Feli, dramă de nedescris! Frăţiorul ei a murit: "Dumnezeu a ales să mi-l facă îngeraş"

Feli, dramă de nedescris! Frăţiorul ei a murit:

Feli este o artistă foarte iubită şi apreciată, însă puţini ştiu ce se asunde în spatele zâmbetul său constant. Artista şi-a pierdut fratele mai mic încă de când acesta avea câteva luni de viaţă.


Artista a dezvăluit această dramă la lansarea primului său album. Feli a mărturisit că Smiley îi aduce mereu aminte de fraţiorul său mai mic, de care cântăreaţa nu a avut ocazia, din păcate, să se bucure prea mult timp.


"M-am dus la o filmare acum câteva luni cu Andrei, în Braşov şi stăteam eu în spate, el în dreapta şi în buzunarul acela sau cum să îi zic, avea o icoană cu Sf. Andrei şi nu multă lume ştie că eu am avut un frăţior mic pe care Dumnezeu a ales să mi-l facă îngeraş la câteva luni. Şi acum, am eu impresia câteodată şi Andrei, nu mă refer la Smiley, Andrei nu vreau să pun... nici nu ştiu unde e şi foarte bine că nu ştiu că mă apucă plânsul, că e întuneric, deci e bine că nu te văd... 


Uneori simt că atunci când simt să îl simt pe Andrei al meu, aşa carne lângă carne, apari tu de nicărieri şi, îmi rezolvi tu multe şi îmi înţelegi dramele imaginare şi mă înţelegi când sunt sensibilă şi mă înţelegi când sunt nebună şi că mă accepţi fix aşa şi că mă iubeşti fix aşa cum sun. Eu ştiu că mă iubeşti foarte tare, chiar dacă nu îmi spui foarte des pentru că ştiu  că ţi-e ruşine, că nu eşti genul care să se manifeste şi să spună, dar eu vreau să ştie toată planeta asta cât de mult pot să te iubesc pe tine şi cât de mult, şi cât o să îţi mulţumesc toată viaţa, pentru că voit sau nu m-ai învăţat că oamenii vin şi oamenii pleacă şi că asta se întâmplă când ţi se întâmplă viaţa, şi că e un lucru bun", a spus Feli, plină de emoţie.


Cântăreaţa are multe împliniri pe plan profesional de când l-a cunoscut pe Smiley. Tot ce îşi mai doreşte artista acum este să îşi întemeieze o familie şi s-a gândit chiar la adopţie.


"Îmi doresc să îmi fac curaj şi să îmi întemeiez o familie, dar acolo trebuie să mai lucrez pentru că dacă încă mă simt la 16 ani mai am de aşteptat. Acum simt să adopt un bebe. Tot ce ştiu este că îmi doresc, dar mai şi simt că nu e momentul. Eu visez o fetiţă, dar Dumnezeu ştie cel mai bine. Poate nici nu o să adopt, asta e dorinţa mea de mult timp, dar poate Dumnezeu are alte planuri", a mai dezvăluit artista.


Mai multe
Sursa ph-online.ro
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Prahova Alte stiri despre: Prahova
Madălina Ghenea, apariție de infarct! Ce model avea pe dresuri, de i-a înnebunit pe masculii de la Paşapoarte! Așa ceva vezi și în filmele pentru adulți
Că Mădălina Ghenea este de o frumuseţe izbitoare o ştiu toţi românii, şi nu numai ei. Iată că cetăţenii obişnuiţi au avut ocazia să o vadă în carne şi oase pe diva sexy, undeva unde nu şi-ar fi imaginat, adică într-o instituţie publică. Ca şi cum asta nu ar fi fost suficient, [...]
Alte stiri despre: Prahova
Sentință DEFINITIVĂ în dosarul 'Sex cu polițiști'. Patru persoane, condamnate la închisoare
S-a dat sentinţa definitivă în dosarul supranumit ”Sex cu polițiști”. Patru persoane din Targu Jiu au fost judecate de Curtea de Apel Craiova pentru constituirea unui grup infracţional organizat. Un politist de la Serviciul Rutier Gorj a fost santajat cu o filmare compromitatoarea, informe [...]
Alte stiri despre: Prahova
Malcolm Young, unul dintre fondatorii trupei AC/DC, a murit
Malcolm Young, fondatorul celebrei trupe AC/DC, a murit la vârsta de 64 de ani.  Potrivit unei declaraţii a familiei, Malcom s-ar fi luptat de trei ani cu o boală psihică. El a murit alături de familie.    [...]
Alte stiri despre: Prahova
Actiune de amploare a politistilor la Halele Centrale: 3 dosare penale, o persoana retinuta si 70 de amenzi aplicate
Polițiștii ploieșteni din cadrul Secției 1 au desfășurat o acțiune cu forțe mărite, în PiațaHalele Centrale din Ploiești. Au fost aplicate 70 sancțiuni, au fost constatate 3  infracțiuni și a fost depistat un ploieștean cercetat în trei dosare penale.   La data de 16 noiem [...]
Alte stiri despre: Prahova
Alte stiri despre: Prahova
Cum ține doliu Cătălin Botezatu și cine e bruneta focoasă care îi alină suferința? Imagini EXCLUSIVE
După ce, în urmă cu puțin timp, Cătălin Botezatu a anunțat că suferă cumplit din cauza decesului mătușii sale, designerul vestimentar pare să își fi revenit pe deplin. Sau, cine știe, se consolează cum știe el mai bine. Mai exact, creatorul de modă pare să se bucure din plin de [...]
Alte stiri despre: Prahova
Alte stiri despre: Prahova
Adevărul din spatele kilogramelor în plus ale lui Betty Salam! Ce a descoperit când şi-a făcut analizele
În ultimii ani, Betty Salam a trecut prin fel şi fel de perioade, iar silueta ei a fost cea care a avut cel mai mult de suferit. Fiica lui Florin Salam a spus adevărul din spatele acestor variaţii de greutate.  Adolescenta de 17 ani a recunoscut că a avut anumite perioade în viaţa sa câ [...]
Alte stiri despre: Prahova
Nimeni nu este ca el! Cătălin Botezatu a ajuns la munca de jos! /VIDEO
Cel mai tare designer român a ajuns la munca de jos! Chiar dacă este unul dintre cei mai celebri bărbaţi de la noi din ţară, Cătălin Botezatu nu ezită să pună osul la treabă atunci când situaţia o cere.  În urmă cu câteva zile, cunoscutul designer a fost surprins de reporterii& [...]
Alte stiri despre: Prahova
Transferul CAS și CASS: Angajatorii, obligați prin OUG să înceapă negocieri colective cu salariații
Toți angajatorii din România sunt obligați, conform unui act normativ publicat joi în Monitorul Oficial, să demareze negocieri colective cu propriii salariați, în vederea majorării salariilor brute. Măsura vine în contextul trecerii contribuțiilor de pensii (CAS) și sănătate (CASS) în [...]
Alte stiri despre: Prahova