FOTO Lacătul pe groapa de la Măldărești. Sub conducerea pesedistului Rădulescu, județul se îngroapă în gunoi!

Până la jumătatea lunii (16 iulie 2017), conform document semnat în 2007, România trebuie să închidă 68 de gropi neconforme, iar printre ele se numără și groapa de la Măldărești. Așa se face că astăzi s-a pus lacătul și nimeni nu mai intră să descarce acolo gunoiul plimbat sute de kilometri. Groapa de gunoi va rămâne în istoria locuitorilor din zonă ca cel mai urât lucru care li s-a întâmplat vreodată.



Județul sub conducerea pesedistului Costi Rădulescu, cel mai slab președinte de până acum, cu cele mai idioate idei și cele mai penibile declarații, este de astăzi sub asediul gunoiului. Oare știe acest președinte că de astăzi tot gunoiul colectat de la UAT-uri de către operatorii de salubritate, nu mai are unde să fie depozitat?  Astăzi de exemplu, unde a fost depozitat gunoiul colectat? Fiind luni, clar operatorii au ridicat gunoiul. Știm din surse sigure că se fac demersuri pentru prelungirea autorizației de funcționare a depozitului de deșeuri de la Măldărești. Pe această cale, îi transmitem ilustrului președinte că Directiva UE nu va fi niciodată egală cu Hotărârile de CJ. Mai mult, nimeni, dar nimeni nu va mai putea autoriza nici măcar temporar această groapă. Există niște reguli, există principii, există coloană vertebrală și se pot face zeci și sute de presiuni, Agenția pentru Protecția Mediului Vâlcea, condusă de Alin Voicescu NU va mai autoriza groapa lui Nicolaescu. Și Voicescu se va supune directivelor UE, stimabile președinte!


După o jumătate de secol ”guvernul” Nicolaescu a căzut. Nici autoritățile locale, nici județene și nici alte autorități nu vor putea să mai autorizeze groapa de gunoi administrată de magnatul gunoaielor. Din perioada comunistă, mai exact din anii ’60, acesta a condus groapa de gunoi care nu avea decât 6.000 de metri pătrați, astăzi ajungând la aproximativ sau peste 30.000 metri pătrați deoarce după Revoluție magnatul a ajuns patronul acestui loc infect. Toate autoritățile au știut de dezastrul care s-a creat în timp la groapă, dar au pasat problema de la o autoritate la alta. Toată lumea s-a trezit când a venit Romprest în Râmnicu Vâlcea, care cu voia autorităților a câștigat o licitație fără să aibă exact obiectul principal, stația de sortare. Nu mai intrăm în amănunte, subiectul fiind foarte dezbătut de publicația noastră, dar mai puteți reciti articolele clientului nostru la adresele – http://www.timpuldevalcea.net/?s=romprest&paged=2


http://www.timpuldevalcea.net/?s=romprest&paged=3


http://www.timpuldevalcea.net/?s=romprest&paged=4


și link-urile pot continua….


Așa se face că de astăzi porțile gropii Măldărești s-au închis pentru toate camioanele care zilnic încărcate cu gunoi ajungeau din multe colțuri ale țării la groapa neconformă. Începând de astăzi se pune capăt coșmarului trăit de locuitorii zonei Măldărești-Horezu, cu toate că toată zona rămâne cu o moștenire grea și o să fie foarte greu și costisitor să scape de acest munte de deșeuri și de mirosul pe care îl vor mai simți ani la rând de aici în colo. Dacă locuitorii din zonă se bucură că s-a pus lacătul pe porțile ce deschise duceau la groapă, nu putem spune același lucru și despre autoritățile județene care de astăzi se află într-o mare problemă și anume, depozitarea gunoiului colectat din județ.



În zona Măldărești autoritățile au interzis folosirea apei din fântâni deoarece din groapa de gunoi s-a scurs și se va mai scurge ani buni levigatul, o substanță ce rezultă din fermentația gunoaielor și care este o zeamă otrăvitoare.



Pentru că nu au respectat și au ignorat directivele impuse de Uniunea Europeană, astăzi România are de suferit sufocându-se de gropile de gunoi încă existente care sunt adevărate bombe ecologice . Suntem pe ultimul loc în Europa la capitolul reciclare, suntem în procedură de infrigement și vom plăti amenzi uriașe din cauza birocrației, a disputelor politice sau a propriilor interese. Grav este faptul că România este în infrigement, trimisă în judecată de Comisia Europeană, pentru că nu și-a închis gropile de gunoi. Am tot fost păsuiți, dar politicenii noștri nu au făcut nimic și vom ajunge să plătim foarte curând sancțiuni de milioane de euro și amenzi care pot ajunge la 130.000 de euro pe zi.


