FOTO-VIDEO Pompierul anului în Sibiu: A intrat la zece metri adâncime într-o fântână pentru a salva o femeie

Inspectoratul Pentru Situații de Urgență Sibiu a sărbătorit astăzi Ziua Pompierului, ocazie cu care a decernat, printre altele, și titlul de Pompierul Anului 2017 în Sibiu.


Pompierul anului în Sibiu este plt. adj. Ionuț Diaconu. El are 31 de ani, lucrează la ISU Sibiu din 2006 și în primăvară s-a remarcat după ce a intrat într-o fântână pentru a salva viața unei femei.


”Totul s-a întâmplat foarte repede, a fost exact până la ieșirea din tură și toată intervenția s-a terminat cu succes nu datorită mie, ci echipajului alături de care am fost. Ne-am mobilizat foarte repede imediat ce am ajuns la fața locului și am intrat în fântână la aproximativ zece metri adâncime. Am găsit femeia inconștientă. Am legat-o bine de mine, m-am asigurat și am fost tras sus de colegi. Mai departe s-au ocupat colegii de la SMURD de ea, a fost transportată la spital și și-a revenit complet”, a povestit Ionuț Diaconu.


Ionut Diaconu pompierul anului (1)


Cât privește munca de pompier, Ionuț Diaconu a declarat pentru Turnul Sfatului că devine tot mai antrenantă și mai complexă, de la un an la altul.


”Munca de pompier presupune unele riscuri, dar are și satisfacții, după terminarea oricărei misiuni cu bine. Numărul intervențiilor a crescut de la an la an. Acum, meseria de pompier nu mai implică numai stingerea incendiilor, ci salvări de la înălțime, misiuni în fântână, descarcerare… Majoritatea intervențiilor mele se referă la salvări de persoane și intervenții la incendii”, a mai spus pompierul anului.



Citește și:


O femeie de 70 de ani a căzut într-o fântână adâncă de 10 m. Bătrâna ar fi vrut să se sinucidă



 


Post-ul FOTO-VIDEO Pompierul anului în Sibiu: A intrat la zece metri adâncime într-o fântână pentru a salva o femeie apare prima dată în Turnul Sfatului Online.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Sibiu Alte stiri despre: Sibiu
Șefii structurilor de combatere a criminalității organizate din Europa de Sud-Est s-au reunit la Sibiu
Șefii structurilor de combatere a criminalității organizate din Europa de Sud- Est s-au reunit, în perioada 19 – 22 septembrie, la Sibiu, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratul General al Poliției Române transmis sâmbătă, citat de Agerpres. Reuniunea anuală, aflată [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Sudent ”căminist” în Sibiu: 130 de lei pe lună în cămin, 200 de euro pe lună, în garsonieră
2000 de studenți ai Universității ”Lucian Blaga” vor avea spațiu de cazare în cele opt cămine pe care le administrează instituția de învățământ. La fel ca în ultimii ani, cele mai apreciate sunt locurile din căminele aflate în zona centrală, căminele 1,2 şi 3. Căminele 1 şi [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Informare ANM: ploi, lapoviță și ninsoare
Meteorologii au emis, sâmbătă, o nouă informare de vreme rea, cu ploi şi intensificări ale vântului în mare parte a ţării, până la ora 23.00. La munte, se vor înregistra lapoviţă şi ninsoare. Informarea meteorologică emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) este v [...]
Alte stiri despre: Sibiu
FC Hermannstadt, lider autoritar în Liga 2
FC Hermannstadt ocupă primul loc în clasamentul Ligii 2 de fotbal, la cinci puncte față de ocupanta locului secund, Dunărea Călărași, în urma rezultatelor etapei a IX-a. Sibienii au învins astăzi, pe Stadionul Municipal, cu scorul de 2-0 pe Foresta Suceava, goluri marcate de Dâlbea în m [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Cursuri de specializare pentru preoți
Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu și Federația Filantropia București au organizat în perioada 18-22 septembrie un curs acreditat de formare profesională continuă, în specializarea „Manager de Responsabilitate Socială”, la Sibiu, anunță ziarul Lumina. Cursul s-a desfășurat la sed [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Titi Aur închide Transfăgărășanul. Se filmează
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că luni va fi închis Transfăgărășanul între Bâlea Lac și Bâlea Cascadă pentru a se putea filma o reclamă. Șoseaua va fi închisă la interval de 30 de minute,  între orele 08.00-19.30, anunță CNAIR. ” [...]
Alte stiri despre: Sibiu
A furat o mașină și a intrat cu ea într-un stâlp
Un copil de 13 ani din Avrig a furat mașina unchiului său, a circulat pe câteva străzi din oraș, iar în final a intrat cu ea într-un stâlp. Accidentul s-a petrecut azi noapte în jurul orei 12, iar în automobil se mai aflau alți trei minori de 13, 14 și 15 ani, cu toții din Avrig. Cei pa [...]
Alte stiri despre: Sibiu
FC Hermannstadt conduce Foresta Suceava. Gol în minutul 6
Ocupanta primului loc din Liga 2, FC Hermannstadt, conduce din minutul 6 pe Foresta Suceava în meciul pe care îl desfășoară acum pe Stadionul Municipal din Sibiu. A marcat Dâlbea. Partida e urmărită de aproape 5.000 de spectatori. În clasament, FC Hermannstadt se află pe primul loc, cu 24 [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Ghiță Ciobanul a depus plângere la DNA: Banii europeni ajung la unii dintre fermieri
Gheorghe Dănuleţiu, cunoscut drept “ciobanul Ghiţă”, a venit, vineri, la DNA, pentru a depune o plângere care vizează atribuirea, spune el, ilegală a unor fonduri europene ce ar fi fost destinate producţiei de carne. Gheorghe Dănuleţiu a venit vineri, împreună cu alţi doi fe [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Dat în urmărire internațională prin Europol, Bivolaru are domiciliul în Cisnădioara
Gregorian Bivolaru este căutat internaţional pe teritoriul Europei, pe site-ul Europol fiind postată imaginea cu liderul MISA, el fiind suspectat de nouă infracţiuni, între care trafic de fiinţe umane şi abuz sexual, comise în Franţa şi Finlanda, începând cu 2006. Gregorian Bivolaru se [...]
Alte stiri despre: Sibiu