Festivalul Național de Teatru ”Din Culise”, la Reghin

Casa de Cultură a Tineretului ”George  Enescu” din Reghin,  cu susținerea Primăriei și a Consiliului Local Reghin,  organizează în acest sfârșit de săptămână (13-15 octombrie) cea de-a III-a ediție a Festivalului Național de Teatru ”Din Culise”. La ediția din acest an vor participa trupe de teatru amator din Lugoj, Roman, Medgidia, Brașov, Sighet, Mediaș și Reghin, intrarea la toate spectacolele fiind  liberă. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc vineri, 13 octombrie, ora 18:00, urmată de spectacolulul Teatrului Popular Mediaș „Dintruna-ntralta”, scheciuri umoristice de Mihai Maximilian, regia Marinela Bârză. Tot în prima seară, ora 19:00, va urca pe scenă Trupa de teatru „Din Culise” a Casei de Cultură a Tineretului „George Enescu” din Reghin cu premiera spectacolului „Acul cumetrei Gurton”,  de William Stevenson, în regia lui Mihai Crăciun.



Ziua de sâmbătă va fi deschisă la ora 11:00 de Teatrul „Traian Grozăvescu” din Lugoj, cu spectacolul „Pinocchio” de Carlo Collodi, în regia lui Dan Mirea, iar de la ora 17:00, va urca pe scenă trupa de teatru a Centrului Cultural Sighetu Marmației cu spectacolul „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, în regia lui Ioan Dorel Todea. Seara se va încheia cu Trupa de teatru „Tethis” a Casei de Cultură „I. N. Roman” din Megidia, cu spectacolul „Proștii sub clar de lună”, de Teodor Mazilu, în regia lui Dan Crișu. Duminică, 15 octombrie, începând cu ora 17:00 va avea loc reprezentația spectacolului „D-ale carnavalului”, de I. L. Caragiale, în regia lui Radu Vătavu, pus în scenă de Teatrul „Dan Alexandrescu” din Târgoviște. Ultima piesă din festival va fi jucată de Trupa de teatru „Redoute” a Centrului Cultural „Reduta” din Brașov, cu reprezentația spectacolului „Pescărușul”, de A. P. Cehov, în regia lui Vitalie Bichir.


”Este o activitate culturală importantă pentru comunitatea reghineană, care va reuni trupe de teatru amatori din întreaga țară, din Lugoj, Roman, Medgidia, Brașov, Sighet,  Mediaș și  Reghin. Este un eveniment important pentru Reghin care devine pentru trei zile capitala teatrului  național de amatori, fapt pentru care îi aștept pe reghinenii iubitori de teatru să fie alături de noi , altfel vor rata momente speciale, momente deosebite asuse de trupele de teatru amator din țară. Printre aceste momente speciale se numără și o premieră a Trupei de teatru „Din Culise” a Casei de Cultură a Tineretului „George Enescu, piesa „Acul cumetrei Gurton”,  de William Stevenson, în regia lui Mihai Crăciun, actor al Teatrului Național din Târgu-Mureș. Este un proiect mai vechi de-al nostru, care este readus în atenția publicului datorită faptului că a avut priză la public. De fiecare dată, la patru ani se schimbă generațiile , suntem ca o pepinieră care, la maturitate, cei tineri merg mai departe pe drumul vieții, și atunci revenim cu alte forțe proaspete, cu alți tineri, cu alte talente și cu alte caractere”, ne-a declarat Marcel Naste, directorul Casei de Cultură a Tineretului „George Enescu” din Reghin .


