Este oficial: Avem o nouă Sărbătoare Naţională, pe 18 decembrie!

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege care prevede declararea şi ridicarea zilei de 18 decembrie la nivel de sărbătoare naţională, ca Ziua Minorităţilor Naţionale din România.


Proiectul privind declararea şi ridicarea la nivel de sărbătoare naţională a zilei de 18 decembrie, ca Ziua Minorităţilor Naţionale din Români a fost adoptat cu 279 de voturi “pentru” şi 4 abţineri.


Proiectul de lege prevede că anual, cu prilejul sărbătoririi Zilei Minorităţilor Naţionale din România, se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători.


“Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale interesate pot acorda sprijin logistic şi/sau financiar, pentru organizarea şi desfăşurarea manifestărilor dedicate sărbătoririi acestei zile”, se arată în proiectul de lege.


În România, dreptul la identitate este unul dintre drepturile fundamentale consacrate de către Constituţie. De asemenea, ziua de 18 decembrie este sărbătorită în fiecare an, aşa cum prevede şi Hotărârea de Guvern nr. 881/1998 pentru declararea zilei de 18 decembrie Ziua Minorităţilor Naţionale din România, putând vorbi de existenţa unei tradiţi în acest sens, potrivit expunerii de motive.


Adunarea Generală a ONU a adoptat, pe 18 decembrie 1992, Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase, au precizat iniţiatorii, în expunerea de motive, motivând astfel alegerea date de 18 decembrie.


Camera Deputaţilor este for decizional.


Sursa: http://www.zf.ro/eveniment/este-oficial-avem-o-noua-sarbatoare-nationala-pe-18-decembrie-care-e-aceasta-16826913


Post-ul Este oficial: Avem o nouă Sărbătoare Naţională, pe 18 decembrie! apare prima dată în Impact In Gorj.





Mai multe
Sursa www.igj.ro
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Gorj Alte stiri despre: Gorj
FOTO A șantajat un cunoscut om de afaceri, cu faptul că ar fi lăsat-o gravidă pe iubita lui
Un tânăr de 27 de ani a fost reținut pentru 24 de ore pentru șantaj. Suspectul ar fi șantajat un cunoscut om de afaceri din Târgu Jiu, după ce acesta ar fi avut o relație cu iubita sa, iar aceasta a rămas gravidă. El îi cerea omului de afaceri suma de 27.000 de euro. Post-ul FOTO A șanta [...]
Alte stiri despre: Gorj
Află cum se ridică gunoiul de sărbători. POLARIS a anunțat programul
S.C. Polaris M Holding S.R.L.  aduce la cunoștință că graficele de colectare a deșeurilor menajere din data de 25.12.2017, respectiv din data de 1.01.2018, se vor modifica. Astfel, persoanele fizice care stau la case și erau programate în aceste zile pentru  colecatrea deșeurilor  menajer [...]
Alte stiri despre: Gorj
Aproape 5.000 de şomeri au fost încadraţi în muncă de la începutul anului
În perioada ianuarie-noiembrie 2017, în urma serviciilor oferite gratuit de salariaţii Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Mehedinţi au fost încadraţi în muncă 4.620 şomeri, din care 1.866 femei. In vederea cresterii gradului de ocupare a forţei de muncă în judeţ [...]
Alte stiri despre: Gorj
Regele Mihai se întoarce pentru totdeauna în România. Corpul neînsufleţit al fostului suveran, transportat la Sinaia
Sicriul cu trupul Regelui Mihai a fost adus, miercuri, în România, cu o aeronavă militară, iar racla Majestăţii Sale a fost purtată către catafalc de 8 militari ai Brigăzii 30 Gardă. Pe Aeroportul Otopeni s-a desfăşurat o ceremonie, în cadrul căreia au fost intonate imnul naţional şi [...]
Alte stiri despre: Gorj
Beat la volan, a intrat cu mașina în stâlp
  Un bărbat, de 45 de ani, din comuna Bengeşti, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Suedia, pe DJ 661, într-o curbă uşoară spre dreapta, a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, în partea stângă a drumului, în direcţia de mers, izbindu-se cu [...]
Alte stiri despre: Gorj
A intrat într-o casă și a furat haine dintr-un șifonier
Un tânăr, de 21 de ani, din comuna Bala, judeţul Mehedinți, a fost reținut pentru 24 de ore pentru furt. În noaptea de 7-8 decembrie, acesta ar fi pătruns, fără drept, într-o casă nelocuită, aflată în construcție, din cartierul Preajba, ce aparţine unei femei, de 49 de ani, din muni [...]
Alte stiri despre: Gorj
O tânără din Dolj a fost omorâtă de o femeie care a împins-o în faţa metroului. Criminala este tot din județul vecin
Magdalena Şerban, criminala de la metrou, a locuit în Craiova, a fost incoerentă pe toată durata audierilor, nefurnizându-le anchetatorilor nicio informaţie despre faptele comise, potrivit unor surse judiciare. Femeia a plecat din Craiova în 2008, iar în 2015 s-a întors în ţară şi s-a s [...]
Alte stiri despre: Gorj
Update: Criminala de la metrou, reţinută. Craioveanca ucisă era ÎNSĂRCINATĂ
Principalul suspect în cazul crimei de la metrou, o femeie de 36 de ani, a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie dusă în faţa judecătorilor, cu propunerea de arestare preventivă. Anchetatorii încearcă să afle care este motivul crimei. O tânără de 25 de ani, însărcinată, a [...]
Alte stiri despre: Gorj
Târgu Jiu: Se operşte furnizarea gazului pe strada Măceşului
Distrigaz Sud Reţele a anunţat sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pe strada Măceşului, din municipiul Târgu Jiu, pentru astăzi, între orele 8.00 – 15.00, pentru modernizarea reţelei de distribuţie. Clienţii pot apela serviciul de call-center Ap [...]
Alte stiri despre: Gorj
O tânără în vârstă de 25 de ani a murit după ce a fost împinsă pe şine, la staţia de metrou
O tânără în vârstă de 25 de ani a murit, marţi seară, după ce a fost lovită de tren în staţia de metrou Dristor 1. Trenurile au circulat pe un singur fir, însă la scurt timp circulaţia a fost reluată pe ambele sensuri. UPDATE 23.40 Potrivit imaginilor de pe camera de filmat, tânăra [...]
Alte stiri despre: Gorj