Explorați alături de Mowgli „Cartea junglei”, la Sala Mare

Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Național Târgu-Mureș anunță o nouă reprezentație cu spectacolul „Cartea junglei” în regia Oanei Leahu, un musical bazat pe cartea omonimă a lui Rudyard Kipling, cu un brevet realizat de László Dés, Péter Geszti, Pál Békés.


Reprezentația va avea loc miercuri, 25 aprilie, de la ora 19:00, la Sala Mare, se anunță într-un comunicat emis de către Biroul de P.R. al Companiei „Liviu Rebreanu”.


Sunteți invitați în aventura extraordinară a lui Mowgli, un băiat crescut de lupii din junglă. Cu ajutorul prietenilor săi (ursul Baloo, pantera Bagheera, pitonul Kaa), Mowgli învață cum să trăiască în legea junglei. Treptat, el va descoperi nu numai legile animalelor, ci și pe cele ale oamenilor. O poveste despre viață, supraviețuire, prietenie și singurătate, un traseu curios de la copilărie la maturitate al unui băiat ajuns într-un loc în care lucrurile nu se întâmplă într-un mod obișnuit.


Din distribuție fac parte actorii: Mowgli – Claudiu Banciu, Mowgli mic (copil) – Lucian Banciu, Akela – Csaba Ciugulitu, Baloo – Luchian Pantea, Bagheera – Elena Purea, Shere Khan – Costin Gavază, Chil – Mihai Crăciun, Kaa – Rareș Budileanu, Tuna – Georgiana Ghergu, Buldeo – Ion Vântu, Chil(a) – Cristina Holtzli, Lupi: Alexandru-Andrei Chiran, Cristian Iorga, Sergiu Marocico, Ștefan Mura, Tiberius Vasiniciu, Maimuțe: Alexandru-Andrei Chiran, Cristian Iorga, Ștefan Mura, Ion Vântu, Tiberius Vasiniuc, Bărbați: Alexandru-Andrei Chiran, Sergiu Marocico, Ștefan Mura, Tiberius Vasiniuc, Femei: Gabriela Bacali, Loredana Dascălu, Anca Loghin, Laura Mihalache, Delia Martin, Hienele: Anca Loghin, Raisa Ané, Tatăl lui Mowgli: Alexandru-Andrei Chiran, Lupi, maimuțe, vulturi, vânători, sătence (cei de mai sus și): Andreea Drăgan, Carmen Ghiurco, Anita Kacsó, Alexandra Moldovan, Paul Predușel, Radu Tudoraș, Daniel Andrei Vișan, Marian Vultur, Pui de lupi și maimuțe: Raul Băgăian, Sonia Crăciun, Iris Crăciun, Vlad Gavază, Bianca Lazăr, Andreas Lukas, Sânziana Alma Petcu, Teodora Rus, Luca Todoran, Corul de copii: Amalia Achim, Lucian Banciu, Raul Băgăian, Sonia Crăciun, Iris Crăciun, Alexia Friciu, Bianca Lazăr, Andreas Lukas, Bianca Verona Obreja, Larisa Roman, Sânziana Alma Petcu, Mălina Stoica, Giulia Suciu, Ilinca Maria Șuta, Zara Pârlea, Teodora Rus, Luca Todoran. Orchestra junglei: Avar Gombocz, Csaba Fehér, Attila Zonda, István Makkai, Zeno Apostolache Kiss, Csaba Ciugulitu & Luchian Pantea.


Din echipa artistică a spectacolului mai fac parte Zeno Apostolache Kiss (Orchestrație și adaptare muzicală), Rodica Arghir (Scenografie), Cristina Iușan, Ervin Ruszuly (Coregrafie), László Sándor (Traducere), Daniel Klinger (Light design), Lucian Matei0 (Video design), Teodora Sântean (Pregătire muzicală), Dorottya Sikó, Katalin Huszár (Asistent scenografie), Adrian Matei (Asistent video design), Ilarian Varga (Regizor tehnic), Laura Moldovan (Sufleur), Levente Jancsó (Sunet), Attila Kászoni (Lumini), Tibor Kacsó Jr. (Înregistrare și mixaj sunet).


Musicalul este prezentat cu acordul Proscenium Szerzői Ügynökség.


Biletele şi abonamentele pot fi achiziţionate de la Agenţia de Bilete din incinta Palatului Culturii (de marți până vineri între orele 12:00 şi 17:30, tel. 0372 951 251).


De asemenea, Casieria din incinta Teatrului va fi deschisă de marți până vineri, între orele 9:00 şi 15:00 și cu o oră înainte de începerea spectacolelor, tel. 0365 806 865.


