Foto: Află ce îi propune Caragea primarului Romanescu! Este pentru binele târgujienilor

Viorel Caragea va dona un brad înalt de aproximativ 30 m municipalității! Caragea a trimis deja o solicitare către Primăria Târgu-Jiu în care a anunțat că va dona un brad pentru sărbători. Contravaloarea bradului a fost achitată de Viorel Caragea și alți cetățeni! „Domnule primar, solicit să fiu pus în legătură cu o persoană desemnată de dvs care să preia un brad de sărbători ca și donație din partea mea și a altor cetățeni! Solicit să fie montat și decorat de unitățile subordonate Primăriei”, i-a scris Viorel Caragea edilului Marcel Romanescu.


Ce răspuns va primi Viorel Caragea vom afla în perioada imediat următoare. Foarte mulți târgujieni au apreciat postarea de pe rețeaua de socializare a fostului candidat la Primăria Târgu-Jiu și l-au felicitat pentru idee și inițiativă.





„Anunț pentru toți târgujienii:

Ținând cont că până la această dată primăria nu a luat o decizie privind BRADUL din centrul orașului, mă ofer ca în cadrul legal și în ajutorul cetățenilor să achiziționez un brad cu înălțimea de 25-30 m.

Prețul unui astfel de brad este aproximativ 2500 lei. Voi suporta 1500 lei din valoare și rog alți cetățeni care doresc pentru orașul nostru și copiii lor să ajute cu diferența de 1000 lei.  Solicit primăriei să se ocupe de recepție, montaj și decorare pentru sărbători. Vă rog să distribuim pentru ca acest lucru să devină posibil. Atașat găsiți o poza cu bradul din Sibiu. Așa trebuie să arate și la Tg Jiu”, a scris pe rețeaua de socializare Viorel Salvador Caragea!








Fotografia postată de Viorel Salvador Caragea.

Fotografia postată de Viorel Salvador Caragea.








Post-ul Foto: Află ce îi propune Caragea primarului Romanescu! Este pentru binele târgujienilor apare prima dată în Impact In Gorj.





Mai multe
Sursa www.igj.ro
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Gorj Alte stiri despre: Gorj
Dosar finalizat pentru includerea operelor lui Brâncuși în UNESCO! Strada care unește capodoperele, punctul sensibil al proiectului
Dosarul privind candidatura Ansamblului monumental „Calea Eroilor“ la patrimoniul UNESCO a fost finalizat și prezentat, aseară, târgujienilor și autorităților în cadrul unei întâlniri care s-a desfășurat în amfiteatrul Facultății de Științe Medicale și Comportamentale din cadrul [...]
Alte stiri despre: Gorj
Vlad Țîr, micul geniu din Târgu Jiu! A participat la trei etape naționale ale olimpiadelor
Vlad Țîr este considerat un mic geniu. Elevul în vârstă de 16 ani, de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, a reușit să se califice la trei etape naționale ale olimpiadelor școlare, de unde s-a întors și cu trei medalii, o performanță remarcabilă și rară. Liceanul este acum [...]
Alte stiri despre: Gorj
Politicienii își arată „mușchii” în stradă! PSD critică mitingul PNL, dar pregătește propria manifestare
Protestul organizat de liberalii gorjeni fără autorizație nu a scăpat de criticile social-democraților. În opinia membrilor PSD, mitingul a fost unul cât se poate de anemic, pentru că nu a reușit să îi mobilizeze nici măcar toți membrii PNL de la Gorj. În replică, social-democrații p [...]
Alte stiri despre: Gorj
Gorjul, județ de șoferi! Șeful de la Permise, examinator la proba de traseu
Numărul gorjenilor care vor să devină șoferi crește de la o zi la alta, iar lucrătorii de la Permise și Înmatriculări nu mai fac față. Pentru a examina cât mai mulți candidați zilnic, șeful Ștefan Țacu este dispus să renunțe la munca de birou și să treacă în dreapta celor care [...]
Alte stiri despre: Gorj
„Doroftei de Târgu-Jiu” s-a mutat în Belgia și a renunțat la box! Vezi de ce i se spune „mafiotul Toto Riina”
Tânărul Sergiu Isar a practicat boxul câțiva ani, fiind asemănat de antrenorul său cu Doroftei, dar, după ce a împlinit 18 ani, a decis că este timpul de o altă schimbare în viața sa. La scurt timp după ce a devenit major, Sergiu Isar a plecat să muncească în străinătate, acum fiin [...]
Alte stiri despre: Gorj
O nouă premieră la Teatru Dramatic „Elvira Godeanu“
O nouă premieră va avea loc sâmbătă, 25 noiembrie, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu. „Comedia din comedie“ (cântec, joc și voie bună) în regia lui Mihai Gruia Sandu va fi prezentată publicului târgujian. Piesa este deosebit de spectaculoasă, având parte de toate ingredientele u [...]
Alte stiri despre: Gorj
Judecătoria Târgu Jiu a validat mandatul primarului ales din Telești
Judecătoria Târgu-Jiu a validat mandatul primarului ales al comunei Telești, Ion Mischie. Potrivit Corinei Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, după validarea mandatului va fi convocat Consiliul Local într-o şedinţă extraordinară, iar noul primar va depune jurământul şi î [...]
Alte stiri despre: Gorj
FOTO Cum arată sala de sport de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu“
Sala de Sport de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” este aproape finalizată. „Mai avem de făcut mici completări la mobilierul pentru activitățile sportive ce se vor desfășura aici. Urmează probele la instalația de încălzire după finalizarea lucrărilor la branșament. Sala [...]
Alte stiri despre: Gorj
Ce trebuie să facă toţi patronii într-un termen de o lună
Toţi patronii trebuie să înceapă negocieri cu angajatorii pentru a pune în aplicare prevederile aduse Codului fiscal de la 1 ianuarie 2018. „În perioada 20 noiembrie 2017 – 20 decembrie 2017, angajatorii au obligaţia de a iniţia negocieri colective pentru punerea în aplicare a modifică [...]
Alte stiri despre: Gorj
Este oficial: Avem o nouă Sărbătoare Naţională, pe 18 decembrie!
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege care prevede declararea şi ridicarea zilei de 18 decembrie la nivel de sărbătoare naţională, ca Ziua Minorităţilor Naţionale din România. Proiectul privind declararea şi ridicarea la nivel de sărbătoare naţională a zilei de 18 de [...]
Alte stiri despre: Gorj