Hoți depistați în trafic de poliţiştii gorjeni
16 Aprilie 2018 22:01
Trei bărbaţi au ajuns în vizorul organelor de poliţie după ce au fost opriți în trafic de polițiștii gorjeni, la Stoina. În autoturismul condus de un bărbat de 60 de ani erau mai multe sticle și doze cu băuturi alcoolice și pachete de țigări, fără documente de provenienţă, precum şi o ştampilă a unei societăţi comerciale. Prejudiciul creat magazinului alimentar din Licurici a fost recuperat în totalitate, iar pe numele bărbaţilor a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat.
Tinerii erau pe cale să scape basma curată, asta dacă poliţiştii gorjeni nu i-ar fi oprit în trafic, în urma unei acţiuni de verificare. Aceştia au dat dintr-un colţ în altul atunci când poliţiştii au cerut să verifice autoturismul. În spatele maşinii în care se aflau erau depozitate mai multe produse. În urma audierilor, s-a constatat faptul că grămezile de pachete de ţigări şi zecile de sticle şi doze de bere erau sustrase dintr-un magazin din Licurici. Ştampila pe care hoţii au furat-o a fost cea care i-a dus pe oamenii legii direct la societatea păgubită. Tinerii din judeţul Vâlcea s-au ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat.
,,Polițiști din cadrul Secției 8 Politie Rurală Stoina au oprit pentru control în trafic, un autoturism condus de un bărbat de 60 de ani, din comuna Sineşti, județul Vîlcea, având pasageri doi tineri de 22 și 26 de ani, din aceeași localitate. Cu ocazia verificărilor, în autoturism au fost depistate mai multe sticle și doze cu băuturi alcoolice și pachete de țigări, fără documente de provenienţă, precum şi o ştampilă a unei societăţi comerciale. În urma continuării cercetărilor s-a stabilit faptul că cei trei bărbați au pătruns prin efracţie într-un magazin alimentar din comuna Licurici şi au sustras bunurile identificate în autoturism. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a autorilor. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.
Post-ul Hoți depistați în trafic de poliţiştii gorjeni apare prima dată în Impact In Gorj.
Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Curs Valutar BNR
Meteo 19-04-2018
Bucuresti | ![]() | 22.3°C |
Constanta | ![]() | 18.3°C |
Timisoara | ![]() | 19.3°C |
Cluj Napoca | ![]() | 16.3°C |
Galati | ![]() | 18.0°C |
Brasov | ![]() | 18.9°C |
Craiova | ![]() | 18.0°C |
Ploiesti | ![]() | 25.5°C |
Braila | ![]() | 19.0°C |
Oradea | ![]() | 22.5°C |
Arad | ![]() | 20.5°C |
Pitesti | ![]() | 22.2°C |
Baia Mare | ![]() | 15.0°C |
Buzau | ![]() | 25.4°C |
Satu Mare | ![]() | 22.0°C |
Botosani | ![]() | 19.7°C |
Piatra Neamt | ![]() | 20.0°C |
Ramnicu Valcea | ![]() | 22.0°C |
Drobeta Turnu Severin | ![]() | 19.0°C |
Suceava | ![]() | 17.0°C |
Calendarul Zilei
1854 - S-a nascut inginerul Anghel Saligny, membru si presedinte al Academiei Romane (m.1925).
1967 - A murit Konrad Adenauer, primul cancelar al Republicii Federale Germane (1949-1963), cel care a participat la reconstructia acesteia dupa Al Doilea Razboi Mondial (n.05.01.1876).
1956 - A murit criticul literar Ernst Robert Curtius (n.14.04.1886).