Revoltător este și faptul că Vâlcea are un depozit ecologic, dar a fost nefolosit până acum. Acest depozit s-a realizat pe fonduri europene, a costat aproape 11 milioane de euro și a fost finalizat în 2010. Groapa de la Fețeni este construită la câțiva kilometri de Râmnicu Vâlcea și pentru că nu a fost folosită a început să se deterioreze. Un adevarat lac s-a format în mijlocul ei de la ploi. Aici ajungea doar gunoiul strâns de mașinile care mătură străzile orașului. E dovada incompetenței și lipsei de viziune la capitolul deșeuri.


 


 


 


 


 



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Valcea Alte stiri despre: Valcea
Costi Rădulescu tace, Romprest îl face!
Operatorul de salubritate al municipiului a luat la mișto autoritățile locale prezentându-le două utilaje mobile pentru demo ca fiind Stația de Sortare/Tratare deșeuri municipale în amestec. Aceștia susțin că investiția privată va completa Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor ( [...]
Alte stiri despre: Valcea
Unități Administrativ Teritoriale afectate de fauna sălbatică
Prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, la solicitarea mai multor autorităţi locale, convoacă miercuri, 19 iulie 2017, ora 9:30, o întâlnire de lucru, în sala nr.2 a sediului Instituției Prefectului – Județul Vâlcea, cu factorii responsabili, în vederea identificării unor soluţii [...]
Alte stiri despre: Valcea
Începe Campionatului European de Cadeți la Box
Astăzi are loc ceremonia de deschidere a Campionatului European de box pentru cadeți, competiție găzduită de Râmnicu Vâlcea în perioada 18-25 iulie. Tot astăzi cu începere de la ora 16.30 are loc o conferință de presă la Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea, la care participă p [...]
Alte stiri despre: Valcea
Mircia Gutău felicitat de Guvernatorul statului Georgia şi de primarul din Columbus – Statele Unite ale Americii
Marţi, 18 iulie, primarul Mircia Gutău a primit vizita unei delegaţii militare americane condusă de col. John T. Gentry Jr., comandant al Brigăzii ”648 Maneuver Enhancement”, care l-a felicitat pentru sprijinul acordat de municipalitate efectivelor armate ale SUA cu ocazia exerciţiului Sab [...]
Alte stiri despre: Valcea
Afacerea gunoiului plimbat cale de sute de kilometri a ajuns să pută şi la UE
Senatul României cere o anchetă, plecând de la faptul că România are cel mai prost sistem de gestiune a deşeurilor menajere dintre toate ţările membre ale Uniunii Europene. Asta deşi în ţara nostră s-au investit 2 miliarde de euro pentru ca problema să fie rezolvată. Jumătate din guno [...]
Alte stiri despre: Valcea
VIDEO Gheorghe Dumbravă i-a criticat dur pe Rădulescu și Buican
Edilul de la Stoenești, Gheorghe Dumbravă, atunci când are ceva de spus, spune! Să te ferească Sfântul să îl superi că nu ține cont, iar ce l-a nemulțumit în trecut o spune fără nici cea mai mică reținere acolo unde se asigură că toată lumea aude. Așa se face că de ziua comunei [...]
Alte stiri despre: Valcea
STRATEGIE CU FINAL ANTICIPAT – ȚEAPĂ ÎN STIL VÂLCEAN
Un comunicat de presă, deloc inteligent, din partea Consiliului Județean Vâlcea ne arată că se continuă aberațiile în ceea ce se întamplă la nivel de județ sub conducerea unora sau altora. De această dată o ședință pe turism care a avut loc în stațiunea Călimănești-Căciulata c [...]
Alte stiri despre: Valcea
VIDEO Romprest trebuie să scadă tarifele majorate ilegal
În cadrul unei conferințe de presă edilul Râmnicului susține că a făcut demersuri chiar de a doua zi, de la eliminarea taxei de depozitare a deșeurilor la groapa de gunoi, către operatorul de salubritate al orașului pentru a veni cu un raport în ceea ce privește scăderea tarifelor pentr [...]
Alte stiri despre: Valcea
NEPI își reconfirmă excelența portofoliului prin obținerea celor mai ridicate grade de certificare în sustenabilitate
Proiectele de retail și de birouri ale liderului pieței locale de investiții imobiliare au obținut calificativele Excellent și Very Good conform metodei de evaluare BREEAM Anul acesta NEPI, liderul investițiilor și dezvoltărilor imobiliare de retail din România și cel mai dinamic investit [...]
Alte stiri despre: Valcea
VIDEO Se anulează taxa de depozitare a deșeurilor și apare transportul către stațiile TMB
După ce Guvernul Dragnea-Tudose a aruncat “la groapa cu gunoi” taxa de depozitare a deșeurilor, apare noul plan național de gestionare a deșeurilor obligatoriu la stațiile de tratare mecanico-biologică. Mai jos, publicăm pentru cititorii nostri o parte din articolele apărute pe mai multe [...]
Alte stiri despre: Valcea