Grenadă pe câmp, la Bârgăuani

 În după-amiaza de 16 mai, un bărbat în vârstă de 36 de ani a descoperit o grenadă, în timp ce efectua lucrări agricole de sezon, pe proprietatea sa din satul Dârloaia, comuna Bârgăuani. Panicat, omul a sunat imediat la 112. “La locul intervenției s-a deplasat echipa pirotehnică, formată dintr-un ofițer și un subofițer, cu o autospecială pentru intervenții pirotehnice, care au ridicat o grenadă de mână defensivă provenită din Al Doilea Război Mondial, în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii. Echipa pirotehnică a verificat zona cu detectorul de metale pe o suprafaţă de 500 metri pătrați şi nu a mai descoperit alte elemente de muniţie”, a precizat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Petrodava” Neamț. În vederea prevenirii accidentelor în cazul descoperirii muniţiilor neexplodate, ISU Neamț reaminteşte cetăţenilor să anunţe de urgenţă prin SNUAU 112 despre descoperirea de muniţii neexplodate; să nu mişte de pe loc muniţiile descoperite; să nu dezmembreze sau să predea muniţii neexplodate la operatorii economici care au ca obiect de activitate colectarea deşeurilor metalice și să nu folosească muniţiile descoperite pentru improvizarea diferitelor dispozitive.


Geanina NICORESCU



Mai multe
Categorie: Stiri locale din Neamt Alte stiri despre: Neamt
A evitat un câine dar și-a făcut mașina praf
23 Mai 2018 19:55
O șeferiță din Piatra Neamț, în vârstă de 37 de ani, a scăpat, ca prin minune, cu leziuni ușoare, după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp, în fața unui magazin din Turturești-Girov. Accidentul a avut loc ieri dimineață, în jurul orei 10. Martorii au sunat imediat la 112, iar în sc [...]
Alte stiri despre: Neamt
Un bărbat a luat foc în timp ce incendia apartamentul pierdut la partaj
23 Mai 2018 17:57
Un bodeștean a confirmat zicala “cine sapă groapa altuia o să cadă sigur în ea”. În seara de 22 mai a vrut să-I facă rău fostei soții, incendiind apartamentul din Bodești pe care l-a pierdut la partaj, în favoarea acesteia. Fiind sub influența băuturilor alcoolice, nu a fost foarte [...]
Alte stiri despre: Neamt
Guvernul PSD să facă urgent proiecte serioase ca să primească fonduri europene pentru a demara construcția Autostrăzii Unirii
23 Mai 2018 17:08
Sute de cetățeni din zona Moldovei au folosit propriile resurse pentru a veni în weekend la București ca să le arate celor de la guvernare că au nevoie de Autostrada Moldovei. Cu deminitate au arătat că nu mai pot tolera faptul că, după mai bine de un deceniu de când acest proiect treneaz [...]
Alte stiri despre: Neamt
O femeie beată a pus în alertă două echipaje de pompieri
23 Mai 2018 17:04
Pompierii au fost nevoiți să intervină, în seara de 22 mai, la ora 20, pentru scoaterea unei persoane dintr-un canal de scurgere a apelor pluviale din localitatea Pângărați, care nu era nici foarte adânc și nici plin cu apă. Misiunea de salvare a fost inițiată în urma unui apel la 112 e [...]
Alte stiri despre: Neamt
Prelevare de organe la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț
23 Mai 2018 00:41
Ieri dimineață, o echipă complexă de medici a realizat prima prelevare de organe din acest an, la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Donatorul este un pacient în vârstă de 39 de ani, din Rediu, care a intrat în moarte cerebral în urma unui traumatism cranian provocat prin căder [...]
Alte stiri despre: Neamt
Încă un ghișeu la Pașapoarte pentru programările online
22 Mai 2018 23:16
Cât de curând, persoanele care se programează online și se prezintă la Pașapoarte pentru obținerea unui nou document de călătorie, vor beneficia de încă un ghișeu. Astfel, în total, la orele de vârf, în instituție vor funcționa 4 ghișee, din care două pentru cetățenii care prime [...]
Alte stiri despre: Neamt
Bucătărie de vară în flăcări, casă în pericol
22 Mai 2018 22:56
Prin intervenția promptă a pompierilor, la un incendiu izbucnit la o bucărătie de vară, flăcările nu s-au propagat la locuința aflată în apropierea anexei. Intervenția a avut loc în dimineața de 21 mai, după ce Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost a [...]
Alte stiri despre: Neamt
Patru elevi nemțeni calificați la Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori
22 Mai 2018 22:53
Trei elevi ai Colegiului Național “Petru Rareș“ din Piatra Neamț și unul de la Colegiul Național “Roman Vodă“ din Roman vor reprezenta școala nemțeană la Olimpiada de Științe pentru Juniori, etapa naţională. Astfel, lotul judeţului Neamţ este format din rareșiștii Ioana Alex [...]
Alte stiri despre: Neamt
Programări tocmai prin august la Oftalmologia din policlinică!
22 Mai 2018 22:47
După decesul singurului medic oftalmolog angajat la cabinet, consultațiile sunt asigurate câteva ore pe săptămână, de doctorii din spital Medicul Anca Dulfu era singurul specialist care asigura activitatea la cabinetul de Oftalmologie din policlinica Spitalului Județean de Urgență Piatra [...]
Alte stiri despre: Neamt
Ofertă “explozivă” de joburi în Austria: 300 de posturi!
22 Mai 2018 22:19
Este pentru prima oară când angajatorii austrieci dispun de o ofertă mai mult decât generoasă de locuri de muncă pentru lucrătorii români, respectiv 300, câte 100 în meseria de bucătar, chelner și cameristă. Joburile sunt oferite de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă [...]
Alte stiri despre: Neamt