Spectatorii au posibilitatea de a achiziționa biletele online pe platforma www.biletmaster.ro.


(A.V.)


Post-ul Explorați alături de Mowgli „Cartea junglei”, la Sala Mare apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures - Liderul presei muresene.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Mures Alte stiri despre: Mures
Iulia Iuonaș câștigătoarea Concursul Național “Carmen Sylva”
Aflat la cea de a VIII-a ediție, Concursul Naţional “Carmen Sylva” şi-a desemnat  câştigătorii la cele patru secţiuni, desen, pictură, gravură şi fotografie. Concursul Național “Carmen Sylva”, organizat de Ministerul Culturii şi Muzeul Naţional Peleş, are ca scop descoperirea [...]
Alte stiri despre: Mures
EXCLUSIV. Motivele înscrierii primarului comunei Râciu, Ioan Vasu, în PNL
Primarul comunei Râciu, Ioan Vasu, a renunţat la statutul de independent şi s-a înscris în Partidul Naţional Liberal (PNL). Anunţul a fost făcut vineri, 21 aprilie, cu ocazia unei conferinţe de presă, de consilierul judeţean Ervin Molnar, prim-vicepreşedinte al PNL Mureş. Ervin Molnar: [...]
Alte stiri despre: Mures
Popicarii „tricolori”, depășiți în amicalul cu Serbia
Multipla întâlnire amicală de popice disputată pe arena Electromureș Romgaz din Târgu-Mureș dintre reprezentativele României și Serbiei a fost câștigată de echipele Serbiei, care s-a impus în toate cele șase dueluri. Aflate înaintea Campionatului Mondial care se va disputa în luna ma [...]
Alte stiri despre: Mures
Proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Mureş”, la trei licitaţii de finalizare
Consiliul Judeţean Mureş depune eforturi pentru finalizarea a trei licitaţii fără de care proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Mureş” este nefuncţional, a anunţat vineri, 20 aprilie, cu ocazia unei conferinţe de presă, preşedintele instituţiei, Péter [...]
Alte stiri despre: Mures
Echipa „Energon“, marele câştigător al competiţiei Energy Challenge 2018!
Ajunsă la ediţia a IV-a, competiţia studenţească Energy Challenge a reunit la Târgu-Mureş cele mai bune proiecte studenţeşti din domeniul energiei dar şi cei mai entuziasmaţi şi inventivi studenţi din şase centre universitare din ţară. Dintre cele 16 echipe care s-au înscris la edi [...]
Alte stiri despre: Mures
Învățătura și sportul, mână în mână la Unirea
Într-una din ultimele escale pe teritoriul județului Mureș ale acțiunii Asocției Junior Sport în cadrul căreia sunt oferite gratuit un număr de 8000 de reviste Junior Sport Mureș, Caravana „Azi sunt profu tău de sport” a poposit alături de două clase a V-a de la Colegiul Național Un [...]
Alte stiri despre: Mures
Florin Buicu, clarificări despre salariile şi sporurile din Sănătate
Deputatul social-democrat dr. Florin Buicu, care deţine funcţia de preşedinte al Comisiei de sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, a făcut miercuri, 18 aprilie, cu ocazia unei conferinţe de presă, câteva clarificări despre aplicarea Legea Salarizării Unitare în sectorul Sănătă [...]
Alte stiri despre: Mures
Concert Mircea Vintilă la Reghin
Iubitorii muzicii folk din Reghin au parte de un nou cadou muzical oferit de clubul Dogma Pubs & Coffee, locul unde joi, 26 aprilie, ora 20:00  va susține un recital unul din veteranii folkului, Mircea Vintilă. Artistul  revine în Dogma Pubs & Coffee după o absență de trei ani, la tr [...]
Alte stiri despre: Mures
“Fazarea proiectului Reabilitarea sitului poluat istoric – Iaz Batal 30 ha – Târgu-Mureş”
Primăria municipiului Târgu-Mureş, în calitate de beneficiar, implementează proiectul “Fazarea proiectului Reabilitarea sitului poluat istoric – Iaz Batal 30 ha – Târgu-Mureş” – Cod SMIS 2014 + 109910. Proiectul este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regional [...]
Alte stiri despre: Mures
Lecție muzicală despre Händel și Vivaldi, la Filarmonică
Pentru elevii mureșeni, și nu numai, Filarmonica de Stat Târgu-Mureș revine cu o nouă serie de concerte lecție și educative, tema aleasă pentru ziua de vineri, 27 aprilie  fiind una extrem  interesantă și atractivă, „Doi reprezentanți de excepție ai barocului muzical: Händel și V [...]
Alte stiri despre: Mures