Post-ul Festivalul Național de Teatru ”Din Culise”, la Reghin apare prima dată în Zi-de-zi.ro, Stiri din Mures, Stiri Targu mures - Liderul presei muresene.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Mures Alte stiri despre: Mures
Eroi şi morminte
Bătălia de la Stalingrad (1942-1943) este considerată cea mai sângeroasă şi mai mare din istoria omenirii. Încleştarea a fost marcată de o brutalitate fără seamăn şi de lipsă de grijă pentru populaţia civilă. Acolo, armata română a suferit o severă înfrângere: 158.854 de morţi [...]
Alte stiri despre: Maramures
Juniorii ASA nu dezarmează
În prima etapă din cadrul grupelor Elite 17 la fotbal juniori, echipa ASA U17 Târgu-Mureș a remizat „în deplasare”, 2-2 cu Centrul de Excelență Tricolor 11 care își desfășoară activitatea la Târgu-Mureș. Partida disputată pe unul din terenurile de la Complexul de Agrement și Spor [...]
Alte stiri despre: Mures
Un nou eșec al handbalistelor SC Mureșul
În etapa a V-a a Diviziei A la handbal feminin, Sport Club Mureșul Târgu-Mureș a suferit a patra înfrângere din această ediție, 28-35 pe teren propriu cu CS Universitatea Reșița. După victoria din prima etapă în fața junioarelor de la CS Olimpic Târgu-Mureș, formația SC Mureșul a [...]
Alte stiri despre: Mures
Maramureşul la Festivalul Internaţional de Carte Transilvania
• Eveniment: Dimineaţa arabă în Templul Ardealului susţinut de Editura Proema şi ANCI • • Adonis, Marele Premiu al Tîrgului de Carte • Cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Carte Transilvania a avut loc în perioada 3 – 8 octombrie în Piaţa Unirii din Cluj ̵ [...]
Alte stiri despre: Maramures
Fără emoții pentru fruntașele Ligii IV
Etapa a VIII-a a seriei Mureș din Liga IV de fotbal nu a adus schimbări importante în configurația clasamentului. Pe podium a avut loc totuși o „rocadă”, Mureșul Luduș reușind să profite de remiza dintre ocupantele locurilor 2-3, Medve To Mob Art Sovata și Gaz Metan Târgu-Mureș, car [...]
Alte stiri despre: Mures
Memorial Sighet • Centenarul Revoluţiei din Octombrie
Între 12-15 octombrie, Fundaţia Academia Civică (FAC), Memorialul Sighet şi Universitatea ”Babeş Bolyai” au organizat la Cluj şi Sighetu Marmaţiei conferinţa internaţională “Centenarul Revoluţiei din Octombrie. 100 de ani de represiune”, în parteneriat cu Fundaţia Hanns Seidel [...]
Alte stiri despre: Maramures
Șase din șapte titluri pentru popicarii juniori
Finalele Campionatului Național de popice rezervate juniorilor disputate de vineri până duminică pe arena Electromureș din Târgu-Mureș a fost dominată autoritar de sportivii mureșeni. În primele două zile aceștia au cucerit titlurile naționale la individual clasic, atât la fete, cât [...]
Alte stiri despre: Mures
Seria de proiecții KineDok 2017 se încheie cu stil
Programul KineDok își încheie seria de proiecții pe acest an din Târgu-Mureș cu documentarul „Unchiul Tony, Trei proști și Serviciul secret” care va fi prezentat marți, 17 octombrie, de la ora 20.00 la J’ai Bistrot, potrivit site-ului www.kinedok.net. În anii ’60 și ’70, Bul [...]
Alte stiri despre: Mures
Festivalul-concurs cu premii „originale” în păsări şi animale de ogradă
• Marele premiu al întrecerii muzicale: un măgăruş! • În satul Cicîrlău se petrece de un sfert de veac Festivalul concurs de muzică populară vocală şi instrumentală „Alină-te, dor, alină”, cu premii în animale şi păsări, de la fazani, curci, cocoşi, găini, curcani, raţe, [...]
Alte stiri despre: Maramures
Curierul ucrainean nr. 341-344
Revista Uniunii Ucrainenilor din România pe lunile august şi septembrie 2017 cuprinde mesajul de început de an şcolar al deputatului Nicolae Miroslav Petreţchi, preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România, pe coperta I apărînd fotografia Liceului pedagogic ucrainea Taras Sevcenko din Sigh [...]
Alte stiri despre: Maramures