Festivalul Luminii 2018 – Redescoperim frumusețea lucrurilor mărunte în Cetatea Medievală din Târgu-Mureș

Festivalul Luminii este un eveniment organizat de Cercetașii României, aflat la a VIII-a ediție în Târgu-Mureș. Acest festival oferă un spațiu de manifestare artistică pentru tinerele talente locale, într-o atmosferă unică, creată de miile de gulguțe ce vor fi așezate pe aleile Cetății Medievale, se anunță în cadrul unui comunicat de presă emis de către organizatori.


Gulguțele, aceste cutiuțe origami în care se vor aprinde lumânări, vor aduce zâmbete calde pe fețele celor prezenți, dând naștere unor amintiri de neuitat!


Nu vor lipsi recitaluri artistice, ateliere şi actvități în timpul zilei, precum chităreală, stand-up comedy, face painting, dar și un spectacol din partea trupei de jonglerii The FireWolves.

Evenimentul este coordonat de elevi şi studenți cercetași, îndrumați de lideri adulți, alături de care își aduc contribuția peste 50 de voluntari din afara organizației.


Târgumureșenii sunt așteptați la Cetatea Medievală din Târgu-Mureș pentru a redescoperi frumusețea lucrurilor mărunte, sâmbătă 19 mai, începând cu ora 18:00.


Imagini de la edițiile din 2016 și 2017:

https://www.facebook.com/pg/scoutmures/photos/?tab=album&album_id=10154932930213636

https://www.facebook.com/pg/scoutmures/photos/?tab=album&album_id=10156351265933636


Despre Cercetașii României și World Organization of the Scout Movement


Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” (www.scout.ro) este cea mai veche mișcare educațională de tineret din România, cu aproximativ 5000 de membri activi în peste 80 de comunități locale. Cercetășia este un model educațional, de formare continuă, având ca scop dezvoltarea de indivizi responsabili și implicați în comunitățile din care fac parte.


Organizaţia Națională „Cercetașii României” este membră cu drepturi depline a Organizaţiei Mondiale a Mişcării Scout (www.scout.org) ce numără în prezent peste 40 de milioane de membri activi în 224 de ţări şi teritorii, fiind cea mai mare mișcare de tineret din lume.


Programul Festivalului Luminii 2018


18:30 – Recital Emilia Brenduș

19:00 – Poezie Cătălin Bota

19:20 – Stand-up comedy Ioana Crișan

19:40 – Recital Iulia Hegyi

20:00 – Chităreală

20:30 – Aprindere gulguțe

21:10 – Recital Vali „Sir Blues” Răcilă

22:00 – Recital Luigi Popescu și Radu Pol

22:50 – The FireWolves


(E.P.)


Post-ul Festivalul Luminii 2018 – Redescoperim frumusețea lucrurilor mărunte în Cetatea Medievală din Târgu-Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures - Liderul presei muresene.



Mai multe
Categorie: Stiri locale din Mures Alte stiri despre: Mures
Simboluri patrimoniale maramureşene
O şură a devenit spaţiul perfect pentru o expoziţie de pictură şi arhitectură a elevilor de la Colegiul de Arte din Baia Mare. Liceenii din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a de la Secţia Pictură şi Arhitectură şi-au expus creaţiile în Şura Gospodăriei Preluca amplasată în Muzeul Sat [...]
Alte stiri despre: Maramures
Taekwon-do GI DO Pronetis Baia Mare, şase titluri de vicecampioni
În perioada 15-16 iunie, secţia clubului GI DO Taekwon-do Pronetis Baia Mare, pregătită de instructorul Rogoz Ionuţ, a participat, reprezentată fiind de 7 sportivi la competiţia internaţională de Taekwon-do „International Romanian Open Tournament”. Un număr de 350 de sportivi d [...]
Alte stiri despre: Maramures
Sat şi societate în Iaşi
După Iaşi şi Baia Mare, expoziţia itinerantă „Sat şi societate: 1918-2018” a fost vernisată la Tg. Jiu. Piese etnografice din patrimoniul a trei muzee: Complexul Muzeal Naţional „Moldova”, Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu” Gorj şi Muzeul Judeţean de Etnog [...]
Alte stiri despre: Maramures
Festivalul Luminii
De Sânziene, la Borşa, are loc Festivalul Luminii. Este un spatiu de manifestare artistică a tinerelor talente. Atmosfera minunată va fi creată de iluminatul “felinarelor” aprinse, realizate de tinerii de la Consiliul Elevilor Liceului Borşa şi va fi completată de lansarea de lampioane. [...]
Alte stiri despre: Maramures
Concert Eyedrops pe modul silențios
Sâmbătă, 23 iunie, ne bucurăm de un Silent Concert Eyedrops în grădina J’ai Bistrot, cu ocazia împlinirii a şapte ani de existență a localului. Pentru că organizatorii nu doresc să își deranjeze vecinii, concertul se va auzi doar prin căști wireless, se anunță pe pagina de Fa [...]
Alte stiri despre: Mures
Venus, campioana Maramureşului
S-a încheiat a doua ediţie a Campionatului Judeţean de fotbal feminin. AS Venus Maramureş a cîştigat locul I, terminînd competiţia neînvinsă. A doua ediţie a Campionatului Judeţean de fotbal feminin, competiţie organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Maramureş, s-a terminat. Cu [...]
Alte stiri despre: Maramures
Ziua Drapelului, sărbătorită în Cetatea Medievală Târgu-Mureş
Garnizoana Târgu-Mureş şi Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, cu sprijinul Primăriei municipiului Târgu-Mureş și al Consiliului Judeţean Mureş organizează marţi, 26 iunie, începând cu ora 11.00, o ceremonie publică de înălţare a drapelului național al României, pentru [...]
Alte stiri despre: Mures
Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul
În fiecare an, în 24 iunie, credincioşii ortodocşi şi catolici sărbătoresc Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, în tradiţia populară fiind cunoscută sub numele de Sânziene sau Drăgaica. Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost Îna­intemergătoare Naşterii lui Hristos. Sfântu [...]
Alte stiri despre: Maramures
70 de litri de sânge, donaţi de angajaţii E.ON
Peste 150 de angajaţi ai companiilor E.ON din România şi-au dovedit solidaritatea cu persoanele aflate în suferinţă, donând sânge în cadrul campaniei #missingtype, desfăşurată în perioada 11-15 iunie, în preajma Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge. Printre donatori s-au aflat şi an [...]
Alte stiri despre: Maramures
Ateliere de arte plastice şi decorative la Vişeu
Centrul cultural-social Vişeu de Sus organizează, în perioada 2 iulie – 31 august 2018, ateliere de arte plastice şi decorative, pentru iubitorii de artă de toate vârstele, interesaţi de pictura pe sticlă, piatră, pânză, de desen (natură statică, natură, compoziţie), de textile [...]
Alte stiri despre: Maramures