașinile județului, “limitate“ la consumul de carburanți: cel mult șapte drumuri de București pe an
La inițiativa executivului, consilierii județeni au adoptat o nouă hotărâre care limitează consumul anual de carburanți al mașinilor din flota CJ și a instituțiilor subordonate. Hotărârea adoptată de consilierii județeni prevede faptul că “se stabilește un plafon lunar de consu [...]
Alte stiri despre: Sibiu
O mașină a luat foc într-un garaj de pe strada Porumbescu
Actualizare. Incendiul a fost lichidat. Conform reprezentanților ISU Sibiu, au ars atât autoturismul, în proporție de 90%, cât și acoperișul garajului. Un autoturism a luat foc în timp ce era parcat într-un garaj, pe strada Ciprian Porumbescu.  La fața locului s-a deplasat un echipaj [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Balotină de oaie, vărzar și Zeamă de 3 minute. Sibiul merge la Târgul de Turism al României
Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 va fi tema centrală a participării regiunii Sibiului la Târgul de Turism al României, care va avea loc la Romexpo București în perioada 22 – 25 februarie. Standul Sibiului măsoară 146 de metri pătrați și va fi amenajat pentru demonst [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Un turist a murit în timp ce era la ski, la Arena Platoș
Un turist care se afla la ski la Arena Platoș a murit astăzi, în urma unui stop cardio-respirator.  Echipa de serviciu Salvamont Sibiu a intervenit pentru resuscitarea turistului, iar în sprijinul acestora s-a deplasat și un echipaj al Ambulanței Sibiu. Din păcate însă, pacientul nu a răs [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Turcan: Doamna Dăncilă promite 100% din impozitul pe venit încasat. Vinde iluzii
După ce premierul Viorica Dăncilă le-a promis președinților de consilii județene că va propune alocarea a 100% din impozitul pe venit în bugetele publice locale, președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan, a reacționat susținând că există deja o propunere în acest sens, ignorată de majori [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Foto | Cățel salvat de pompieri, după ce a căzut într-un canal
Un echipaj de pompieri din cadrul Secției Mediaș a intervenit astăzi pentru a salva un cățel care căzuse într-un canal. Apelul a fost dat de un trecător, care a văzut cățelul. Patrupedul căzuse într-un canal de pe strada Unirii din municipiul Mediaș, iar pompierii s-au folosit de mijlo [...]
Alte stiri despre: Sibiu